luni, 4 iulie 2011

A fost Iisus casatorit cu Maria Magdalena?

Celebra fresca "Cina cea de Taina", pictata acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a starnit, prin intermediul romanului Codul lui Da Vinci, de Dan Brown, o apriga disputa. Ea este legata de un personaj misterios pictat in dreapta lui Iisus. Este acesta feciorelnicul apostol Ioan, asa cum s-a crezut pana acum sau este Maria Magdalena, nimeni altcineva decat sotia lui Iisus si prima dintre apostolii sai ?!

Un inalt prelat de la Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone, se opune categoric acestei carti: "Nu cititi si nu cumparati 'Codul lui Da Vinci>>". Insa monseniorul Jose Maria Pinheiro, numit episcop de Sao Paolo de catre Papa in urma cu doua saptamani, a indemnat cititorii la prudenta si atat. Pinheiro a spus ca parerile lui Bertone asupra cartii sunt personale si nu reprezinta parerile Bisericii Catolice in ansamblul ei.

DISPUTA

Romanul "Codul lui Da Vinci", care are in centru conspiratia Bisericii de a ascunde faptul ca Iisus a avut un copil cu Maria Magdalena, s-a vandut in peste 20 de milioane de exemplare. A fost deja interzis in Liban, la cererea episcopilor crestini din aceasta tara.

Specialisti in arta si istorici, intruniti la Vinci, localitatea natala a lui Leonardo, au incearcat sa demonstreze ca aceasta ipoteza, care ar fi fost cunoscuta si celebrului pictor florentin, este fantezista. Monsenior Pinheiro recomanda prudenta: "Nu stiu daca oamenii sunt capabili sa distinga elementele de fictiune de cele reale. Este important ca tinerii sa fie informati, pentru a putea face diferenta intre fictiune si realitate, dar nu consider necesara interzicerea lecturii romanului". Editura lui Brown, Doubleday, a declarat ca respecta dorinta cardinalului Bertone si a Vaticanului de a clarifica eventualele erori despre care cred ca s-au facut in roman. Doubleday a precizat ca romanul exploreaza idei vechi de cateva secole "intr-o opera de fictiune accesibila".

Dan Brown repune pe tapet controverse stravechi, de la inceputurile crestinismului, cu privire la natura Om - Dumnezeu a lui Iisus, inclusiv ipoteza ca acesta a fost insurat cu Maria Magdalena si ar fi avut un copil. Mai mult decat atat, pe ea ar fi lasat-o garant al Noului Legamant al lui Dumnezeu cu oamenii, ea fiind cel mai iubit apostol al lui Iisus. Unii apostoli, in special Petru, n-ar fi fost de acord cu aceasta alegere, anuntata de Iisus la Cina cea de Taina. De atunci s-ar fi fabricat povestea ca Maria Magdalena ar fi fost prostituata, ulterior femeile fiind chiar excluse din actul preotiei. Autorul se raliaza la teoria conspiratiei privind lupta dintre misterioasa fratie Prioria Sionului - care-i protejeaza pe urmasii lui Iisus - si Vatican - care vrea sa ascunda adevarul. Secretul ar fi fost dezvaluit de Leonardo da Vinci in fresca "Cina cea de Taina". Exista vreun sambure de adevar in aceasta teorie?

CELELALTE EVANGHELII

In 1896, la Nag Hammadi, langa Cairo, au fost descoperite trei papirusuri in limba copta - coptii constituind o comunitate crestina din Egipt - continand si Evanghelia Mariei Magdalena. Catva timp mai tarziu, doua copii in limba greaca a Evangheliei Mariei Magdalena au fost descoperite in nordul Egiptului, unde ulterior avea sa fie gasita si o copie in greaca a Evangheliei lui Toma. Aceste documente nu erau insa incluse in Noul Testament si contineau relatari care lasa loc de multe interpretari. In Evanghelia Mariei Magdalena - din care lipsesc multe pagini - se vorbeste despre o neintelegere dintre ea si Petru privind modul de rugaciune, in care intervine Apostolul Levi (Tadeu) cu urmatoarele cuvinte: "Daca pe ea a iubit-o Mantuitorul mai mult decat pe noi, si i-a dezvaluit ceea ce noua nu ne-a dezvaluit, cine suntem noi sa contestam aceasta? Sa facem ce ne-a zis noua sa facem!". Nu este un episod singular. Si din alte scrieri "interzise" reiese acelasi lucru. Dar nicaieri nu se spune ca Maria Magdalena si Iisus ar fi fost casatoriti. Sa fi fost consemnat acest fapt in foile care lipsesc?

GNOSTICII

Nu exista nici un original al textelor incluse in Noul Testament, primele copii fiind in limba greaca. Tot transcriindu-se aceste texte, se mai adauga sau se scotea cate un pasaj, pentru a se intari conceptia de Om - Dumnezeu a lui Iisus Hristos, contestata de gnostici, o grupare crestina care inca de la sfarsitul secolului I incerca sa creeze o noua teologie, care sa includa ideile filosofice grecesti. Putem fi siguri de autenticitatea textelor Evangheliilor sau ele sunt rodul transcrierilor nenumaratilor copisti? Si cum am putea fi siguri de datele privind viata si invataturile lui Iisus, daca ele au fost interpretate si rasinterpretate de prea multe minti omenesti?! Care sunt cele "bune": cele gnostice sau cele canonice?

TEXTELE ERETICE

Cea mai veche Evanghelie gnostica este cea a lui Toma, zis Necredinciosul. Ea introduce "idei eretice" despre Iisus si credinta, care nu corespund celor patru Evanghelii canonice, ale lui Matei, Marcu, Luca si Ioan. Lucrarile considerate gnostice sunt Evanghelia Adevarului, Evanghelia lui Filip, Evanghelia Mariei, Evanghelia lui Petru. Cine a hotarat ca ele nu sunt bune? Li s-a pus pecetea ca ar fi fost scrise in secolele II si III in atelierele gnosticilor. Episcopii Irineus si Tertulian, care au trait in secolul al - II - lea, s-au adresat in scris acestora, avertizandu-i ca propaga erezii. Gnosticii erau acuzati ca falsifica Epistolele lui Pavel in spiritul propriilor pareri. Inca din timpurile apostolice, adica din sec. I, existau pareri diferite despre cum sa arate cultul crestin. Marul discordiei dintre "canonici" si "gnostici" era Vechiul Testament. Primele biserici recunosteau scripturile iudaice, iar gnosticii le respingeau, in special ideea ca toate neamurile vor fi binecuvantate prin Abraham si credinta in Dumnezeul lui.

CENZORII

Cum Biserica Crestina a inclus in Biblie Vechiul Testament, gnosticii si documentele lor, care elaborau o mitologie in dezacord cu cea ebraica, au fost exclusi automat. In schimb, din "biblioteca" gnosticilor de la Nag Hammadi lipsesc textele canonice incluse in Noul Testament. Cine stabilea criteriile acestei cenzuri? In Epistola a doua a lui Petru scrie: "Episolele lui Pavel contin cateva notiuni greu de inteles, pe care ignorantii sau oamenii instabili le-ar putea distorsiona, cum au facut si cu alte scripturi". Acest paragraf dovedeste ca exista chiar in timpul vietii Apostolului Petru o colectie de scrieri investite cu autoritate canonica. Aceste documente autorizate chiar de apostoli foloseau ca termen de comparatie pentru toate textele crestine. Un lucru curios s-a intamplat chiar cu Evanghelia lui Petru. Serapion din Antiohia ( episcop intre anii 190 - 211) a admis sa fie citita in biserica, pana a citit-o el insusi. Atunci a interzis-o, descoperind ca e o "facatura gnostica".

ORIGINALELE

Scripturile sfinte ebraice, considerate originale, erau redactate pe suluri, in scriere hieratica - "scriere sfanta" care codifica astfel incat sa nu mai existe un intreg logic. Cuvantul heretic vine de la "a alege", in sensul ca se completeaza arbitrar "lipsurile", ducand la concluzii eronate. Hieratic si heretic se inscriu astfel intr-un cerc vicios, adevarul fiind dezvaluit celui care detine cheia dezlegarii codului. Nu se stie cine dintre grecii translatori ai textelor sfinte aveau "cheia". Nici apostolii lui Iisus nu au scris totul, unele detalii despre viata, moartea si invierea lui Iisus fiind povestite prin viu grai episcopilor alesi sa conduca bisericile, ceea ce constituie Traditia Apostolica.

Din cauza sectelor gnostice, copiatorii Scripturilor canonice au facut, in mod deliberat, unele "precizari". De exemplu, au adaugat numele de Hristos, Unsul, pentru a intari ca Iisus este Mesia, cel trimis de Dumnezeu pentru salvarea lumii. Alti scribi, care au copiat marturiile apostolice, au "clarificat" pildele, de teama ca nu vor fi intelese bine. Alteori, gaseau notite pe marginea manuscriselor, facute de cei care le copiasera inaintea lor, si le includeau si pe acestea in text. Pentru fiecare copist, ceea ce avea in fata constituia un "original" si se straduia ca nimic sa nu se piarda. Sa fi existat informatia ca Iisus a fost casatorit cu Maria Magdalena in textele originale si sa fi fost "omisa" ?

SINOADELE

In secolul al - II - lea circulau 35 de suluri de papirus continand variante ale Evangheliilor. Pentru a usura circulatia textelor sfinte, in sec. al - III - lea, sulurile au fost inlocuite de "codice", foi alaturate in genul cartilor. Primele codice crestine contineau cele patru evanghelii canonice, ale apostolilor Matei, Marcu, Luca si Ioan si scrisorile lui Pavel. Irineus, episcop de Lyon, scria despre ele in anul 180.

Ereticii faceau si ei prozelitii lor. Arie, de exemplu - "care sustinea lucruri defaimatoare si umilitoare despre Fiul lui Dumnezeu" -, a determinat intrunirea Sinodului de la Niceea, in anul 325, la care 318 episcopi au stabilit care evanghelii sunt autentice, pe baza Regulei lui Tertulian: "sunt adevarate cele mai vechi, de la inceput, acele care vin de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost Sfant in Bisericile Apostolice". Totodata, s-a stabilit celibatul preotilor, hotarare pe care o respecta doar preotii catolicii. La Sinodul din Laodiceea, din 352, s-a stabilit ca femeile nu au voie sa devina preotese. Inseamna ca pana atunci fusesera? Sa existe vreo conspiratie a bisericii pentru a ascunde adevaruri despre viata lui Iisus, despre Maria Magdalena?

MEROVIUS, "URMASUL" LUI IISUS

Documentele nu ne spun nimic despre ce s-a intamplat cu Maria Magdalena dupa ce Iisus s-a ridicat la cer. Stim multe despre faptele apostolilor, dar despre ea, cea atat de iubita de Mantuitor, nimic. Dar iata ca, prin secolul al - V - lea, intemeietorul primei dinastii a regilor franci, Merovius, sus tinea ca se trage din Iisus. Ca Maria Magdalena, fiind insarcinata, s-a refugiat pe teritoriul francilor, unde a ramas pana a murit. Merovius sustinea ca are documente care atesta linia genealogica din Iisus, dar nimeni nu s-a laudat vreodata ca le-a vazut. Insa tot Merovius sustinea ca se trage cand dintr-un zeu al apelor, jumatate om - jumatate peste, cand dintr-un zeu pagan, pe nume Atlant. Merovius era, de fapt, tatal primului rege franc Childeric I ( 457 - 481 ) si incerca, probabil, sa revendice origini divine pentru ca dinastia Merovingienilor sa nu fie contestata. Cert este ca abia fiul lui Childeric, Clovis, a fost crestinat si socotit primul crestin al francilor.

