vineri, 6 mai 2011

Luna Mai o luna a arestarilor si protestelor?!

Ce anume cauta armata S.U.A in Antarctica sub calota de gheata ?

Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informaţional impus, au circulat diverse rapoarte prin care americanii au început, în secret, excavarea locului acestei descoperiri senzaţionale.

    Preşedintele Parlamentului Francez confirmă că e vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani

Unele ţări europene chiar au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucât se ştie că Antarctica este teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: “Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul internaţional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de gheţurile Antarcticii. Aceasta ar reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde”.

Americanii au transportat în Antarctica o gigantă maşinărie sfredelitoare

Imediat după aceea, unii observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare “Subterrene” (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica.
“Subterrene” este o maşinărie capabilă să efectueze adevărate călătorii subpământene, căci ea poate distruge toate rocile dure de pe suprafaţa Pământului. Pentru “Subterrene” ar fi cu atât mai uşor să spargă un strat de gheaţă, oricât de gros ar fi acesta.



Cutremure şi anomalii magnetice puternice în zonă…

Tot în acel an 2001, s-au mai aflat veşti conform cărora a fost nevoie de un echipaj medical de urgenţă în acea zonă, pentru a trata personalul care lucra sub gheaţa artică. Şi tot atunci, toată regiunea a fost zguduită de un cutremur neobişnuit de puternic. Seismologii au localizat epicentrul cutremurului chiar în locaţia bizarei structuri de sub gheaţă.
Un alt eveniment important al anului 2001, după ce armata americană se pare că a început săpăturile sub gheaţă, a fost apariţia unei anomalii magnetice puternice în acea zonă, care s-a răspândit până în vecinătatea bazei ruseşti Vostok din Antarctica. Cercetătorii ruşi au fost şocaţi şi uimiţi de ceea ce au observat atunci.

  O echipă de televiziune a dispărut misterios în Antarctica…

În momentul în care opinia publică internaţională începuse să fie interesată din ce în ce mai mult de săpăturile misterioase din Antarctica, au avut loc evenimentele teroriste de la 11 septembrie 2001 de la New York, abătând astfel atenţia lumii. Să fi fost evenimentele de la 9/11 o diversiune pentru a ascunde incredibila descoperire americană din Antarctica? Totul ar fi posibil în această lume nebună nebună…
În timp ce lumea a început să uite complet de acest eveniment, o echipă de televiziune din California n-a uitat şi a pornit în noiembrie 2002 spre locul misterios din Antarctica. Dar echipa de televiziune a dispărut la fel de misterios. Dar a fost descoperită o înregistrare video al acestei echipe, de către forţele speciale SEAL ale Marinei Americane; în această înregistrare se confirma prezenţa unui artifact uriaş, aflat sub gheaţă – o maşinărie preistorică, posibil de origine extraterestră.
“Guvernul SUA a spus că va încerca să blocheze difuzarea unei înregistrări video găsit de echipele de salvatori SEAL în Antarctica, înregistrarea ce ar conţine dovada unei descoperiri arheologice masive ce s-ar afla la 3 kilometri sub gheaţă”, suna o declaraţie de presă care a apărut pentru scurt timp pe site-ul televiziunii.

Tunelul timpului de deasupra Antarcticii

Cu câţiva ani înainte, în anul 1995, a avut loc un eveniment şi mai bizar, observat de cercetătorii britanici şi americani, în apropierea locului în care a avut loc ciudata descoperire americană din aprilie 2001.
“În 1995, oameni de ştiinţă americani şi britanici care au condus investigaţii în Antarctica au făcut o descoperire senzaţională. Fizicianul american Marian McLein le-a spus cercetătorilor că în apropierea polului sud a văzut un vârtej de ceaţă gri pe 27 ianuarie, pe care l-au luat drept un simplu vortex de furtună polară. Totuşi, vârtejul nu şi-a schimbat forma şi nici nu s-a deplasat în decursul timpului. Aşa că au decis să cerceteze fenomenul şi au lansat un balon meteorologic garnisit cu echipamente de măsurat viteza vântului, temperatura şi umiditatea. Dar balonul s-a ridicat imediat şi a dispărut brusc în ceaţă.
După un timp, cercetătorii au adus balonul la sol cu ajutorul frânghiei legate dinainte de acesta. Surprinderea a venit din măsurătorile citite pe aparate: cronometrul balonului arăta data 27 ianuarie 1965, adică cu 30 de ani în urmă. Experimentul a fost repetat de câteva ori după ce s-au asigurat că echipamentul balonului era în bună stare de funcţionare. Dar de fiecare dată ceasul arăta dată cu 30 de ani în trecut. Fenomenul a fost numit “poarta temporală” şi a fost raportat la Casa Albă.
Se presupune că acel vârtej de deasupra polului sud este un sui-generis tunel al timpului ce permite trecerea în alte dimensiuni temporale. Mai mult, s-au demarat programe de trimitere a oamenilor în timp. CIA şi FBI se luptă pentru a controla proiectele care vor schimba cursul istoriei. Nu există încă nici-o recunoaştere oficială a autorităţilor federale americane.”
Există oare vreo legătură între acest ciudat “tunel al timpului” şi maşinăria veche de cel puţin 12.000 de ani de sub gheaţa Antarcticii? Dacă da, de ce nu se fac publice aceste date? De ce numai unii vor să deţină controlul asupra tuturor descoperirilor importante ale omenirii ?
Acest articol apartine blogului Gandeste Liber

Sursa :
http://beforeitsnews.com/story/553/845/Deadly_time_vortex_appears_over_Antarctica.html&NL

VOM RAMANE FARA LEACURILE NATURALE?