PRIORIA SIONULUI

Aceasta "fratie", pe care scriitorul Dan Brown, in "Codul lui Da Vinci", o da drept autentica, fiind cea care apara peste veacuri stirpea lui Iisus, este poate cea mai certa "facatura" dintre toate cate s-au mentionat. Ea n-are nici o legatura cu Ordinul Sionului condus de Godefroy de Bouillion, parte a Ordinului Cavalerilor Templieri pana in 1188, care a luat parte la cruciade. Prioria Sionului a fost fondata in 1956, in Franta, de catre patru tineri, in frunte cu Pierre Plantard, care facuse o pasiune pentru ordinele cavaleresti. In 1942, infiintase Ordinul Cavalerilor Alfa Galates, ale carui idei rasiste au atras multi tineri. Apoi, in 1956, Pierre si-a "descoperit" originile… merovingiene si a infiintat Prioria Sionului, ordin cavaleresc caruia i-a fabricat un trecut, in care i-a inclus pe Leonardo da Vinci, Jean Cocteau, ca Mari Maestri. Abia in 1967 ordinul a devenit cunoscut, cu ajutorul jurnalistului Gerard de Sede, prieten cu Plantard, care a scris patru foiletoane despre "rasa fabuloasa, extraterestra, a merovingienilor", atribuind Prioriei Sionului detinerea unei mari taine, cea a uniunii dintre Iisus si Maria Magdalena, din care au rezultat urmasi.

POZITIA PATRIARHIEI SI BISERICII ROMANO-CATOLICE

Parintele Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei, subliniaza: "Adevaratul credincios nu se indoieste si n-are nevoie de semne, de dovezi care sa-i intareasca credinta. "Codul lui Da Vinci" este o fictiune si n-ar fi trebuit sa nasca atatea dispute, dar traim timpuri in care se manifesta o tendinta puternica de a-l izola pe Dumnezeu dincolo de limitele acestei lumi, in care oamenii prefera misterul ezoteric".

Parintele Serban Tarciziu, profesor de teologie la Institutul Romano-Catolic Sf. Tereza din Bucuresti, specializat in Sfanta Scriptura: "Autorul are o simpatie vadita pentru societatile masonice, pe care le prezinta ca pastratoare ale unor valori religioase, in opozitie cu dorinta Bisericii de a le ascunde. Viziunea biblica a lui Dan Brown nu tine cont de specialistii crestini in Sfanta Scriptura, adoptand o viziune despre Scriptura care provine, probabil, din sfera masonica. Este adevarat ca Maria Magdalena a avut un rol foarte important in biserica crestina primara, ca Martora a Invierii. Restul sunt speculatii bazate pe faptul ca in Evangheliile canonice nu exista informatia certa ca Iisus nu a fost casatorit. Brown invoca drept argument Evangheliile apocrife, care sunt tardive si nu prezinta fiabilitate din punct de vedere istoric. Crestinii catolici sunt ofensati de afirmatii ca cele prezentate de Dan Brown".


   DUMINICA, LA BISERICA
Ce ar insemna pentru credinciosi certitudinea ca Iisus a fost sau nu casatorit? Numai printre crestinii adunati duminica, in curtea bisericilor, puteam sa aflu. Gasesc niste femei care isi fac de lucru, mai aduna cate o hartie, scot lumanarile arse si curata sita de ceara ori adasta pe banci, intr-o liniste nefireasca, avand in vedere noianul de zgomote urbane care se revarsa dincolo de gardul bisericii de cartier. Incercand un sentiment de jena, le pun "marea intrebare": ce-ar zice daca s-ar dovedi ca Iisus a fost casatorit cu Maria Magdalena? Nici vorba sa se supere. Dar se mira: "Si ce daca! S-a intrupat ca om, de ce n-ar fi cunoscut viata omului asa cum este ea? Asta nu inseamna ca nu este Fiul lui Dumnezeu, care pentru mantuirea noastra s-a pogorat din ceruri". Marea dilema care framanta clerici si istorici de atata amar de vreme, iata, este "rezolvata". Omul simplu nu se incurca in "detaliile" credintei.

PROCESUL LUI LEONARDO

"Procesul" din Vinci, locul natal al lui Leonardo, are ca scop reabilitarea lui, dupa cum au fost absolvite de erezie, in urma cu cativa ani, "vrajitoarele din Salem". Nascut in 1452, in comuna Vinci, fiu ilegitim al lui Piero di Antonio - care a fost insurat de patru ori si a avut alti 10 copii - Leonardo pleaca la 14 ani la Florenta. Avea sa ajunga inginer, pictor, sculptor, muzician, matematician, anatomist, astronom, geolog, biolog, filosof… A facut parte din Confreria Pictorilor Florentini in perioada Renasterii, "indoctrinati" la curtea lui Lorenzo de Medici, zis Magnificul, renumiti pentru "blasfemiile" lor… gnostice.

Ca si Michelangelo, care si-a pierdut definitiv capul dupa frumosul nobil Tommaso Cavalieri, Leonardo fusese denuntat ca homosexual, un motiv in plus pentru a nu fi agreat de prelati. La asta se adauga si faptul ca era considerat stangaci, "insemnul raului", dupa cum se credea atunci. De fapt, era ambidextru, ipoteza ca era stangaci se bazeaza pe nenumaratele sale notite scrise "invers", in… oglinda, alta "ciudatenie" insuficient explicata pana in prezent. Messer Leonardo a lasat mostenire in operele sale o serie de simboluri enigmatice, pe seama carora se croseteaza tot felul de ipoteze, cum este si cea a lui Dan Brown.

"ERETICII" LUI LORENZO MAGNIFICUL

La curtea lui Lorenzo Magnificul se refugiasera filosofi renumiti, majoritatea dupa caderea Constantinopolului, de unde luasera cu ei pretioase documente ale filosofilor antici. Familia Medici era recunoscuta pentru achizitionarea de codice vechi, era fondatoare de universitati si biblioteci, intr-o epoca in care Italia nu se putea lauda cu manuscrise.

La Palatul Careggi se copiau codice rare grecesti, achizitionate pe multe monede de aur. Era o febra a reintoarcerii la origini, in care zeii, semizeii, nimfele, satirii inundau arta Florentei, prilej pentru preoti si calugari de a certa orasul pacatos si pe conducatorii sai eretici. Lorenzo Magnificul a fost denuntat ca imoral si inlaturat de la putere de calugarul dominican Savonarola, care, paradoxal, avea sa fie ars pe rug ca… eretic. Totusi, familia Medici a dat cardinali si papi. Sub influenta "academiei lorenziene", picturile si sculpturile cu teme religioae executate de artistii florentini incalcau adesea canoanele religioase. Pentru ca ei cunoscusera, probabil, "codicele interzise" si se considerau liberi de dogmele bisericesti. Michelangelo a pictat Capela Sixtina tot certandu-se cu Papa Iuliu al II - lea si a fost declarat eretic de Papa Paul al IV - lea Carafa.

"CINA CEA DE TAINA".

Fresca i-a fost comandata lui Leonardo de Lodovico (Sforza) il Moro, Duce de Milano, pentru Conventul dominican Santa Maria delle Grazia. Fresca presupune un perete ud pe care se aplica rapid pigmentii tempera. Leonardo a folosit o tehnica noua: pigmenti tempera si in ulei pe perete uscat. Lucrarea a durat 4 ani si nici nu a fost finisata. Mai grav, a inceput sa se scorojeasca si sa cada inca din timpul vietii artistului. Este greu de presupus ca un inventator al culorilor nu stia ce face. Mai degraba, nu a vrut ca "erezia" sa dureze. Erezia? Dan Brown presupune ca Leonardo a pictat-o la dreapta lui Iisus pe Maria Magdalena, careia ii anunta prioritatea apostolatului. La auzul vestii, Petru face un gest total "neortodox" cu mana, de parca ar spune: "Iti iau gatul, tarfa!". Si ca sa nu existe nici un dubiu, in mana cealalta tine un cutit. Brown atrage atentia ca Leonardo a pictat in asa fel, incat culorile vesmantului ei si al lui Iisus sa fie in "oglinda", formand un M la mijloc. M de la matrimonial, M de la Maria Magdalena.
Sursa: Ziarulcn.com
Sursa:9am.ro

Teoria conspiraţiei: Cu zece zile înainte de a fi ucis, Kennedy a cerut informaţii despre OZN-uri

Potrivit teoriilor conspiraţiei, JFK a fost ucis pentru a nu afla adevărul despre OZN-uri. William Lester a spus că preşedintele american vroia să aibă dovada OZN-urilor pentru a le putea dovedi ruşilor, pe teritoriul cărora fuseseră mai multe corpuri străine, că nu este vorba despre o agresiune a Statelor Unite.
Preşedintele american John Fitzgerald Kennedy îi cerea, cu zece zile înainte de a fi asasinat, informaţii despre OZN-uri şefului CIA din acea vreme. Scrisoarea prin care JFK solicită informaţii datează din 12 noiembrie 1963 şi a fost făcută publică de către CIA la cerea scriitorului William Lester, autorului cărţii “Celebrarea Libertăţii: JFK şi Noua Frontieră”, scrie Daily Mail.
Potrivit teoriilor conspiraţiei, JFK a fost ucis pentru a nu afla adevărul despre OZN-uri. William Lester a spus că preşedintele american vroia să aibă dovada OZN-urilor pentru a le putea dovedi ruşilor, pe teritoriul cărora fuseseră mai multe corpuri străine, că nu este vorba despre o agresiune a Statelor Unite.
Ipoteza uciderii preşedintelui american pentru că s-ar fi interesat de OZN-uri datează încă din anii “90. Într-un document care ar fi fost salvat din flăcări de către un agent CIA, care a lucrat pentru Agenţie între 1960 şi 1974 se face referire la “Lancer”, care era numele de cod al lui Kennedy: “După cum ştiţi, Lancer a făcut nişte cercetări cu privire la activitatea noastră pe care nu le putem permite. Vă rugăm să trimiteţi opiniile nu mai târziu de luna octombrie. Acţiunea este crucială pentru viitorul grupului”.
Adepţii teoriilor conspiraţiilor au spus că acest lucru ar fi însemnat că JFK trebuia eliminat.
Sursa: realitatea.net
Sursa: Teorii sau dezvaluiri cutremuratoare ?

Predictile Carmen Harra pe scurt

Apare Guvernul Mondial, dispar baniiAţi anunţat o „schimbare crucială” pentru omenire în anul 2012. În urma acesteia, vor fi victime omeneşti, va exista o jertfă de vreun fel din partea omenirii?
Schimbarea este la nivel de conştiinţă umană, de percepere a lumii în care trăim şi de schimbare a unui sistem greşit şi invalid existent de mult prea mult timp. Anul 2012 este începutul unei vieţi noi pe Terra şi nu o catastrofă mondială.
Marea schimbare de care vorbeaţi va însemna şi înfiinţarea primului Guvern Mondial şi lansarea unei modalităţi unice de plată pe Pământ, alta decât banii aşa cum îi ştim astăzi?
Exact asta înseamnă o unitate şi a gândirii, şi a unui sistem mai echitabil, fără monarhi, preşedinţi, bogaţi şi săraci şi băncile care au disociat lumea în clase sociale. Scriu despre asta în noua mea carte, „The Wholiness”, care va fi publicată în 2011, la Editura Hay House.
Există zvonuri că, în anul 2012, o planetă se va apropia periculos de mult de Pământ, unde vor avea loc adevărate cataclisme, iar singurii supravieţuitori vor fi cei găzduiţi în buncărele speciale cu o capacitate de doar 10% din populaţie. Există o fărâmă de adevăr în asta?Nu, deşi vor fi şi alte planete în sistemul nostru solar. Universul este perfect în armonie şi nu se va întâmpla niciun dezastru.
„Sărăcia va face victime în România”
Afirmaţi în predicţiile dvs. că terorismul reprezintă o falsă ameninţare în aceste vremuri. Care sunt fenomenele şi lucrurile de care oamenii trebuie să se teamă?
Propria lor ignoranţă, negarea adevărurilor eterne, ura şi emoţiile negative din noi şi incapacitatea de a ne iubi şi onora unii pe alţii.
În România, criza economică afectează dur milioane de oameni care supravieţuiesc în condiţii extreme. Sărăcia va face victime în România, vor exista revolte de strada ca în Grecia?Din nefericire, da! Revolte, da! Este un proces necesar de a trezi lumea la realitate.
„Diaconescu nu va câştiga alegerile”
Aţi afirmat recent că preşedintele României, Traian Băsescu, suferă de o boală gravă şi că din această cauză nu-şi va putea duce la bun sfârşit cel de-al doilea şi ultimul mandat de şef al statului. Când se va produce, aproximativ, această întrerupere de mandat şi cine îi va urma la cârma ţării? Există şanse ca următorul preşedinte al României să fie femeie?
Domnul Traian Băsescu are probleme cu ficatul şi inima, dar nu boala va fi adevărata cauză… Din octombrie anul acesta şi până în 2011, se vor produce schimbări mari la nivel de conducere în mai multe ţări, inclusiv în România. În 2008, am spus şi de revoltele de stradă care am înţeles că există şi se vor accentua. Am mai spus că la conducere vine un om tânăr, de vreo 40 de ani. În anul 2018 va candida o femeie.
Patronul OTV, post pe care l-a intitulat „Televiziunea Poporului” – Dan Diaconescu, a anunţat că va candida la Preşedinţia României după ce a fost reţinut de DNA. Are vreo şansă de a obţine această funcţie?
Va candida, dar nu văd că va câştiga dânsul.
Marele cutremur din România, în noiembrie
Aţi anunţat iminenţa unui cutremur mai puternic decât în 1977 în România, în această toamnă. Aţi mai spus că victimele vor fi mai puţine ca acum 33 de ani. Când se va produce acest seism major?
Vor fi trei mari cutremure în lume înaintea celui din România. Seismul se va produce în cursul săptămânii, seara, dar spre sfârşitul toamnei.
Unde vedeţi România în următorii 10 ani? Se va trăi bine în România?Da, în anul 2017. În 2022 se va trăi foarte bine şi se va schimba şi mentalitatea greşită de 100 de ani.
Credeţi că omenirea este condusă de inteligenţa pământeană sau de una extraterestră? Sunt extratereştrii prietenii sau duşmanii omenirii?
Omenirea este condusă de inteligenţa colectivă guvernată de forţe superioare care nu sunt extraterestre. Sunt multe civilizaţii în Univers, dar nu văd că ar intenţiona să ne facă niciun rău. Noi suntem foarte inevoluaţi, ignoranţi şi limitaţi, dar vom progresa mult în 100 de ani.
„Răul gratuit se întoarce de 10 ori”
Aţi intrat recent într-un schimb dur de replici cu realizatorul TV Dan Capatos („Un Show Păcătos”, Antena 1), care a afirmat că nici una dintre prezicerile dvs. nu s-ar fi împlinit până acum…
Eu am apărut în „New York Times”, „New York Post”, „Daily News” şi la aproape toate posturile radio-TV mari americane, la televiziunea din Paris şi peste tot în America de Sud, pentru că predicţiile mele despre omenire s-au împlinit: moartea lui JFK, atacul de la 11 septembrie 2001, eliminarea lui Saddam Hussein, războiul din Irak, Al Gore câştigă, dar nu ajunge preşedinte, Hillary Clinton ajunge senatorul statului New York – ea va candida în 2008 şi va câştiga (a câştigat cu 200.000 de voturi), Obama va ajunge preşedintele SUA, dar îi va fi foarte greu şi nivelul lui în sondaje va scădea, Oprah Winfrey va încheia show-ul ei, l-am descris pe preşedintele Ecuadorului cu trei ani înainte de a exista în lumea politică, am prezis în octombrie 2009 că 2010 este anul cutremurelor şi va începe cu un seism devastator (ianuarie 2010, Haiti), am descris-o pe Sarah Palin în 2003, când nu ştia nimeni de ea, şi acestea sunt doar câteva dintre sutele de predicţii ale mele care s-au adeverit. În plus, eu sunt doctor, am scris şase cărţi care s-au tradus, apărând în milioane de exemplare, am show-ul meu de radio în America, sunt cântăreaţă cunoscută de la vârsta de 16 ani. Eu nu mai trăiesc în România de peste 20 de ani şi nu sunt conectată la evenimentele din ţară. Au existat şi 16 ani la rând când nu am fost în ţara mea.
Vă veţi face dreptate în justiţie, cum aţi anunţat în intervenţia dvs. telefonică sau veţi prefera alte măsuri?
Am scris o carte despre legile karmei, care s-a tradus în 28 de limbi şi cred că nu trebuie să fac nimic pentru că, după cum spune legea Karmei, plătim când facem rău gratuit semenilor noştri şi totul se întorce contra noastră de 10 ori mai rău. Tot ce luăm cu noi când murim este karma pe care am creat-o pe pământ.
„Capatos era pe drumuri dacă trăia în America”
Consideraţi că l-aţi „pedepsit” spunându-i lui Capatos că nu va mai avea acea emisiune în cel mult doi ani?
Nu va dura nici doi ani… ci mai puţin. Capatos s-a pedepsit singur prin ignoranţă şi s-a făcut de râs dând importanţă unui fapt atât de nesemnificativ. „Ţara arde şi baba se piaptănă”… Capatos vrea să imite emisiunile americane, dar uită un lucru esenţial: nu poţi denigra dacă nu ai dovezi! În America, dacă făcea asta, azi era dat afară, era pe drumuri. El nu ştie că eu mi-am dat prima mea teză de doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, din „Impostura în adolescenţă”, şi că sunt membră a oraganizaţiei mondiale „Vital Voices”, prezidată de doamna Hillary Clinton, unde, anul trecut, am reuşit să introduc România. Despre asta nu a vorbit nimeni, dar dintr-o dată de naştere greşită (n.r. – a Biancăi Drăguşanu) s-a făcut un proces de calomnie.
Ce altceva mai vedeţi despre viitorul lui Dan Capatos, născut pe 25 mai 1973?
Este într-un an bun, urmat de un an de schimbări majore, în care va începe o nouă carieră. Are probleme în relaţiile personale şi cu familia lui din cauza unui mare ego. Este numărul cinci în kabala. Pierde în toate evenimentele importante ale vieţii. Faima în TV nu-i aduce mulţumire în viitor şi nici stabilitate emoţională. Eu îi doresc tot binele din lume şi să-i dea Dumnezeu înţelepciune să treacă peste bârfa de dragul audienţei. Un adevărat om de televiziune se respectă şi se informează înainte de a arunca cu noroi în alţii. Când vrem să aruncăm cu pietre în alţii, s-ar putea să ne spargem propriul cap. Prevăd că, într-o zi, România va avea legi pentru hoţi şi calomniatori şi va intra în rândul ţărilor civilizate.
sursa :http://www.buftea.org/2011/05/previziuni-basescu-va-renunta-la-putere.html




Sursa: Pappa Anton

CONDITIA „SALVARII”: Suveranitatea Greciei va fi masiv limitata. Strainii vor colecta impozitele si se vor ocupa de privatizari … Ce va urma?

Citez din articolul Credeaţi că nu e adevărat? Grecia şi-a pierdut suveranitatea!:
Mai ţineţi minte când s-a pus problema ca Grecia să renunţe la anumite aspecte ce ţin de suveranitatea naţională, ca fiind condiţie pentru noul împrumut? Ei bine, acest lucru chiar se întâmplă.
Nu o spunem noi, ci şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, luxemburghezul Jean-Claude Juncker.
“Suveranitatea Greciei va fi masiv limitată”, a spus oficialul european, într-un interviu pentru o publicaţie germană, în care a explicat că acum Grecia trebuie să vândă din activele statului într-un mod similar cu cel pe care îl avea Germania de Est după căderea comunismului.
Acesta a dat un exemplu de model de privatizare, crearea unei agenţii independente cum au avut nemţii agenţia Treuhand, care a vândut între 1990 şi 1994 nu mai puţin de 14.000 de firme est germane.
Jean-Claude Junker este preşedintele Eurogrupului şi este unul dintre oamenii cheie care a participat la negocierile pentru acordarea unui nou împrumut pentru Grecia.
Declaraţia sa privind limitarea suveranităţii Greciei a fost comentată de presa străină ca atunci când iei bani din afară trebuie să te aştepţi să ţi se limiteze libertatea.
Conform unei informații publicate de Financial Times cu mult înainte de acordarea noului împrumut, autorități din afara țării vor prelua controlul asupra unor funcții care în mod normal aparțineau autorităților interne. Printre acestea, colectarea impozitelor și privatizările.
Cititi va rog si:
Conditii posibile pentru un nou „ajutor”: GRECIA AR TREBUI SA RENUNTE LA SUVERANITATE. Camatarii vor sa colecteze impozitele si sa se ocupe de privatizari …
Mitropolitul Serafim de Pireu: “EVREII sunt de vina pentru situatia actuala din Grecia si din lume”
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: „Tara noastra este condusa de creditorii sai”. SE AUDE LA PATRIARHIE?
Simplificand: camatarii au incurajat Grecia sa mearga pe un drum fundamental gresit, dupa care au inchis robinetul si acum cer plata. Dar nu se putea ajunge aici fara marionetele din conducerea Greciei, ce se dovedesc astfel a fi tradatoare de neam si tara.
Grecia nu poate face plata si atunci camatarii se ofera sa „ajute” dar in anumite conditii. E o schema simpla pe care o aplica la nivel mai mic si camatarii mafiei tiganesti. Firesc, caci ambele specii de camatari se inchina la aceiasi draci.
Dar daca tiganii se opresc la acest nivel serpesc de a face bani, ceilalti sunt mai iluminati si pregatesc terenul pentru ce va urma. Asa ca prin intrusi baricadisti dibace infiltrati, o pun de revolte. Caci este necesara:
Ultima revolutie: NOUA ORDINE MONDIALA reala impotriva falsei “Noi Ordini Mondiale”
Baza piramidei masoneriei = componenta a falsei NOI ORDINI MONDIALE. Si va fi sacrificata, aidoma Comisiei Trilaterale, Bilderberg, si a unor segmente din sistemul financiar – bancar …
O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM
Cititi va rog si:
Video: „DEBTOCRACY”. Televiziunea B1TV prezinta si dezbate documentarul. Adica HAI LA REVOLUTIE …
 