Remediile naturiste fără certificare dispar din magazine de la 1 mai
De la 1 mai, remediile pe bază de plante vor fi interzise, în lipsa unei certificări. Cum avizarea unui produs costă circa 100.000 de euro, multe dintre aceste remedii vor dispărea de pe piaţă.
Banalul ceai de sunătoare, cu care românii se tratează de boli de stomac şi de ficat, sau cel de păducel, folosit în popor pentru afecţiunile cardiace, nu vor mai putea fi vândute decât dacă trec de certificare. Aceeaşi soartă o vor avea suplimente alimentare ca spirulina şi lecitina, prima folosită pentru slăbit, a doua pentru memorie, potrivit evz.ro.
Măsura este prevăzută într-o directivă europeană din 2004 şi se regăseşte şi în Codex Alimentarius. Interdicţia, spun oficialii europeni, a fost introdusă după ce mai multe studii au denunţat afectele adverse ale medicamentelor naturiste.
În noua legislaţie, medicamentele naturiste vor trebui să treacă prin faza de certificare. Cum procesul va fi similar celui prin care trec medicamentele alopate, costurile vor fi aceleaşi: între 90.000 şi 135.000 de euro. Economic vorbind, pe lângă producători, cel mai mult ar avea de suferit lanţul de magazine Plafar, care s-ar găsi fără obiect de activitate şi va fi nevoit să se reorienteze.
Pe internet, 4 milioane de europeni au semnat o petiţie prin care cer restabilirea drepturilor medicinei naturiste.
Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Stăpânirea Romană

Autor: Ionel Grama

„Noi n-am avut nevoie
Să luăm adeverinţe
Că vieţuim acasă,
In patrie la noi,
Am fost şi vom rămîne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război“. (Adrian Păunescu –
 Dacii liberi)
„Revista dvs. este promotoarea ideii că poporul român nu este descendent din romani, aceştia neavînd niciun fel de influenţe asupra evoluţiei dacilor şi a limbii române” (Bacău, semnătură indescifrabilă).
Trebuie să începem cu o precizare absolut necesară: noi sus­ţinem şi am promovat ideea, care este demonstrată şi acceptată de foarte mulţi istorici, că poporul român nu s-a format din împreunarea femeilor dace cu ocupanţii romani, dar nu am afirmat şi nu o vom face că romanii nu au avut influenţe asupra teritoriilor ocupate, asupra locuitorilor acestora şi, într-o oarecare mă­sură, asupra limbii pe care o vorbim. Pe ce ne bazăm?
Imperiul roman a cotropit doar 14% din suprafaţa Daciei, cea mai mare parte a acesteia nefiind invadată de trupele care erau formate, aproape în totalitate, din asiatici, africani sau alte naţii, care nu ştiau limba latină şi foloseau doar nişte expresii cazone. Romanii au ocupat pămîntul Daciei în anul 106 d.H. şi au plecat în 271 d.H., cei 165 de ani cît au stat nefiind suficienţi pentru „a forma” un popor şi o limbă. In Ilyria, la sud de Dunăre pînă la Marea Adriatică, au venit în anul 168 î.H. şi au stat 644 de ani, pînă în 474 d.H., Macedonia a fost sub ocupaţie romană 541 de ani (146 î.H.-395 d.H.), Moesia 439 de ani (44 î.H.-395 d.H.), iar Pannonia 418 ani (10 î.H.-408 d.H.). Istoriile acestor zone nu consemnează că popoarele de acolo s-au format din romani şi băştinaşe, locuitorii acestor pămînturi vorbind în continuare limba străbună. In Malta, stăpînirea romană a durat 800 de ani, dar populaţia de aici nu vorbeşte nici azi limba latină. Cum se putea forma limba română, o limbă latină străveche, din graiurile pe care le vorbeau oştenii romani, cînd azi, în mileniul al treilea, locuitorii din nordul Italiei, din Toscana şi Lombardia nu se înţeleg cu cei din sud, din Calabria şi Sardinia? La noi, deşi Basarabia a fost 100 de ani sub ocupaţie rusească, Bucovina a stat 150 de ani sub dominaţie austriacă, totuşi un moldovean se înţelege perfect cu un oltean sau cu un muntean, iar ardelenii nu au uitat limba stră­moşească şi se înţeleg foarte bine cu ceilalţi locuitori ai României, chiar dacă Ardealul a stat 1.000 de ani sub stăpînire ungară. Aşa cum am spus mai înainte, legiunile romane au ocupat doar 14% din suprafaţa Daciei, restul teritoriului, adică 86%, nefiind în niciun fel direct sub influenţa romană. Dacii liberi, cum au fost consemnaţi de istorie, nu au fost obligaţi să înveţe „limba romană” şi nimic nu i-ar fi putut face să se gră­bească să-şi însuşească graiul celor care le-au distrus casele, le-au luat copiii şi i-au vîndut la Roma, le-au violat fetele şi nevestele şi le-au ucis conducătorii. Ei au vorbit în continuare limba strămo­şească, o limbă latină mult mai veche decît „latina” vorbită de soldaţii imperiului. Iată doar cîteva argu­mente dintr-o lungă listă agre­­ată de nenumăraţi istorici, care ne fac să susţinem ideea că „noi nu sîntem urmaşii Romei”, aşa cum corect a scris doctorul Napolean Săvescu.
Cît priveşte cealaltă insinuare din text, privitoare la „români” şi „romi”, vă recomandăm să studiaţi cu atenţie trecutul românilor şi pe cel al ţiganilor, acesta este numele corect, străvechi, această etnie avînd, la rîndul ei, o bogată şi frumoasă istorie proprie. Vă reţinem atenţia doar asupra faptului că, deşi locuiesc dintotdeauna printre români sau în mijlocul altor naţii, unde s-au stabilit, ţiganii vorbesc aceeaşi limbă de mii de ani, pe care nu şi-au schimbat-o, şi se înţeleg foarte bine între ei. Atunci de ce credeţi că ar fi renunţat dacii la limba lor în favoarea celei vorbite de nişte invadatori? Aşa-zisele confuzii care se fac uneori în presa străină şi nu numai, români egal romi, sînt dăunătoare tuturor, cei care le folosesc jignindu-i astfel, în mod intenţionat sau voalat, şi pe unii, şi pe ceilalţi, nici românii şi nici ţiganii nefiind, aşa cum se prezintă, cauzele tuturor relelor din lume. Trăim împreună de mult timp şi trebuie să ne respectăm reciproc.
P.S. Deşi am mai făcut această precizare şi cu alte ocazii, pentru liniştea celui (celei) care a trimis mesajul, nu am avut şi nu avem absolut nicio legătură cu dr. Napoleon Săvescu, cetăţean american, stabilit în SUA.