Sursa: Saccsiv’s Weblog

GOD BLESS AMERICA



Astăzi, se împlinesc 235 de ani de la semnarea Proclamaţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, după exact cinci ani şi o zi cînd, la 3 iulie 1771, reşiţenii intrau triumfal în ERA INDUSTRIALĂ! Chestie de istorie… Şi consecvenţă… Deşi am scris şi vorbit de nenumărate ori împotriva politicii externe a Statelor Unite, iubesc America! Pentru patriotism, pentru steag, pentru imn, pentru respectul valorilor naţionale, PENTRU JUSTIŢIE care a dovedit că în 99% din cazuri, adevărul şi dreptatea triumfă! Nu e marketing, nici Coca-Cola! De-a lungul timpului, americanii au dovedit că foştii parteneri, preşedinţi de state, pot deveni puşcăriaşi model. Este cazul lui Manuel Noriega, şi altora!
România este, cred, un partener special al Statelor Unite! Cel puţin pe linie militară! Iraq-ul şi Afganistanul stau mărturie, cum mărturie stă accesul în NATO, bazele din România şi scutul anti-rachetă. Problema României cu Statele Unite este una politică. O confirmă, diplomatic, fireşte, ambasadorul american la Bucureşti şi eşecul repetat al “externelor” româneşti de a aranja primirea lui Traian Băsescu la Casa Albă. Să fie vorba chiar de Traian Băsescu? Omul care după ce ne-a băgat în ringul plin de kkt cu Rusia, ne tîrăşte de păr într-o “luptă” la fel de idioată cu SUA? Circulă, “pe surse” informaţia că Traian Băsescu ar fi martor în procesul traficantului de arme Viktot Bout, pe care Băse l-a făcut scăpat din faţa urmăritorilor, chiar în România, şi chiar va schimba boxa martorilor cu cea a acuzaţilor…
“Traficanul Morţii” este porecla sub care este cunoscut, în întreaga lume, Viktor Bout. Unul dintre cei mai mari traficanţi de arme din istoria lumii care, de altfel, a şi inspirat subiectul unui film celebru intitulat Lord of War. Şi care are multe şi durabile legături cu România şi … Transnisria. Şi cu demnitari români. În funcţie. Arestat mai întîi în Thailanda şi extrădat în Statele Unite, Viktor Bout se pregăteşte să ciripească la urechea Unchiului care a ştiut să-l “stimuleze”, aşa cum a sugerat apărătorul său, într-un interviu acordat presei americane. Bout a deţinut o flotilă de avioane luate din arsenalul aerian al unor state din fostul lagăr socialist, cu ajutorul careia, pînă la capturarea sa, a transportat, utilizînd documente false, armament în state supuse embargoului ONU ori Statelor Unite, în zone de conflict, în special în Africa.
Dar, ce are Viktor Bout cu Ziua Americii? Are… Unu: prin cooperarea serviciilor speciale româneşti şi americane, traficantul morţii ar fi trebuit să fie capturat, în 2008, la fabrica de rachete de la Crîngu. Dar Viktor Bout a fost prevenit şi nu a mai căzut în cursa întinsă în România. Din informaţiile noastre, din nou DECIDENTUL POLITIC a distrus o operaţiune a serviciilor secrete româneşti, extrem de apreciate la nivelul aliaţilor din cadrul NATO: această scurgere gravă de informaţii s-a produs, în mod deliberat, prin intermediul consulului economic al României la Moscova, Gigel Bratiloveanu, acesta fiind un apropiat şi un protejat al lui… Traian Băsescu! Şi doi: În anii în care Traian Băsescu a fost ministru al Transporturilor, sau secretar de stat la Transporturi, activitatea flotilei lui Viktor Bout, prin intermediul Aeroportului Otopeni Militar, s-a intensificat în mod semnificativ. Se pare că, în trecutul ceva mai îndepărtat al lui Viktor Bout există o perioadă în care destinul său s-a mai intersectat cu cel al actualului preşedinte al Romaniei. Este vorba de perioada în care Băsescu a deţinut funcţia de şef al reprezentanţei Navrom la Anvers şi avea legături cu traficul de arme al navelor POLAR. În locaţia imediat învecinată din Anvers îşi îndeplinea o misiune secretă şi Viktor Bout. Care făcea acelaşi lucru, dar sub aripa protectoare GRU.
Documentele WikiLeaks publicate recent ne arată cît de preocupate au fost autorităţile din Statele Unite de a asigura capturarea, în Thailanda, a lui Viktor Bout şi, ulterior, extrădarea acestuia, şi ce eforturi a făcut Moscova pentru a-l recupera. Va ciripi Viktor Bout şi despre Traian Basescu? Dacă da, Traian Băsescu are toate şansele să apară COMPLICE în dosarul new-york-ez al traficantului. God Bless America!

Sursa: MERKAVA

Timpul schimbării


La un călugăr bătrân, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi și a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd ușor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât și multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuși, eu sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa ?
- Nu! – i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, știi ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos braduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduț ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te și mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom și, cu multă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată.
- Acum scoateți bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare și bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi și o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înțeles că și relele apucături din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputință pare, la început, inofensivă și fără mare importanță, dar , cu timpul, ea prinde rădăcini, crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poți scoate și singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu!
“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor crește din nou.”
sursa: crestinortodox.ro
Sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

2010/2011/2012 TRINITY TRIAD – METATRON CHANNELLING Archangel Metatron Channel

“In urmatorii doi ani, dragostea pentru putere va fi treptat inlocuita de Puterea Dragostei. Va lua ceva timp dar nu va indoiti pentru ca déjà a inceput. Incepe initial in interiorul inimilor voastre si, dragilor, se intampla chiar acum.”.
Archangel Metatron
2011- Centrul Trinitatii
Archangel Metatron via James Tyberonn:
Salutari Maestrilor, sunt Metatron Lord al Luminii, si va salut pe fiecare dintre voi, individual, cu dragoste, intr-un vector al spatiului fara timp. Va imbratisez Acum pe toti cei ce cititi aceste cuvinte si va invalui in Energia Iubirii Neconditionate.
Dragi Oameni, in luna iunie 2011 va incepe o perioda de 30 de zile care aduce incheieri semnificative ale schimbarilor si transformarilor Pamantului si ale omenirii. Aceasta perioada incheie multe dintre miscarile care au inceput, cu adevarat, cu cateva luni in urma. Eliberarea acestor scenarii ale „vechii energii”, ale situatiilor si relatiilor care nu mai rezoneaza cu Noul Pamant, se va petrece atat la nivel macro cat si micro, atat pe plan global cat si pe plan individual. Va spunem ca miscarile in masa din nordul Africii si cele legate de guvernele din Orientul Mijlociu fac parte din acest „vant al schimbarii”. Veti descoperi ca, pe plan individual vor aparea din ce in ce mai des „pauze” in relatii si ca veti rupe legaturi – unele temporar, altele permanent – cu cei care poarta energii ce sunt incompatibile cu ale voastre. Aceasta actiune va fi amplificata de catre energiile Solstitiului din 21 iunie. Eclipsele reprezinta o perioada de analiza interioara, de vindecare si restructurare. O perioada de actiune pentru reglajele fine, legate de atentia acordata sinelui. Astfel, fiecare moment al acestei perioade este un dar care va permite accelerarea procesului. In primul rand, este vorba despre lucrul cu Sinele, iar eliminarea electricitatii statice va va dezvolta capacitatea de a utiliza cat mai bine acest flux important, al „vantului schimbarii”. Confruntandu-va cu unele incercari unice, aduse de aceasta miscare aveti posibilitatea ca, in final, sa castigati si sa evoluati. Dar faceti-o cu iubire. Iubirea este cheia unica. Iubirea cere putere si impecabilitatea ce vine din exprimarea sinelui adevarat. Acum este momentul! Profitati de fiecare zi !
Este atat de important ca fiecare dintre voi sa inteleaga si sa realizeze deplin, cat este de de important fiecare moment pe care il traiti in aceste energii accelerate pentru Cosmos, pentru Noul Pamant si pentru voi. Exista intr-adevar o noua energie pe planeta – si aceasta energie cauta sa va activeze si mai mult constiinta si coeficientul de lumina. Si, Iubitilor, capacitatea voastra de a purta mai multa Lumina, va sporeste capacitatea de a exprima iubirea. Acea Iubire incepe nu numai prin acceptarea, ci prin iubirea adevarata a Sinelui Divin. Incepeti sa intelegeti cat de frumosi sunteti cu adevarat si Iubiti Oamenii – asta este foarte important, in aceste vremuri ale Inaltarii. Cu totii purtati in voi puterea lui Dumnezeu si va cerem sa-i permiteti acestei recunoasteri, acestei acceptari reinnoite de sine, acestei IUBIRI imaculate, sa se reverse asupra voastra. Este dreptul vostru stabilit din nastere si e minunat. Voi redescoperiti acest extaz al Iubirii Imaculate, prin intermediul meditatiilor, deoarece, odata cu noua energie, se petrece o expansiune tranzitionala. Va deschideti acum spre perceperea clara a importantei vietilor voastre – nu numai pentru Pamant, ci si pentru intregul Cosmos. O da, lucrul asta este atat de adevarat! Au existat intotdeauna oameni care s-au indoit, negativistii care au spus ca Inaltarea nu se va intampla niciodata, ca omenirea nu va putea sa treaca niciodata de aceasta sacra absolvire catre constiinta superioara. Dar voi ati reusit asta; Inaltarea este acum o certitudine absoluta. Se manifesta! Se desfasoara cu adevarat, de doua decenii încoace si majoritatea dintre voi nu isi recunoaste meritul, in faptul ca voi ati condus-o catre realitate. Multi dintre voi inca nu inteleg ca lucrarea pe care ati facut-o de ambele parti ale voalului, in ultimii 25 de ani, a schimbat Pamantul pe care v-ati nascut, conducandu-l catre o frecventa si o paradigma complet diferite. Voi sunteti raspunzatori pentru asta si omenirea nu intelege inca ce ati facut sau cat de mult vi se datoreaza din aceasta realizare. Maestrilor, lucrarea voastra este adevaratul motiv pentru care multi dintre voi citesc acum aceste cuvinte, transmise dintr-o alta dimensiune.
Asadar, acordati-mi onoarea de a va vorbi despre luna urmatoare si despre restul anului 2011. Asta, pentru ca ati devenit mult mai puternici decat va dati seama. Ati facut un salt cuantic… si, indiferent cate zile au mai ramas din anul 2011, ceea ce va asteapta este cu adevarat un an de salt! Este anul Saltului Cuantic !