http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/istorii-inedite/stapanirearomana/

Iisus Hristos, Zamolxe şi dacii (II)

Autor: Ionel Grama

Continuăm prezentarea lucrării Doctrina de sorginte zamolxiană a lui Iisus, autor dl. dr. Constantin Miu. Domnia Sa s-a născut la 7 ianuarie 1957, în oraşul Medgidia. Este absolvent al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (1982), profesor titular de limba şi literatura română la liceul teoretic din oraşul natal, masterat în Teologie - „Ecole du Maître“ - Geneva, 1992-1994, cu teza Les Dons du Saint Esprit, şi a devenit doctor în filologie, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, în anul 2001, cu teza Poezia religioasă a lui
V. Voiculescu. Dr. Constantin Miu a ţinut peste 28 de conferinţe pe diferite teme, este autorul a 650 de eseuri, poezii, critică literară, comentarii şi sinteze, publicate în peste 23 de reviste, are 31 de cărţi scrise şi publicate la diferite edituri şi este colaborator al unor emisiuni radio şi de televiziune, primind 18 premii şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale.
Fiul lui Dumnezeu„Mai tîrziu, tot evreii au transformat numele Mîntuitorului în Isus (grafiat cu un singur i), care în­seamnă în ebraică, semn vădit al ostilităţii faţă de propovăduitorul unei credinţe care nu le aparţinea şi nu le convenea. Motiv pentru care s-a găsit soluţia de compromis: Iisus. De ce nu Iesus sau Ezus? Pentru că aceste variante aminteau de originea proto-getă a numelui Mîntuitorului - dacă e să dăm crezare legendei. In acest loc, se cuvine să spunem răspicat: nu respingem aceste argumente, dar ele nu trebuie absolutizate! Iată de ce, avînd în vedere că Maria - mama lui Iisus - era evreică, adevăr consemnat şi de Evanghelii, care a fost coroborat cu un pasaj din Geneza, 17: 9-10 («Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să păzeşti legămîntul Meu, tu şi să­mînţa ta după tine, din neam în neam. Acesta este legămîntul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi, şi sămînţa ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur”>), unii cerce­tători şi chiar teologi au tras concluzia că şi Iisus ar fi putut fi circumcis. Din aceste considerente, despre tipul uman carpato-danubian în care s-ar încadra Iisus poate fi socotită o simplă speculaţie de către sceptici. Insă această nu este menţionată în Evanghelii, cum că ar fi fost adoptată de creştini. De altfel, însuşi
Iisus vorbeşte de botez (prefigurat mai întîi de Ioan Botezătorul): (Ioan 3:5). Conform spuselor lui Iisus, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu, fiecare persoană trebuie să se nască din apă şi din Duh. El nu aminteşte de nicio excepţie în ceea ce îi priveşte pe prunci. Nu spune:
. Mai mult chiar, drept-credincioşii creştini nu practică circumcizia băieţilor, deoarece Iisus nu a pomenit nicăieri despre aşa ceva! In privinţa legendei Gemenilor Divini Zamolxis, care are vădite similitudini cu lui Iisus, Cristian Crăiţă nu precizează ! Un exeget care se respectă îşi susţine punctele de vedere, pe baza unei documentaţii/ bibliografii riguroase. Dăm însă credibilitate ideii că Iisus, în intervalul 12-30 de ani (perioadă albă în evanghelii, cît El este absent din viaţa publică), ar fi putut cunoaşte doctrina zamolxiană. Pentru început, vom reproduce fragmentul Zamolxe în predicile lui Iisus din studiul de care aminteam: «Urmărind cu atenţie textele creştine, putem observa că epitetele pe care I le dă Iisus lui Dumnezeu nu sînt caracteristice credinţei yahviste. Trei dintre epitetele pe care le atribuie Iisus părintelui său divin atrag atenţia în mod deosebit: Dumnezeu, Tatăl şi Omul. In Evanghelia sa, Ioan ne spune: <Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu> (Ioan,1:33). Cine este divinitatea căreia i se închina Iisus, ştiută fiind diferenţa flagrantă dintre Dumnezeul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament? Ne lămuresc arheologia şi scrierea genială a lui N. Densuşianu, Dacia Preistorică: . (N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Editura Arhetip, 2002, p. 214). Mai mult, acelaşi autor ne atrage atenţia că forma combinată , care ne duce cu gîndul la formularea evanghelică Domnul Dumnezeu, o aflăm şi azi în tradiţiile populare româneşti (loc. cit., nota 2). Observăm că, într-o formă sau alta, Dumnezeu este o denumire naţională a divinităţii supreme pelasge traco-dace Zamolxe, singurul zeu al Daciei, din cele mai vechi timpuri pînă azi. Spunem aceasta, cu atît mai mult cu cît Iisus apare în Evanghelii şi cu denumirea de Mesia, iar zona din sudul Dunării, locuită de asemenea de daci, se numea Moesia (a se citi Mesia), o dovadă în plus că Iisus era de origine dacică, iar formarea sa spirituală s-a desăvîrşit aici. Mai trebuie amintit şi faptul că numele lui Zamolxe ca părinte eponim al moesilor ar putea fi Messios. Cel mai des întîlnit epitet al lui Dumnezeu în predicile lui Iisus este , care, aflăm tot de la Densuşianu, era un alt nume al lui Zamolxe (op. cit,
p. 208-210). De notat în acest sens este şi faptul că lui Zamolxe îi erau dedicate, ca locuri de cult şi închinăciune, vîrfurile munţilor, pe teritoriul actualei Românii existînd numeroase înălţimi ce poartă denumirea de tartar, tatăl sau tătar (op. cit., p. 209-210, nota 6). Atragem din nou atenţia asupra unui fapt, şi anume acela că, în toate momentele principale ale vieţii sale pămînteşti, Iisus a fost legat de munte: Schimbarea la faţă se petrece pe munte, moartea sa se petrece pe munte, naşterea lasă de bănuit că s-ar fi petrecut tot pe munte, într-o peşteră.