Echinoctii si solstitii, in 2011
Acestea reprezinta, de fapt, catalizatorii si declansatorii Inaltarii. Aceste zile foarte puternice ar trebui folosite pentru rugaciuni de grup, pentru vindecare, eliberare si incheiere, pentru meditatie si autoanaliza profunda. Solstitiile si echinoctiile ramase din urmatorii doi ani sunt complexe si inflacarate de multiple insertii holografice – atat pentru Inaltarea omenirii, cat si a planetei. Va asiguram ca aceste evenimente astronomice sunt infinit mai puternice decat echinoctiile si soltitiile din mileniile trecute. Adunati aceste zile – si puterea Constiintei de Grup va inflori exponential. In plus, 2011 va avea o combinatie extrem de rara de eclipse codificate complex. in 2011 sunt in total 6 eclipse si 3 dintre ele vor avea loc in cele 30 de zile dintre 1 iunie si 1 iulie. Aceasta perioada va fi accentuata de solstitiul din iunie.
„Triada Eclipselor” de la jumatatea anului. Puternica Triada a eclipselor de la jumatatea anului va avea loc astfel:
(1) 1 iunie (2) 15 iunie (3) 1 iulie
Cele trei eclipse au loc exact la 15 zile diferenta. Este vorba despre doua eclipse partiale de soare care incadreaza o eclipsa totala de luna. Aproape ca nu ai timp sa-ti tragi sufletul , asa ca fiti gata pentru o calatorie in forta. Toate acestea sunt accentuate de solstitiul extrem de puternic, din 21 iunie. Chiar daca cele doua eclipse „exterioare” ale Triadei sunt eclipse de soare partiale, sa nu credeti ca energiile lor sunt diminuate de faptul ca nu sunt eclipse totale. Energia tuturor celor 3 va fi extrem de puternica si va fi resimtita la intreaga putere, indiferent daca ele sunt vizibile sau nu, din locul in care va aflati pe planeta. Energia va inconjura globul si il va afecta pe fiecare dintre voi. Prima eclipsa de luna, din 1 iunie, constituie inceputul si energia combinata a celor trei evenimente si va alcatui un camp care se extinde din punct de vedere energetic, pe o perioada care cuprinde trei zile inainte si trei zile dupa incheirea eclipsei.
Energiile
Tiparul energetic al Triadei se refera la eliberare, vindecare si reconstructie.
1 iunie :
Eliberare si curatare, eliberarea vechilor tipare energetice. Tiparele pot fi inradacinate, chiar ascunse.
15 iunie :
Vindecarea prin acceptare sau Confruntarea Incercarii si actiunea in aliniere cu SINELE adevarat.
1 iulie:
Putere si Completarea „noului eu”. Nu numai prin vizualizarea calitatilor si evenimentelor pe care doriti sa le creati, ci si prin trecerea directa la actiunile necesare pentru materializarea acestora.
Solstitiul de vara (sau de iarna, dincolo de Ecuator) constituie amplificarea fluxului energetic al tuturor acestor evenimente. In 2011 acest solstitiu adauga o energie unica, ce atrage dupa sine un portal catre 11.11.11.
Portalul catre 11-11-11
Acumularea de energie si sustinerea datorata solstitiului se extind cu 14 zile inainte si 14 zile dupa evenimentul din 21 iunie.
Aceasta este una dintre energiile cele mai generoase ale anului 2011 si constituie portalul catre accelerarea Cristalina, din 11.11.11
Prin urmare, voi toti cei aflati pe plan terestru va gasiti acum in cadul uni camp de imersiune al unei energii cristaline incredibile. Ca rezultat, corpurile voastre aurice devin, prin inductie, energie extrema, aflata in miscare. Este energia manifestata ca dorinta exprimata si, astfel lucrarea voastra atrage dupa sine o frecventa noua, chiar mai fina.
Imaginati-va ca daca veti lua vitamine pentru corpul fizic, acestea trebuie sa fie unele care sa fie absobite de corp, pentru a genera stare de bine si sanatate mai buna. Acelasi lucru este valabil pentru Tranzitia Cristalina, frecventele si energiile acesteia reprezinta intr-adevar vitamine de expansiune a Luminii, pentru corpul de Lumina.
Rezonanta cristalina va inconjoara astfel incat va permite sa absorbiti in campul vostru energetic, simetriile sale pure, transferandu-le, transformandu-le si amplificandu-le in munca voastra, in dorintele voastre, in implinirea voastra si in toate caile care ating Pamantul si omenirea.
Portalul Datei Triple
Portalul Datei Triple din 11 noiembrie 2011, va fi cea mai puternica zi a anului. Mase de oameni vor forma o retea umana, care se va lega la Energia Cosmica ce se acumuleaza in ultimele etape ale activarii Retelei de Cristal 144 (deoarece are 144 de fatete. Vom reveni cu alte articole. Nota Editurii). Pe 11.11.11 Cristalele Atlante Conducatoare vor activa mai departe trezirea initiala a Comunicatiei Multidimensionale Cristal, din Vortexul Cristal.
Trezirea va recoda secvential, cele 12 Discuri Solare de Aur din jurul planetei.
Aceste discuri sunt activate sub forma a douasprezece spirale. Ele emit o energie Divina a campului zero, a iubirii pure si neconditionate si un cod de Lumina, care poate exista doar in dimensiunile a cincea si mai sus.
Pe 11.11.11 Discul Solar si Vortexul Cristal se vor activa sub Muntele Pinnacle din Arkansas si asta va completa energia Vortexului Arkansas si va crea reteaua noilor coduri ADN, pe intreaga planeta.
Discurile Solare de Aur reprezinta ADN, tiparul pentru campul cristalin unificat in Tranzitia Cristalina a planetei. Intr-adevar, ele sunt reprogramate de si in cadrul Retelei Cristaline 144!
Discurile Solare de Aur vor emite o spirala cu 12 spire, ale carei energii spiralate vor servi drept prototip al ADN ului, pentru aspectul cristalin prin intermediul retelei 144.
Intr-adevar, ele corespund capacitatii Pamantului de a se regenera si se a se reforma singur, devenind ca aspect, modelul pentru ADN sau tiparul pentru Noul Pamant. Ele sunt spirale energetice. De fapt sunt mai mult spirale decat discuri, dar sunt vazute ca niste discuri.
Acum, cand Inaltarea voastra se incheie, veti avea mai mult acces la aspectele voastre multi-dimensionale. De fapt, pentru unii dintre voi, Inaltarea a avut deja loc in mare parte, in termeni multidimensionali. Intelegeti?
Acum Pamantul si Omenirea vor avea nevoie de Tranzitia Cristalina, pentru a-si dezvolta energia. Asadar, voi sunteti cei care o atrageti. Va va ajuta in multe scopuri – poate mai multe decat va puteti imagina.
Va schimba modul in care corpul omenesc primeste lumina soarelui. Va va asista in transformarea luminoasa translucida, a corpului fizic uman. Va decalnsa tranzitia corpului uman de la cel bazat pe carbon, la cel bazat pe siliciu. Va modifica necesitatile nutritionale al fizicului uman. Va proteja magnetosfera Pamantului, prin devierea meteoritilor si a cometelor, va micsora efectele razelor gamma din atmosfera Pamantului. Va iesi la iveala printr-un efort natural si stiintific, constituind rezultatul natural al retelei cristaline 144 complete.
Eclipsele din 2011
Dragi Maestri, combinatia 4:2 dintre eclipsele de soare si de luna intr-un singur an, in 2011, este destul de rara. asa ca este vorba despre un plan Divin aflat in desfasurare. Va spunem ca Eclipsele reprezinta ocazii de energizare a schimbarii.
Dragilor, eclipsele din 2011 reprezinta ocazia voastra de a intreprinde orice schimbari pe care le considerati necesare, in cursul vietii voastre individuale si colective. Acestea pot fi abordate cel mai bine prin sincronizarea lor prin intermediul contemplatiei si trecerii in revista, care sunt posibile cu ocazia echinoctiilor si solstitiilor.
Ordinea perfecta
Unii dintre voi spuneti si simtiti ca „Totul se rezolva asa cum trebuie, totul este intr-o ordine perfecta.” Dar, Maestrilor, acest concept este intr-un fel un paradox si, asemenea unei carti de joc, este cu capul in jos, de oriunde l-ati privi. Intelegeti?
Dintr-o perspectiva superioara, totul este intr-o ordine perfecta – dar din perspectiva omenirii aflate in dualitate, nu este! Daca nu ar fi nevoie de lectii, atunci nu ar mai fi nevoie de ceea ce numiti reincarnare.
Trebuie numai sa priviti in jur, pentru a intelege ca acest calvar al omenirii pe Pamant este departe de a fi perfect. Intr-adevar, nu va functiona perfect, pana cand nu veti face voi asta !
Aceasta se aplica atat la nivel micro, cat si la nivel macro. Este mult de gestionat si multe de revizuit. Toate se vor intampla, Maestrilor, la timpul lor.
Incheiere
Dragi Oameni, in incheiere doresc sa exprim, fara echivoc, faptul ca eu si Taramul Angelic avem un rol special in a va sprijini – mult mai mult decat puteti intelege. Asta, pentru ca si voi sunteti Dumnezei creatori, scantei ale Divinului, care devin flacari violete ale Toate cate sunt.
Va iubim pe fiecare dintre voi, pe toti si, dincolo de voaluri, voi sunteti parte din noi.
Rotim o spirala de Lumina, cu onoare si apreciere pentru voi si va transmitem aceasta energie, fiecaruia dintre voi, in momentul „ACUM”, in care cititi aceste cuvinte. O puteti simti, deschideti-va inima sa primiti ceea ce va trimitem in iubire.
Va onoram sincer, acum cand treceti in ultimii doi ani ai Inaltarii Cristaline a Pamantului. Va spunem ca Inaltarea Pamantului este cea care va determina miscarea masei critice a Inaltarii oamenilor, in doua sau trei secole. Totul va fi liber consimtit si ales. Cu timpul, nu va mai exista razboi mondial sau foamete in masa.
Stiti ca, pe 21 decembrie 2012, Pamantul se Inalta si astfel este posibila Inaltarea omenirii .
Dar nu va asteptati ca Pamantul in 3D, pe care il vedeti in jurul vostru, sa urmeze instantaneu. Asta se va petrece pe parcursul a trei secole – numai ca energia extinsa a Transformarii Cristaline, pe care voi o numiti Inaltare, va permite tranzitia omenirii… pe rand, inima cu inima.
In urmatorii doi ani, iubirea de putere va incepe sa fie inlocuita de puterea iubirii. Nu va indoiti de asta, pentru ca deja a inceput. Aceasta transformare are loc inima cu inima, in interiorul fiecaruia dintre voi. Astfel ca trebuie sa FITI schimbarea pe care vreti sa o vedeti!
Acum voi creati un viitor al Inaltarii … si va spunem ca aceasta perioada de trei secole trece cat ati clipi. Va salutam. Sunteti pe calea cea buna!
In faţa voastra de afla o trezire si o incheiere incredibile. 2011 este un timp pentru revizuire omnipotenta, eliberare, recalibrare si restructurare. Este cu adevarat un timp al accelerarii, amplificarii si sarbatorii. Fiecare dintre voi a avut o contributie – si veti parasi planeta cu mai multa lumina decat atunci cand ati intrat. Ati facut-o cum ati vrut. In Iubire. Va invit sa simtiti bucuria, pentru ca ati castigat-o!
Sunt Metatron si va impartasesc aceste Adevaruri. Sunteti Preaiubiti! Si asa este….
sursa
http://www.earth-keeper.com/romanian53.htm
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