Fiul OmuluiUna dintre cele mai frecvente denumiri pe care Iisus şi le dădea sieşi era cea de Fiu al Omului. Poate că această denumire e cea mai misterioasă din tot cuprinsul Noului Testament, cu referire la Iisus. Cine era acest om? In niciun caz denumirea nu se referă la Iosif - logodnicul Mariei -, ci mai degrabă la acea fiinţă celestă la care face referire Daniel: (7:13). Pentru a ne lămuri mai bine, este cazul să amintim încă un nume sub care Iisus apare în Evanghelii: , ca şi precizarea lui Marcu referitoare la această titulatură: <Şi învăţînd în Templu, Iisus zicea: cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Căci însuşi David a zis întru Duhul Sfînt: Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea pînă voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale. Deci, însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este Fiul lui> (Marcu 12:35-37). Ciudat, nu?
Permiteţi-ne să facem o mică divagaţie, pentru a afla cine este acest David, despre care vorbeşte Iisus. Urmărind puţin mersul istoriei, vedem că aceasta nu a confirmat niciodată existenţa regelui David! Ba mai mult, cartea Psalmilor, atribuită lui David în Vechiul Testament, face notă discordantă cu întreg conţinutul Vechiului Testament, avînd mai degrabă un caracter esenian. Numai că…. esenienii erau discipolii dacilor, fiind singurii dintre evrei care s-au <încăpăţînat> să rămînă la tradiţia primordială din Carpaţi, ai dacilor care, în calitate de locuitori ai davelor, se numeau . Şi iată cum, o singura literă poate schimba o întreagă istorie! Acum să revenim şi să vedem de ce însuşi Iisus îşi spunea . Densu­şianu vine şi ne lămureşte şi în această privinţă: (op. cit., p. 255, nota 2). Şi, mai departe, tot el ne lămureşte, spunînd: (op. cit., p. 226). Numai că, Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că ambele zeităţi sînt una şi aceeaşi mare divinitate a preistoriei - Zamolxe, căreia i se închina şi Iisus. Concluzia care se impune, alăturînd cele două atribute ale lui Iisus, Fiul Omului şi Fiul lui David, ar fi o dublă legitimare a acestuia: Iisus, Fiul Daviei (Daciei) (care) se închină lui Zamolxe, Tatăl, zeul dacilor. Mai mult, această denumire de Fiu al Omului ne-ar putea indica şi ce anume a făcut Iisus în perioada aşa-numită a vieţii sale, dintre 12 şi 30 de ani, în care nu se ştie nimic despre el. Urmărind cele spuse pînă acum, precum şi alte informaţii ale istoriei sacre, vom vedea că, în acest interval, Iisus şi-a desăvîrşit formarea spirituală de Fiu a lui Dumnezeu/Zamolxe, în Dacia, mai exact pe Vîrful Omu şi în peştera Ialomicioara, peştera marelui preot al lui Zamolxe. De ce? Pentru că… geografia sacră a Antichităţii se reduce la… Dacia, iar momentele naşterii lui Hristos şi a morţii lui Iisus sînt legate de o peşteră… care, peste tot, este legată de iniţierile misterice. Mai mult, moartea lui se petrece pe cruce şi are o dimensiune mistică pronunţată, cruce care, ne spune Eliade, devine Axis Mundi - axa lumii. Doar că, pentru antici, Axa Lumii se afla în regiunea polului getic, în Hiperboreea dacică, ţara lui Zamolxe». In perioada din viaţa lui Iisus, s-a emis ipoteza că acesta şi-ar fi desăvîrşit viaţa spirituală la <şcoala preoţilor> esenieni. In acest sens, Alexandru Doboş aduce cîteva argumente, în cartea sa Dacia - izvorul neamurilor (Editura Obiectiv, Craiova, 2006): (p. 77-78). După cum se poate vedea din citatul reprodus mai sus, trăsăturile specifice esenienilor sînt recognoscibile în persoana lui Iisus, inclusiv celibatul şi îndemnul adresat tînărului bogat de a-şi vinde averea şi de a-L urma (cf. Marcu, 10:21).
In linii mari, doctrina zamolxiană avea următoarele principii: nemurirea sau imortalitatea sufletului (Herodot); vindecarea prin corelaţia trup-spirit, ceea ce indica omul integral (Platon); ascetismul - urmărind să nu folosească nimic viu în hrană; predicarea curajului (Strabon); cunoaşterea astrelor (Iordanes); morala dreptăţii şi a cinstei (Herodot).

Călugării geto-daciTrăsăturile subliniate de noi sînt menţionate de Alexandru Doboş în cartea amintită, unde se vorbeşte pe larg despre faptul că esenienii ar fi, de fapt, vechi terapeuţi geto-daci, iar . Ei (op. cit., p. 75). Flavius Josepus îi asemăna pe esenieni cu călugărilor geto-daci, considerînd că aceasta era mai bine cunoscută, ceea ce dovedeşte vechimea şi seriozitatea călugărilor amintiţi. Numele acestor călugări erau, la geţii din dreapta Dunării, cristai (să fie doar simplă asemănare fonică între şi ?!), iar la cei din stînga Dunării, pleistai. Vasile Pîrvan punea cristai în legătură cu ktistis - în limba greacă (oare nu au fost ai noii religii primii creştini, în frunte cu apostolii?!) - şi pleistai cu polistis - fondator de cetăţi. Invăţătura iniţiaţilor geţi se referea, ca şi la orfici, la pythagoreici, precum şi la druizi, la cunoaşterea unei lumi divine, de care omul s-a rupt, concentrîndu-şi atenţia numai asupra lumii fizice. Orice iniţiere era precedată de probe de admitere, în măsură să certifice că neofitul putea să facă faţă practicilor de iniţiere ce urmau, fără să-şi rişte sănă­tatea sau să aibă accese de nebunie. Se ştie că orice iniţiere are două faze: pregătirea şi iluminarea (trezirea). Din relatările anticilor asupra călugărilor geţi (cf. Alexandru Doboş, op. cit.), reiese că pregătirea nu se făcea prin serbări orgiastice sau consum de droguri, care să rupă legătura cu lumea reală, ci prin purificări, asceză şi viaţă neprihănită, departe de lume şi de preocupările ei. Prin aceste pregătiri se dezvoltau calităţile spiritului, partea eternă, divină a omului, astfel încît să poată domina partea din om legată de lumea fizică/reală. Se spune că spiritul nu a pierdut legătura cu sacrul, căruia îi aparţine, dar că aceasta o face doar în starea de somn şi, la trezire, omul nu mai ştie nimic, deoarece nu s-a înregistrat în memoria fizicului. Iluminarea (trezirea) spiritului se produce atunci cînd neofitul a realizat o legătură conştientă cu sacrul şi astfel are dovada existenţei acelei lumi, printr-o experienţă trăită. Ei bine, aşa cum preciza Alexandru Doboş, ca să fie primit în rîndul esenienilor, neofitul trebuia să aibă parte de unele privaţiuni, să fie supus unor încercări de natură fizică şi fiziologică, iar cele 40 de zile petrecute de Iisus în pustiu (cf. Luca, 4: 1-2) sînt tot o formă a privaţiunilor şi a ispitirilor la care era supus neofitul care aspira să intre în eseniană“.  