Mesajul lui Uriel – Unde sunteti??


Energiile lunii iunie
Nu-i asa ca anul acesta fost interesant pana acum? Timpul a trecut foarte repede, pentru ca intram in cea de-a sasea luna si suntem la numai sase luni departare de inceputul lui 2012. Am vazut pana acum revendicari fara precedent pentru reforme sociale si politice, conditii meteo neobisnuite, care au inclus unele dintre cele mai devastatoare furtuni din acest secol si scoaterea la iveala a unor neoranduieli financiare si politice, care vor continua pentru tot restul acestui an. Si asta este numai ceea ce se intampla la nivel global. Pe plan individual se intampla mult mai multe. Ce urmeaza? Iunie va fi o luna foarte captivanta, cu trei eclipse, incepand din 1 iunie si cu Solstitiul din 21 iunie. Ori de cate ori o luna incepe cu o eclipsa, ne putem astepta la transformari puternice. Eclipsa de pe 1 iunie este in Gemeni, un semn care guverneaza comunicarea – asteptati-va la anumite revelatii in legatura cu industria media si la cereri de schimbare. Eclipsa din 17 iunie este in conjunctura cu Centrul Galactic, punctul central de forta al galaxiei noastre, cel in jurul caruia se desfasoara galaxia. Eclipsa din 1 iulie il aspecteaza pe Pluton – ceea ce creaza un tip de ruptura sociala si politica, asemanatoare celei intalnite ultima data in anii 1770, la ultima trecere a lui Pluton prin Capricorn, o ruptura inspirata de energiile noastre noi, de constiinta de sine si de dorinta de conectare. Mai avem si solstitiul din 21 iunie, care aduce cu sine energii emotionale puternice si extreme. Nu mai exista cale de mijloc, trebuie sa ne alegem clar drumul. . Suntem impinsi sa ne aflam in integritate cu noi insine si unii cu ceilalti, recunoscandu-ne astfel legaturile in marea familie a omenirii. S-ar putea sa fim incercati pe fiecare plan, in dorinta noastra de a ne afirma adevarul, dar acest lucru se intampla pentru ca simtim ca trebuie sa cream, sa miscam si sa purtam energia si lumina transformarii. Ce-ar fi sa ne sustinem adevarul, fara frica de incercarile care s-ar putea afla la fiecare pas? Daca am presupune, pur si simplu, ca suntem deja cei care ne dorim sa fim si, in contextul acestei cunoasteri, sa ne afirmam cu tarie dorintele? Putem sa ne amintim ca lucram impreuna cu Universul, din pozitia de co-creatori? Ne vom trai vietile in frica sau in adevar? Putem gasi intotdeauna ceva de care sa ne temem, iar daca refuzam sa traim in frica, atunci frica nu mai are de ce sa se agate si va disparea, pur si simplu. Aceasta este o alegere importanta pentru noi toti, la intrarea in aceasta luna puternica. Putem fi durerea sau puterea noastra, adevarul sau negarea. Putem incerca sa ne luptam cu intunericul – sau ne putem aminti ca acest intuneric isi are locul lui in marele plan al inaltarii. Stelele frumoase pe care le vedem pe cer, noaptea, stralucesc la fel si ziua, numai ca nu le putem vedea din cauza luminii soarelui. Ce frumusete sta ascunsa in intunericul nostru si pe care lumina o poate scoate la iveala? Suntem luptatori spirituali, dar arma noastra nu este sabia ci este adevarul nostru, credinta noastra, cunoasterea si angajamentul in fata luminii. Ce puteti schimba, astfel incat viata voastra sa capate mai multa putere? Ce puteti transforma in voi insiva, pentru a va elibera de frica? Luna iunie va va aduce ocazii de a va exprima adevarul si, cand veti profita de ele, ii veti permite luminii sa va fie arma de lupta si sa va dezvaluie calea prin intuneric si catre maretul adevar superior.
Measjul lui Uriel – Unde sunteti??
Lucratorii intru Lumina, prezenti in aceasta lume, vin din multe timpuri si locuri, din multe dimensiuni, de pe multe planete, din multe universuri si sisteme solare si sunt cu totii aici, acum, pentru a asista la inaltarea planetei Pamant. In timp ce sunteti constienti de inaltarea planetei, aceasta reprezinta un ciclu care se repeta in intregul univers si face intrarea intr-o noua era a acestuia. Fiecare ciclu si proces de inaltare permite ca aceasta inaltare sa se produca pentru mai multe dimensiuni diferite. Daca faceti parte din acest ciclu – in acest moment si in acest loc – inseamna ca ati ales sa lucrati acum cu Pamantul tridimensional si fiinta voastra reprezinta o prezenta, sub forma luminii si energiei voastre, care a acceptat sa particpe la acest proces. Este mai usor pentru voi sa va aflati in lumea spiritului, in dimensiunile superioare sau in locuri care au o frecventa sau o vibratie mai inalta decat cea pe care o are Pamantul acum. Momentele dinaintea inaltarii sunt intotdeauna cele mai dificile si, din aceasta cauza, atat de multi dintre voi se simt pierduti si confuzi, simt ca nu le este locul aici sau doresc sa plece, se lupta cu aceste ultime ore. Dar fiinta voastra, care este energie si Lumina, a acceptat sa fie aici si sa ramana ancorata in energiile Pamantului – adica in locul in care au loc inaltarea si transformarea, aceasta fiind contributia voastra la inaltarea planetei. A fost alegerea voastra sa veniti aici ca participanti de buna voie la inaltarea universala care include si Pamantul – dar nu este limitata numai la el. Fiinta voastra, care reprezinta aspectele aliniate ale Luminii, divinitatii, puterii si adevarului vostru, este prezenta permanent. Dar atunci cand se exprima prin temerile voastre, aceasta fiinta nu mai e ancorata in momentul prezent si, atunci cand va concentrati asupra dorintei de a va afla in alta parte sau aveti credinta ca nu sunteti la locul sau la momentul potrivit, va scadeti puterea si eficienta. Sunteti prezenta voastra EU SUNT in fiecare clipa si, pentru a exprima acest lucru cat mai puternic, in fiecare clipa trebuie sa fiti constienti de perfectiunea scopului si a consimtamantului vostru, amintindu-va ca ati ales sa fiti aici si ca ati facut asta. printr-un angajament puternic fata de inaltarea si transformarea universala. Va aflati acolo unde trebuie sa fiti acum, nu exista niciun alt loc in care ati putea fi si sufletul vostru a convenit sa particpe la aceast ciclu al inaltarii. pentru ca aveti o contributie importanta, necesara si puternica de adus. Chiar daca va doriti un mediu inconjurator mai putin stresant, mai comod si mai compatibil din punct de vedere energetic, fiecare dintre voi aduce o anumita frecventa energetica de care Pamantul are nevoie – iar aceasta reprezinta darul vostru facut inaltarii. Sa stiti ca sunteti ceea ce ati fost timp de eoni, trecand prin multe cicluri ale inaltarii – un agent energetic al schimbarii. Cand ramaneti aliniati si ancorati in acest scop, sunteti de fapt aliniati si ancorati cu Pamantul si va impartasiti fiinta voastra unica, aflata la cea mai puternica expresie a sa, indeplinindu-va rostul in acest ciclu si ajutand la aducerea Raiului pe Pamant.
Copilul vostru sensibil din punct de vedere energetic
Am vorbit despre copiii empatici Cristal, care sunt sensibili din punct de vedere energetic si despre copiii cei noi, care vin dupa acestia si care sunt extrem de sensibili, dar si despre modul in care ii putem intelege si le putem gestiona energiile. Este o generatie de copii care se nasc acum si in urmatorii cinci ani, care vor fi chiar si mai sensibili si care vor avea nevoie de ceva mai multa atentie din partea noastra, in timpul primelor lor luni de viata, deoarece se vor descurca mai greu cu densitatea si a le purta de grija va fi ceva destul de complicat. Acestia sunt copiii care nu sunt obisnuiti sa traiasca in densitate, iar unii nu sunt obisnuiti nici chiar sa traiasca in corp fizic sau pe Pamant si de aceea primele lor luni vor implica mult plans, stomacele deranjate, probleme legate de boli si infectii si chiar unele probleme de piele, cum ar fi iritatiile. Multi – daca nu majoritatea acestor copii – vor veni din dimensiuni diferite si de pe alte planete, fara sa stie cum sa existe in densitatea celei de-a treia dimensiuni si viata lor aici va fi un soc pentru ei. Ei resimt aceleasi probleme fizice ca si noi, atunci cand trecem prin procesul de eliberare a densitatii si de trecere in dimensiunile superioare ale fiintei. In cazul lor, trebuie sa preia densitatea, sa isi coboare vibratiile si sa incerce sa gestioneze frecventele energetice care sunt mult mai joase decat cele cu care sunt obisnuiti. Multi dintre acesti copii se nasc din parinti mai in varsta, constienti din punct de vedere spiritual si care vor sa le dea atentia suplimentara, de care au nevoie. Mai multe tipuri de cristale, cum ar fi ametistul si cuartul roz, pot ajuta, daca sunt asezate in camera lor si sub saltea, deoarece le echilibreaza energiile. Este utila si folosirea aromaterapiei (in camera lor dar nu prea aproape de ei si fara sa le atinga pielea), ca si multa atentie acordata celor care ii inconjoara, pentru ca acesti copii absorb usor energie de la ceilalti. Si atunci cand devin coplesiti din punct de vedere energetic, inseamna ca trebuie sa le acordati putin timp in liniste, pentru a se putea stabiliza. Vor fi foarte selectivi in legatura cu cine ii tine in brate si are grija de ei si vor fi foarte vocali, cu privire nevoile lor si cu momentul in care au nevoie de mai multa atentie. De ce nu au asteptat crearea unui mediu mai prietenos din punct de vedere energetic? Sunt aici, acum, pentru a putea intelege densitatea, inainte ca ea sa dispara, odata cu tranzitia la dimensiuni superioare ale vietii. Prezenta lor reprezinta confirmarea faptului ca suntem foarte aproape de aceasta tranzitie si, daca suntem constienti de cine sunt acesti copii si de nevoile lor diferite si speciale, vom putea sa ii ajutam sa treaca in lume mai usor. Ei reprezinta o noua Lumina si un nou mod de viata pentru aceasta lume si prezenta lor este o binecuvantare si un semn al vremurilor ce vor veni. Daca aveti unul dintre acesti copii, intelegeti ca cel pe care il considerati a fi un copil „cu toane” este de fapt un copil care e coplesit din punct de vedere energetic si care se lupta cu vibratiile cu care incearca sa lucreze. Asigurati-le odihna din plin, urmariti-le reactiile fata de oamenii care ii inconjoara si acordati-le multa iubire, pentru ca ea reprezinta vibratia cu care ei se simt cel mai bine.
www.urielheals.com
Sursa: editura foryou
Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !

MONSANTO incearca sa preia controlul aprovizionarii cu seminte la nivel global, tara cu tara

Citez din articolul Monsanto trying to take over world seed supply, nation by nation:
(NaturalNews) Cine detine controlul semintelor, controleaza aprovizionarea alimentara; cine controleaza aprovizionarea alimentara, controleaza lumea. Este clar ca misiunea corporatiei Monsanto este monopolizarea pietei semintelor agricole si lucreaza cu staruinta in scopul crearii unei lumi in care 100% din semintele comerciale sunt modificate genetic si patentate – practic o lume in care semintele naturale sunt disparute. (http://www.naturalnews.com/029325_M…)
Din nefericire pentru comunitatea globala, Monsanto isi duce la capat scopul. In prezent detin 90% din  patentele semintelor GMO (organisme modificate genetic), inclusiv bumbac, soia, porumb, sfecla de zahar si rapita. http://www.guardian.co.uk/environme…)
Da, creatorii chimicalelor care vor ramane in istorie pentru toxicitatea si efectele secundare oribile incearca sa preia controlul semintelor lumii. Intreaba-te, chiar vrei companii ca BASF, Bayer, DuPont, Syngenta, si Dow sa aiba o legatura cu mancarea ta? Din pacate, deja au o mare extensiune. Aceste companii asociate cu Monsanto se ocupa cu ingineria genetica si creeaza ierbicidele si pesticidele de care culturile modificate genetic au nevoie sa se dezvolte.
Monsanto profita de fermierii mici si este autorizat de catre guverne prin prin Memorandumuri de Intelegere. Tari precum India, Pakistan, Australia si Noua Zeelanda au intocmit Memorandumuri de Intelegere cu Monsanto ce permit folosirea terenurilor in proprietatea statului pentru crearea asa-numitelor ferme de demonstratie, ce – cel putin in cazul Rajasthanului – sunt subventionate de stat.
Monsanto literalmente ia seminte de ferma, creaza imitatii modificate genetic si pastreaza toate drepturile de proprietate intelectuala. Dr. Vandana Shiva, Director Executiv al Navdanya Trust, o organizatie Indiana ce promoveaza biodiversitatea organica, a declarat ca “Memorandumurile de Intelegere vor facilita bio-pirateria biodiversitatii bogate de culturi rezistente la seceta a Rajasthanului … lipsind clauze ce respecta Tratatul Biodiversitatii si Tratatul Drepturilor Fermierilor, Memorandumurile de Intelegere promoveaza bio-pirateria si furtul semintelor.” (http://www.deccanchronicle.com/edit…).
Se stie ca semintele modificate genetic sunt mult mai rele decat cele conventionale. Ca in toate celelalte acorduri, Monsanto nu isi asuma nicio raspundere – cand promisiunile de randament crescut cu munca mai usoara se dovedesc vorbe in vant, cand recoltele esueaza, sau cand se comit sinucideri in masa datorita recoltelor esuate si imprumuturilor – Monsanto continua fara probleme. (http://healthfreedoms.org/2011/03/0…)
Fermierii care decid sa foloseasca semintele distrugerii nu mai au cale de scapare. An dupa an, indiferent de preturi, sunt dependenti de seminte modificate genetic pentru noi culturi deoarece versiunile bastardizate nu regenereaza. (http://www.naturalnews.com/031742_G…)
Monsanto nu are remuscari sa jefuiasca fermierii care nu joaca poker cu ei. De fapt, face o afacere din asta. Fermele conventionale si organice din Statele Unite si Canada care au nenorocul sa aiba terenuri invecinate cu ferme modificate genetic, se aleg cu contaminarea culturilor, in cazul fermelor organice neputandu-se vinde. Monsanto se foloseste de situatie impotriva fermierilor deschizand procese pentru incalcarea patentului pe care le castiga adeseori. Detinatorii de ferme se aleg cu cheltuieli judiciare si amenzi exorbitante fortandu-I sa inchida: eliminand competitia pentru Monsanto. Intr-o mutare pentru supravietuire, in numele a 30000 de reclamanti ce doresc siguranta juridica, un proces preemptiv a fost declansat in New York. (http://www.naturalnews.com/031922_M…)
Produsele Monsanto au trecut de la otrava la mancare dar continua istoria sa de violare a drepturilor si sanatatii oamenilor din tot globlul. Monsanto este intransigenta sa isi vanda semintele distrugerii indiferent de costuri: hartuire, infiltrarea oficiilor guvernamentale sau intimidare. Miscarea organica ia pozitie impotiva masinatiilor Monsanto atat in tribunal cat si in educatie si eforturi activiste la nivel local. Revolutia organica este calcaiul lui Ahile pentru Monsanto si scopul este o lume fara Monsanto.
Cititi va rog si:
DOCUMENTARE CELEBRE: “Viitorul alimentatiei”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa, un excelent film despre revolutia verde si controlul ELITELOR asupra hranei
Ministrul VALERIU TABARA – marioneta MONSANTO. Misiune: sa ne convinga sa cultivam organisme modificate genetic …
STUDIU: Trei tipuri de cereale modificate genetic, marca MONSANTO, sunt TOXICE
Video: ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC, marca Monsanto, au facut din SUA O TARA DE GRASI?
Sursa: Saccsiv’s Weblog

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte se vor adăuga vouă ! (Matei VI, 33) PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ RUSALII.. Luminătorul trupului.. de Ierodiacon Visarion Iugulescu

 
Ierodiacon Visarion Iugulescu
Citez>Pr. Visarion Iugulescu..Asculta online:
Ierodiacon Visarion/04 Luminatorul sufletului.mp3


Fraţi creştini,
Învăţăturile minunate pe care le desprindem din Sf. Evanghelie de astăzi pot fi socotite ca un balsam vindecător pentru o cumplită boală.
Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos sunt cuvintele care răcoresc şi vindecă sufletele bântuite de mulţime de boli şi mai ales de boala aceasta a îngrijorării pentru ziua de mâine. Îngrijorarea este un semn de necredinţă faţă de Dumnezeu. De aceea, zice Domnul nostru Iisus Hristos: “Căci păgânii sunt îngrijoraţi şi le caută numai pe acestea pământeşti”.

Dar, trebuie să ţinem seama că una este îngrijorarea şi alta este a ne îngriji. La cea dintâi, s-ar părea că Evanghelia de astăzi ar cuprinde un puternic îndemn de trândăvie. S-ar părea că, după sfatul Mântuitorului, creştinul ar trebui să stea cu mâinile în sân, să nu lucreze nimic şi să aştepte liniştit, mură în gură, adică să-l hrănească şi să-l îmbrace Dumnezeu.
Oricine ar înţelege aşa, înţelege greşit. Cartea Sfântă nu ne învaţă nicăieri la trândăvie, ci dimpotrivă ne învaţă şi ne îndeamnă să nu greşim. Dovadă pentru aceasta ne stă însăşi viaţa Mântuitorului, care a muncit până la vârsta de 30 de ani, la aspra meserie de dulgher. Din pildele Lui, de altfel, vedem că ne îndeamnă la muncă. Aşa avem pilda cu talanţii, cu semănătorul, cu lucrătorii ieşiţi dis de dimineaţă la săpatul viei şi altele.
Dar, mărturie preţioasă în această privinţă ne stă Sf. Ap. Pavel care lucra la facerea corturilor ca să-şi câştige pâinea şi să nu cadă greutate nimănui. El a spus şi o învăţătură ce nu se va uita niciodată: “Cine nu lucrează, nici să nu mănânce!”
Dar, atunci, cum rămâne cu cuvintele Mântuitorului care zic: “Nu vă îngrijoraţi!” Ce vor să spună aceste cuvinte? Mântuitorul, cu înţelepciunea Sa dumnezeiască, ne face să înţelegem că îngrijorările peste măsură îl duc pe om să cadă în unele ispite nesăţioase, de a îngrămădi mai mult decât trebuie, pentru existenţa vieţii de toate zilele.
Mântuitorul vrea să ne sporească încrederea în Dumnezeu, când ne invită să privim la păsările cerului. El nu zice să nu ne îngrijim deloc, ci ne spune să căutăm mai întâi de toate Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar celelalte ni se vor adăuga, căci ştie Tatăl nostru cel din ceruri ce ne trebuie. Dar, omul face tocmai invers: mai întâi, aleargă în goană nebună după cele pământeşti şi uită, încetul cu încetul, de Împărăţia lui Dumnezeu. Aproape tot timpul îl cheltuieşte numai pentru cele trecătoare, iar de Dumnezeu, de legea Lui, de dreptatea Lui, nici nu vrea să mai audă sau să ştie. Nu mai are timp nici de cea mai mică rugăciune.
Ne jertfim toate puterile, ne dăm toată osteneala pentru dobândirea veacului acestuia trecător şi, astfel, grijile acestei vieţi îl robesc pe om, îl fac un fel de hamal, zi şi noapte, aşa cum robeau evreii în Egipt, la Faraon. Dar, într-o zi, au venit la dânsul Moise şi Aron şi l-au rugat să dea voie poporului să meargă în pustie, să aducă jertfe şi să se închine lui Dumnezeu. Faraon, văzând însă că evreii nu şi-au uitat credinţa şi că le arde să se mai închine Dumnezeului lor, a poruncit să li se mărească norma de muncă, aşa încât să nu se mai gândească la jertfe şi rugăciuni.
La un astfel de rezultat ajung şi creştinii noştri, care, pentru trebuinţele vieţii trupeşti, se împovărează peste măsură cu grija mâncării, a îmbrăcăminţii şi a zilei de mâine. Prin grijile cele multe care năpădesc mintea omului, se pierde sufletul, şi iată cum: când vrem să ne închinăm, atunci se îmbulzesc în mintea noastră mii de gânduri lumeşti şi rugăciunea, în loc să se înalţe la cer, cade la pământ, parcă ar fi un plumb. Când vrem să mergem la biserică, interesele şi plăcerile lumii ne împiedică şi nu ne lasă. Dacă vrem, uneori, să ne gândim la Dumnezeu, la veşnicie, la pocăinţă, atunci parcă şi ispitele se dublează şi nu ne mai dau pace ca să ne îndeplinim sfintele datorii faţă de suflet.
Iată deci că din această robie vrea să ne scoată Domnul Hristos când ne zice: “Nu vă îngrjoraţi!” Prin aceste cuvinte Mântuitorul ne învaţă să nu îngăduim materiei să ne subjuge. Dacă ar fi să trăim pe lumea aceasta în veci de veci, atunci interesele vremelnice ar trebui să ne stăpânească inima întreagă. Dar, de vreme ce suntem nişte călători pe lumea aceasta, atunci locul cel de căpetenie în inima noastră, în mintea noastră, să-l dăm sufletului, lui Dumnezeu.
Sufletul trebuie să stea mai presus de orice, nu trupul. Dumnezeu, mai înainte de toate, nu grijile acestei vieţi trecătoare. Cele mai multe din grijile şi frământările noastre sunt zadarnice şi fără rost. De ce? Fiindcă le facem privind numai la puterile noastre şi uităm de ajutorul ce vine de sus de la Dumnezeu. Uităm că, fără ajutorul lui Dumnezeu, noi nu putem ridica un pai de jos. Aşa că, la fiecare pas, trebuie să ne cunoaştem nimicnicia noastră şi să vedem că toate atârnă de puterea Celui Preaînalt şi mai ales să fim recunoscători şi mulţumitori pentru ce ne-a dat până în prezent.
Dacă îi mulţumim cu vrednicie, pentru toate darurile pe care le-am primit, Dumnezeu ne mai dă, iar dacă noi nu-i mulţumim şi nu venim la biserică, acasă la El, la Tatăl nostru cel din ceruri să-I aducem laudele şi cinstea cuvenită, cum să ne mai dea ceva? De aceea pune biciul pe noi şi ne dă pe spinare, şi vin asupra noastră fel de fel de necazuri şi suferinţe grele.
Cine fuge de biserică, cine n-o iubeşte, cine nu vine să se roage, cine o înjură, nu are pe Dumnezeu de tată şi se găseşte ca un străin gol, sărac, fără părinţi, un fiu pierdut, căzut între hoţi şi tâlhari, fără nici un sprijin. De aceea, ajung aceşti nemulţumiţi de se sinucid, pentru că îngrijorările acestea de lucrurile pământeşti şi plăcerile nelegiuite îl aduc pe om la starea de orbire sufletească. Într-adevăr, toate neînţelegerile dintre oameni, invidia, ura, războaiele răsar din poftele acestea ale lăcomiei, ale mândriei, din alergarea nemăsurată mai mult după lucrurile trecătoare.
Un filozof grec a zis că, prin îngustimea minţii şi egoism, oamenii degenerează în bestii şi devin lupi, tigri, unii faţă de alţii, fiare înveninate care se urmăresc ca fiarele prin munţii şi pustiurile din Africa. Însă, e prea puţin spus despre om, căci el a decăzut mai rău, fiindcă animalele sunt periculoase numai atunci când sunt flămânde; după ce s-au săturat, se odihnesc liniştite şi nu atacă pe nimeni. Dar, omul, căzut în orbirea aceasta sufletească, devine mai periculos atunci după ce s-a săturat, atunci când are mai mult, căci cine au fost urmăritorii creştinilor de-a lungul veacurilor? Cei înfometaţi, cei însetaţi şi goi? Nu! Dimpotrivă, bogaţii şi împăraţii care dispuneau de toate bunătăţile şi nu le lipsea nimic, pentru că se năşteau în inimile lor alte pofte nesăţioase şi, în mândria lor, se socoteau dumnezei, având pretenţii la oameni să le aducă jertfe.
De aceea, Mântuitorul în Sf. Evanghelie de astăzi ne face cunoscut că noi nu suntem orfani pe lume. Avem un Tată sus în ceruri care ne iubeşte şi are grijă de noi. El vrea să ne spună că noi suntem foarte importanţi în ochii lui Dumnezeu. Aşa de preţioşi încât, din iubire pentru noi, Tatăl a trimis în lume pe unicul Său Fiu ca să ne asigure fericirea cea vremelnică şi veşnică.
Dumnezeu se îngrijeşte de noi, ne cunoaşte pe nume, cunoaşte toate nevoile şi necazurile noastre şi ne poate împlini toate dorinţele noastre, căci numele Său este iubire. Dacă hrăneşte păsările care zboară prin aer şi toate vieţuitoarele, dacă poartă grijă şi împodobeşte câmpiile cu flori, cu cât mai mult va purta El de grijă pentru noi oamenii? Noi  care suntem zidiţi după chipul şi asemănarea Sa! El  care hrăneşte toate vietăţile!
Iată una din purtările de grijă ale Tatălui ceresc pentru fiinţa omenească: când pruncul s-a născut pe pământ, Dumnezeu i-a pregătit şi hrana trebuitoare, laptele mamei pe care trebuie să-l sugă ca să crească mare. Ce ar însemna, dacă n-ar fi pregătit Dumnezeu această hrană uşoară, şi totuşi, plină de puteri, care să-i asigure existenţa? Iată, dar, purtarea de grijă a lui Dumnezeu! El, Tatăl nostru cel din ceruri, S-a îngrijit de noi chiar de când eram în pântecele maicii noastre şi ne-a pregătit hrana trebuitoare ca să creştem. Cu cât mai mult se îngrijeşte El acum, când suntem împresuraţi de mulţime de ispite!
Dar, să-L cunoaştem pe El de Tată, să alergăm numai la ajutorul Lui, nu la diavolul, la vrăji, la descântece, să căutăm Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui. În toate zilele şi în toată clipa să căutăm să fim în strânsă legătură cu Dumnezeu prin rugăciune şi meditaţii sfinte şi să aşteptăm ca El să ne facă dreptate în necazurile şi suferinţele noastre, că El ne va face dreptate, dar atunci când va vrea El, căci poate merităm să ispăşim vreo pedeapsă, niscaiva păcate.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne mai spune în Evanghelia de astăzi că luminătorul trupului este ochiul. “Dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău este luminat, iar dacă ochiul tău este rău, tot trupul este întunecat. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul se referă la ochiul sufletului care este conştiinţa.
Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în sufletul nostru, este ochiul lui Dumnezeu în sufletul nostru. Nu există om fără conştiinţă chiar dacă se spune câteodată că un om nu are conştiinţă, aceasta înseamnă că el nu vrea să ţină socoteală de dictatele conştiinţei, dar nu că ea n-ar exista. la mulţi auzi expresia aceasta: “aşa-mi dictează mie conştiinţa” sau “aşa îmi spune mie cugetul”. Pentru că face deosebire între bine şi rău, între ce este permis şi între ce nu este permis, conştiinţa morală mai e numită şi simţ moral.
Conştiinţa se manifestă ca o lumină, ca un sentiment lăuntric; cea dintâi licărire a sa nu se câştigă prin experienţă, nici prin învăţătură, ci este înnăscută în sufletul nostru, este sădită de Dumnezeu ca lege a Sa, ca un ecou al dreptăţii veşnice, ca un semn neîndoios al asemănării omului cu Dumnezeu. Aşa cum luminătorul trupului este ochiul, tot aşa luminătorul sufletului este conştiinţa.
Conştiinţa îndeplineşte în suflet un întreit rol. Înainte de a săvârşi omul o faptă, bună sau rea, conştiinţa îl sfătuieşte s-o facă, sau să n-o facă. Deci, ea este un sfătuitor. În timpul când omul săvârşeşte fapta, conştiinţa este ca un martor, iar după ce fapta e săvârşită, conştiinţa devine judecător.
Mulţumirea sufletească ce simţim după săvârşirea binelui se numeşte satisfacţia conştiinţei. Dacă această satisfacţie devine permanentă, ea se numeşte fericire. Aceasta este singura fericire adevărată în viaţa pământească pe care o poate gusta şi bogatul şi săracul, şi cel învăţat şi cel neînvăţat, şi cel sănătos şi cel bolnav. Această fericire sufletească se mai numeşte şi mulţumire sufletească, căci omul numai atunci poate fi fericit, când are mulţumire sufletească.