(Va urma)
http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/senzational/iisus-hristos-zamolxe-si-dacii-ii/

2011 - anul noii energii

Autor: Melfior Ra

2011=4. Se ştie că numărul 4 reprezintă noua energie. Iată că şi cifrele au o semnificaţie specială, iar anul în care am intrat este cel în care omenirea trebuie să acceseze noua energie, dacă va dori să mai vieţuiască aici, pe această minunată planetă albastră. Dar ce se înţelege prin noua energie?
Este bine să se ştie că tot ce se emite acum spre Terra şi se numeşte Noua Energie este energia produsă şi emanată de Soare, chiar şi prin acele erupţii solare, prin care luminatorul nostru degajă o anume energie, o parte din aceasta ajungînd şi pe Terra. Participăm deci la un program macrocosmic,  care se derulează. Trebuie să înţelegem că acesta este un program progresiv-evolutiv, prin care toate fiinţele - atît cele în corpuri materiale, cît şi cele imateriale - au mari şanse în evoluţia lor, prin ceea ce se emană de la Soarele Macrocosmic Central=Soarele Albastru spre toate sistemele solare, din galaxie şi nu numai. Iar catalizatorii sistemelor solare, în cazul nostru Soarele sistemului nostru, primesc ceea ce emană soarele macrocosmic central, iar el, soarele sistemului nostru, se încarcă la maximum cu acea energie pe care o difuzează, la rîndul său, spre planetele din subordine, prin ceea ce numim erupţii solare. Acestea emit energia captată şi o trimit apoi spre spaţiu şi planetele din sistemul solar al fiecărui soare. Desigur, această emisie şi această captare sînt bine gîndite şi organizate şi nu se întîmplă încontinuu, ci există ciclităţi în asemenea emisii. Viaţa omului terestru, a pămîn­teanului, a ajuns însă mult prea scurtă pentru ca acesta să-şi mai amintească faptul că s-a mai întîmplat ceva similar cu cîteva zeci de mii de ani în urmă. Ciclităţile de emisii energetice se produc încă de la facerea lumii. Iată, aşadar, că în Univers există o ordine şi o disciplină pe care pămînteanul nu şi le poate imagina. Soarele macrocosmic - Sfera Divină - ţine în „mîinile” sale „frîiele“ de lumină şi energie din întregul macrocosmos, tot ceea ce se întîmplă la nivel planetar, la nivel de sistem solar sau de galaxie şi, bineînţeles, galaxii. De acolo se emit „ordinele”, mişcările de trupe energetice, acolo se decid măsurile, spre ce galaxie sau sisteme solare ori planete trebuie să se emită şi ce fel de energii. De aceea, omul pămîntean trebuie să înţeleagă faptul că nu sîntem singuri şi nici pierduţi în spaţiul/hăul cosmic, ci sîntem parte dintr-o imensă „familie” macrocosmică. Sîntem însă prea puţin dezvoltaţi şi evoluaţi pentru a putea înţelege aceasta şi pentru a ne putea vizita rudele interplanetare ori intergalactice. Dar, prin ceea ce primim şi numim Noua Energie, sîntem ajutaţi să ne trezim la realitate, să înţelegem că nu mai sîntem copii şi că nu trebuie să ne mai ucidem între noi, prin aşa-numitele războaie terestre, ci să învăţăm lecţiile evoluţiei spirituale universale, să ne maturizăm. De la noi se aşteaptă trezirea la realitatea clipei şi sîntem aşteptaţi în marea familie macrocosmică, numită Intregul. Cei care primesc cu iubire noua energie vor avea parte de întregirea familiei macrocosmice. Se consideră că aţi accesat noua energie, dacă aţi renunţat la prejudecăţi, dacă sînteţi ancoraţi în energia clipei prezente, dacă acceptaţi tot ceea ce vine, chiar şi inundaţiile, cutremurele, deoarece toate fac parte din programul de transformare, dar mai ales să binecuvîntaţi toate aceste schimbări.
Omul nu are altceva de făcut decît să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce i se oferă, chiar dacă pe moment nu-i convine. Omul vede însă mult prea puţin din ceea ce există şi se manifestă la scară macrocosmică.
http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/calatorii-astrale/2011-anul-noii-energii/

Porti Stelare in Irak ( De ce a atacat America Irakul)

Mai multe surse credibile au emis teorii cum ca in Irak ar fi ingropate Porti Stelare, in nisip.
Conform credintelor populare, Irak a fost o data "Gradina Edenului".
De asemenea aici au fost asezarile vechilor Sumerieni care aveau puternice credinte de origine extraterstra cu privire la calatorii interdimensionale si care puteau detine de asemenea cheia Creatiei Omului.
Multe minti luminate au proclamat ca Guvernul SUA, nu numai ca stie despre aceste Porti Stelare, dar sunt pe cale sa le si aiba.
Dan Burisch, un lucrator in secreta Area 51, sustine ca chiar exista actualmente o astfel de Poarta in Irak si confirma acuzatiile ca razboiul din irak este doar o acoperire pentru lupta pentru Poarta Stelara.
Zaharia Sitchin, autorul cartii "A 12-a planeta", studiase deja de ani buni antice texe sumeriene si sustine ca are o interpretare corecta despre cum credeau Sumerienii ca a inceput sa existe


Umanitatea.
Conform studiilor lui Sitchin, o alta rasa de fiinte superioare a locuit candva pe Terra.
Calatori din alte lumi au sosit cu eoni in urma si au plantat semintele din care va iesi apoi rasa noastra.