Mulţumirea sufletească n-o pot avea decât cei ce-L cunosc pe Dumnezeu şi ascultă cu dragoste învăţăturile Lui, trăind într-o viaţă curată, de sfinţenie. Cele mai frumoase exemple de rugăciune ni le dau sfinţii mucenici, martirii creştini care răbdau cu fruntea senină cele mai cumplite chinuri în timpul cărora cântau imne de laudă lui Dumnezeu şi salutau fără nici o ură pe împăratul din porunca căruia erau prigoniţi şi omorâţi. Cu conştiinţa împăcată sufereau pentru credinţa lor în Domnul Hristos, fără să simtă durerile chinurilor, răbdând chiar cu dragoste.
Este o mare greşeală să creadă cineva că oamenii nelegiuiţi, care fac tot felul de răutăţi şi care trăiesc în tot felul de păcate grele, sunt fericiţi. Ei au bani, au de toate, sunt slăviţi şi lăudaţi de oameni, trăiesc şi se lăfăiesc în bunătăţi, dar mulţumire sufletească să ştiţi că nu au, fiindcă în adâncul inimii lor roade un vierme neadormit, mustrarea conştiinţei pentru păcate, pentru crime, nedreptăţi, pârâciuni şi pentru sângele pe care l-au vărsat în diferite chipuri.
E destul să ne aducem aminte din istoria omenirii de tragicul sfârşit şi de viaţa zbuciumată a unor monştri morali, cum au fost împăraţii romani: Tiberiu, Neron, Diocleţian, Maximilian, apoi Irod, care a omorât 14.000 de prunci la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, celălalt Irod care a tăiat capul lui Ioan Botezătorul, Ana şi Caiafa, precum şi o mulţime de călăi şi criminali, care şi astăzi sunt pomeniţi cu groază.
Întristarea, ruşinea şi remuşcarea ce simţim pentru săvârşirea răului se numeşte mustrarea conştiinţei şi constituie cea mai mare nefericire în viaţa aceasta. Nici o nenorocire nu ne poate lovi, nu ne poate face să ne simţim aşa de nefericiţi ca mustrarea conştiinţei sau, cum se zice în popor, mustrarea cugetului.
Exemple din Sf. Scriptură avem pe Cain, care şi-a omorât fratele, prima moarte pe pământ, căci Cain, după uciderea fratelui său Abel, nu-şi mai găsea liniştea nicăieri. Alerga din loc în loc, văzându-şi mereu mâinile pătate de sânge; ochiul dumnezeiesc îl urmărea peste tot şi nefericitul Cain nu avea linişte. Alt personaj din Sf. Scriptură este Iuda Iscarioteanul care, după ce a vândut pe Domnul Hristos, conştiinţa din sufletul său l-a mustrat aşa de tare, căci n-a putut să mai aibă nici o linişte până nu s-a dus la mai-marii poporului evreu, pe care i-a găsit adunaţi în biserică şi cărora le-a aruncat banii pe care-i primise  cei 30 de arginţi strigând în gura mare: “Am vândut sânge nevinovat!” S-a dus, apoi, nemaiputând suferi mustrarea conştiinţei, şi s-a spânzurat, dându-se în ghearele satanei.
Multe exemple avem din cărţi şi mai ales din întâmplările din zilele noastre. Când cineva face o crimă, este imposibil să nu fie descoperită, cât de târziu. Sângele cel mort strigă răzbunare la Dumnezeu. Mulţi au făcut crime omorându-şi soţia ori copiii şi, imediat, mustrarea conştiinţei le-a fost aşa de mare şi gravă, căci pe loc ei şi-au luat viaţa în diferite feluri. Toţi aceştia să ştie că nu vor scăpa de mustrările conştiinţei şi de ochiul lui Dumnezeu, cel atotvăzător, care-i va urmări tot timpul cât trăiesc pe pământ, ori încotro vor merge şi mai ales pe patul morţii lor.
Aşa îmi povestea un preot cum a fost chemat odată să împărtăşească un bolnav chinuit de remuşcările conştiinţei, dar, până să ajungă preotul, omul a căzut în comă. Femeia şi copiii luară o lingură şi, cu putere, deschiseră gura bolnavului, care trăgea să moară, apoi l-au poftit pe preot să-i toarne în gură Sf. Împărtăşanie, ca să nu moară nepregătit. “Dragii mei  le zise preotul  această taină nu se ia aşa, oricum, trebuie o pregătire sufletească Iisus aşteaptă să-I deschidem noi, de bună voie, uşa inimii noastre, cât suntem pe picioare şi în viaţă, căci, la moarte, iată, este prea târziu”.
Aşa se întâmplă cu mulţi care stau toată viaţa nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, iar pe patul morţii sunt chinuiţi de remuşcările conştiinţei şi de vedenii îngrozitoare. Cheamă atunci preotul, dar e prea târziu. Alţii se mai împărtăşesc la Paşti şi la Crăciun, dar, în aceeaşi zi cu Sf. Taină în gură şi în corp, încep a înjura, fumează şi se îmbată pe la cârciumi. Astfel se împărtăşesc aceştia şi din paharul demonilor, căci zice Sf. Ap. Pavel: “Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor” şi, aşa cum ne spune şi Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi: “Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”.
Nu se poate sluji la doi domni. Din păcate, creştinii noştri cred că aşa e bine, să slujească la doi domni; să bea şi paharul Domnului şi să se ducă şi la cârciumă, să bea şi paharul diavolului să se îmbete, să urle ca fiarele, să judece pe cei care nu fac ca ei, zicând că aceia sunt sectanţi şi nu creştini ortodocşi. Ce rătăcire şi întuneric în capul lor! Ce creştini rătăciţi avem în veacul de pe urmă!
Ochiul acesta sufletesc, fraţi creştini, poate să fie întunecat sau luminat, după felul cum am practicat noi credinţa în Dumnezeu în toate zilele vieţii noastre. Educaţia, mediul social, religia, cărţile citite, ocupaţia, felul de viaţă influenţează în chip felurit asupra formării conştiinţei la diferiţi oameni şi chiar la popoare întregi şi fac conştiinţa să nu funcţioneze la fel în toţi. Cu alte cuvinte, există mai multe feluri de conştiinţă.
O educaţie îngrijită şi un mediu social sănătos vor contribui la formarea unei conştiinţe drepte, pe când lipsa de educaţie şi un mediu social nesănătos vor falsifica conştiinţa. Religia şi ocupaţia fac, de asemenea, conştiinţa să difere la oameni. Una este conştiinţa păgânului, alta este a evreului, alta a mahomedanului, alta a monahului adevărat. Una este conştiinţa preotului, alta a militarului şi alta a negustorului. Conştiinţa se deosebeşte după cărţile bune sau rele citite, după felul de viaţă cinstită sau destrăbălată ce duce omul.
O conştiinţă adevărată, dreaptă şi sigură o are acela care socoteşte bun ceea ce într-adevăr este bun şi socoteşte rău ceea ce într-adevăr este rău. Conştiinţa care vede invers este eronată, falsă şi rătăcită. Mai este o conştiinţă în unii oameni care consideră păcatele grele sau abaterile grave ca foarte uşoare. Această conştiinţă se cheamă slabă. Avem apoi o conştiinţă scrupuloasă care se manifestă prin aceea că, consideră ca oprit ceea ce este permis şi exagerează anumite obligaţiuni. Conştiinţa care nu ştie să califice o faptă se cheamă dubioasă sau îndoielnică. Există oameni care au o conştiinţă trează aceştia se pronunţă fără şovăire în calificarea faptelor lor şi ei văd pe loc care faptă este bună şi care este rea.
Dar, cei mai mulţi oameni au o conştiinţă adormită. Ei nu iau seama la cele ce se petrec în suflet. Aceştia sunt întocmai ca cei care îşi acoperă ochii să nu mai vadă lumina soarelui; ei îngrămădesc plăceri peste plăceri, păcate peste păcate, griji peste griji şi, astfel, ochiul conştiinţei se întunecă şi omul ajunge un sclav, un slujitor supus al materiei.
Iată de ce zice Mântuitorul că nu se poate sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi Mamona. În Orient, Mamona este socotit banul, iar noi românii zicem că banul este ochiul diavolului, fiindcă pentru bani a fost vândut Mântuitorul şi pentru bani s-au făcut multe vânzări ale sufletului şi ale vieţilor omeneşti. Nu mai vorbim de mulţimea nedreptăţilor, a crimelor, a furturilor şi a celor mai multe păcate. Când fariseii i-au arătat Mântuitorului un ban, Domnul nici n-a vrut să se atingă de el, aşa de mult a dispreţuit banul.
Ochiul cel luminat sau întunecat de care ne spune Mântuitorul, mai înseamnă şi ochiul conştiinţei părinţilor în familie. Tatăl şi mama să vegheze asupra copiilor şi să-i ferească de rele, de păcate, de vicii. Vai de copiii care nu au ochiul părinţilor veghetor asupra lor, care n-au părinţi cu conştiinţa curată şi trează, căci acolo este întuneric mare în casa aceea. Dacă ochiul conştiinţei părinţilor este întunecat şi copiii lor sunt întunecaţi şi umblă tot prin întuneric, prin cârciumi, cu aceleaşi blestemăţii de păcate, de înjurături, cu drăcuieli şi desfrânări. Iată de ce au atâta necredinţă şi răutate copiii.
Ochiul conştiinţei trebuie să-l aibă luminat şi preotul în Parohia lui ca să lumineze şi ochiul celorlalţi, al copiilor săi sufleteşti. La fel, profesorul în şcoală trebuie să lumineze pe elevii săi. În toate locurile şi la toţi, ochiul conştiinţei trebuie să fie treaz, luminat cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu învăţătura sănătoasă a Bisericii. De aceea, o mare datorie au părinţii cei duhovniceşti ca să trezească în suflete ochiul conştiinţei cel adormit al copiilor, iar părinţii cei trupeşti, să formeze copiii din fragedă vârstă şi să-i crească într-o conştiinţă dreaptă.
La formarea conştiinţei, după părinţi, ajută în primul rând Biserica Creştină Ortodoxă pentru aceasta trebuie să-i aduceţi aici, la biserică. Să le arătaţi, apoi, exemple de viaţă morală, văzute sau citite, şi să vă daţi silinţa de a le imita. Contactul cu oamenii credincioşi cu viaţă frumoasă, care urmează la biserică, îi ajută foarte mult pe copii şi, mai mult, îi va ajuta depărtarea definitivă de prietenia cu oameni vicioşi, pătimaşi, plini de tot felul de păcate, beţivi, tutunari, hulitori, bătăuşi, hoţi şi criminali.
Dacă copiii şi tineretul vor creşte cu o conştiinţă dreaptă şi curată, vor fi de folos societăţii şi statului, vor face numai bucurii părinţilor şi vor fi şi ei fericiţi. Părinţii vor fi scutiţi de mari necazuri de pe urma lor şi nu vor mai plânge cu amar. Toţi vor avea chiar aici în lumea aceasta o mulţumire sufletească, o conştiinţă împăcată, o fericire sufletească şi trupească şi vor moşteni şi fericirea cea cerească pe care o va da Dumnezeu numai celor ce ascultă de învăţătura Sa, de Cuvântul Său.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul nostru, trezeşte ochiul conştiinţei noastre şi fă-ne să înţelegem cum să Te iubim pe Tine mai mult ca orice şi să facem numai voia Ta, Doamne; că Tu ştii cele ce ne trebuie nouă şi ne vei dărui şi bunătăţile cele vremelnice şi pe cele veşnice. Amin.
Sursa: BLOG CREȘTIN ORTODOX