Poarta Stelara din Sumer.
Annunaki ( Zeii din ceruri) au pus o Poarta Stelara pe planeta noastra pentru transportul instantaneu al oamenilor care vor sa comunice pasnic cu alte lumi.
Speranta Annunaki-lor ca intentiile oamenilor sunt pure si binevoitoare, i-a facut sa lase controlul ei capilor civili ai guvernului din Uruk, oras care poseda de asemenea benzi aeriene pentru aterizarea navelor extraterstre.

Dan Burisch
Dan Burisch a facut mari valuri in Comunitatea OZN in ultimii ani.
El a lucrat in Baza subterana S4 ca microbiolog. Poate sa ofere documente legale si alte probe in sprijinul afirmatiilor lui.
El are cateva istorisiri uimitoare, inclusiv contactul direct cu extrasterestrii, Particula Ganesh si multe altele.
Conform lui Dan , teoria lui 2012 este reala intr-adevar, si Guvernul SUA se grabeste extrem de tare sa puna mana pe Poarta Stelara, inainte ca sa se intample marile schimbari planetare.

Atacurile din 11 septembrie.
Teorii foare raspandite sugereaza ca atacul din 11 septembrie a fost orchestrat de Administatia Bush si Guvernul SUA, ca prim scop spre obtinerea Portii Stelare Sumeriene.
Asa cum se pare, marele atac din America este un motiv mai mult decat rezonabil pentru a incepe trimiterea de trupe in Orient, apoi mai direct, in Bagdad.
Se crede ca Bagdad este prima locatie reala unde sunt aceste Porti.

Bush tatal si fiul.
Daca cineva ar avea acces la acest tip de informatii, atunciacela ar fi Seful CIA.
Ar fi o coincidenta uimitoare ca Bush tatal a fost Seful CIA si in 1991 a tintit Irakul.
Peste 10 ani, urmatorul Gerorge Bush este in functie la Casa Alba si o uriasa catastrofa se intampla in SUA , din care rezulta reintoarcerea trupelor americane in SUA.

Actualul razboi din Irak
Multi oameni inteligenti si credibili au foat intrebati care poate fi adevaratul motiv al razboiului din Irak.
Irakul are intr-adevar titei , dar nu asa de mult ca in tarile vecine, si daca lupta ar fi pentru petrol, rezultatul in mod sigur nu ar ajuta pretul benzinei din America.
Irakul nu a atacat niciodata America si nu a aratat niciodata violenta si nu au fost gasite de loc nici un fel de arme de ucidere in masa .
Administratia Bush sustine ca Saddam Hussein a fost un tiran care a cauzat poporului multa durere si moarte, dar, daca acesta ar fi motivul prim pentru invazia Irakului, de ce inca se trimit acolo trupe, o data cu trecerea anilor ? Chiar pierderile suferite de americani in Irak sunt mai mari decat cele de la atacurile din 11 septembrie.

Concluzii : nu se pot aduce dovezi evidente despre aceste Porti Stelare insa sa nu uitam ca Guvernul SUA reactioneaza prompt la toate rapoartele despre si intalnirile cu OZN si are extrem de multe proiecte secrete studiind si invatand despre tehnologii avansate ca Porti Stelare, calatorii in timp, teleportare, invizibilitate, etc..
Chiar si telefonul mobil de azi a fost la origine inventie militara.
CIP-urile folosite azi in toate aparatele electronice, computere, isi au originea in cip-urile descoperite in 1947 in OZN-ul cazut la Roswell.
Guvernul SUA stie ca aceste tehnologii exista si stie ca cel ce le va controla va deveni stapanul lumii.
Am ajuns la un punct de schimbare in umaniate cand tot ceea ce era imposibil, devine posibil.
Acum se deschid portile unui nou viitor, si SUA vrea sa fie sigura ca are deplinul control.
Sa nu uitam ca multe filme si scrieri asa zis SF azi,au devenit realitate si, poate ca exista acolo sus cineva binevoitor care ni le serveste aceste tehnologii ca pe niste filme de fictiune, de parca ar vrea sa ne faca sa le credem incet,incet si sa ne pregatesca pentru ziua cand le vom vedea cu ochii nostri.

http://www.esoterism.ro/ro/portiirak.php

Renunta la bagaje!

Cea mai buna modalitate de a-ti da seama daca duci cu tine bagaje vechi este starea ta de spirit din timpul zilei. Cum te simti cand te duci la culcare dupa o zi obisnuita: fericit sau deprimat, obosit, morocanos, plin de resentimente, manios si golit de energie?
Daca iti simti inima usoara, inseamna ca in ziua respectiva ai calatorit fara prea multe bagaje. Dimpotriva, o inima grea arata ca ar trebui sa iti reconsideri atasamentele si sa renunti la o parte din ele. Partea frumoasa este ca tu esti singurul care decide cum doresti sa calatoresti prin viata. Cea mai rapida modalitate de a te despovara este practica detasarii. Spune-ti pur si simplu cu voce tare : “Renunt la…” si apoi renunta.
Iata cateva exemple de bagaje in exces la care merita sa renunti:
  • Dorinta ca viata sa fie previzibila si lamentarea, atunci cand aceasta se dovedeste imprevizibila.
  • Interpretarea evenimentelor de genul motivelor neasteptatee de suparare, schimbarilor subite de planuri, dezamagirilor, traficului aglomerat si starilor de spirit ale altor oameni ca fiind atacuri la adresa ta.
  • Insistenta ca ceilalti oameni sa faca ce vrei tu si fortarea lucrurilor pana cand obtii ceea ce doresti de la ei.
  • Actiunea atunci cand te simti stresat, obosit sau flamand, speriindu-i pe ceilalti prin reactiile tale.
  • Lamentarile, plangerile, criticile, barfele, lingusirile, sarcasmele, tratamentul tacerii si retragerea intr-o izolare imbufnata
  • Neexprimarea dorintelor tale, lasandu-i pe ceilalti sa-si dea singuri seama care sunt acestea, eventual pe cale telepatica.
  • Suferinta amara cauzata de un eveniment din trecut si asteptarea ca prezentul sa-ti aduca aceeasi suferinta.
  • Perierea pe fata a celor din jur, dublata de resentimente secrete fata de acestia
  • Refuzul de a te adapta la societate
  • Modul de a actiona ca si cum numai tu contezi
  • Modul de a actiona ca si cum tu nu ai conta deloc
  • Atitudinea defensiva
De buna seama, cu totii manifestam din cand in cand aceste comportamente. Cu totii avem momentele noastre proaste, uneori chiar zile intregi cand ne simtim nesiguri pe noi si cand apelam la vechile noastre bagaje, mai mult din obisnuinta. Aceste bagaje in exces nu devin cu adevarat toxice decat atunci cand le ducem cu noi zi de zi.
Daca te simti secatuit de energie, ingrijorat de ceva si gata sa te lamentezi, inseamna ca duci cu tine un bagaj psihic inutil, la care trebuie sa renunti. Daca vei recunoaste acest lucru, vei castiga batalia pe jumatate.
Tot ce trebuie sa faci pentru a elimina bagajul psihic este sa il arunci mental, la fel cum ai arunca un bagaj fizic plin cu lucruri inutile care cantaresc foarte mult. Asta-i tot.
Ca sa iti fie mai usor sa faci acest lucru, ia cu tine o pietricica si pune-o in buzunar. Ori de cate ori doresti sa iti usurez povara, scoate pietricica din buzunar si arunc-o. Acest gest simbolic iti va reaminti sa renunti la problemele, lamentarile, grijile, poverile, stresul, nevoia de control, mania, indignarea si celelalte bagaje psihice pe care le duci cu tine si care te trag in jos.
Tu esti singurul care poate alege ce anume doresti sa duci in calatoria ta prin viata. Nimeni nu te poate obliga sa duci o povara pe care nu doresti sa o duci. Te asigur ca nu exista nimic spiritual sau superior din punct de vedere moral in a duce cu tine o povara foarte grea. Aceasta nu face altceva decat sa va doboare pe tine si pe cei din jurul tau.
Extras din “Calatoria cu viteza iubirii”, Sonia Choquette, Editura Adevar Divin
http://www.damaideparte.ro/index.php/renunta-la-bagaje/4477/

10 reguli pentru a trai experienta umana

Regula nr. 1 – Vei primi un corpChiar daca iti iubesti corpul sau nu, este al tau pentru toata viata, asa ca accepta-l. Ceea ce conteaza este inauntrul tau.
Regula nr. 2 – Vei primi lectii
Viata reprezinta o experienta continua de invatare, fiecare zi aducand oportunitati de a invata mai mult. Invatarea acestor lectii reprezinta cheia catre descoperirea si implinirea propriei tale vieti.
Regula nr. 3 – Nu exista greseli, exista doar lectii
Evolutia ta catre intelepciune este un proces de experimentare, incercare si greseala, asadar inevitabil lucrurile nu vor merge intotdeauna conform planului sau vor iesi exact asa cum vrei tu.
Compasiunea este remediul pentru judecata aspra – a noastra si a celorlalti. Iertarea nu este doar divina – ea reprezinta “comportamentul prin care se sterge un gol emotional”. A te comporta etic, pastrandu-ti integritatea si cu umor – in special capacitatea de a rade de tine si de propriile tale greseli – confirma faptul ca “greselile” sunt doar lectii pe care trebuie sa le invatam.
Regula nr. 4 – Lectia se repeta pana cand este invatata
Lectiile se repeta pana cand sunt invatate. Ceea ce se manifesta ca probleme si provocari, neplaceri si frustrari sunt lectii – acestea se vor repeta pana cand le vei accepta si invata. Constientizarea si abilitatea ta de a face schimbari sunt elemente necesare pentru invatarea acestei reguli.
Fundamentala este de asemenea acceptarea faptului ca nu esti o victima a circumstantelor sau a sortii – “cauzele” trebuie recunoscute; altfel zis: totul se intampla raportat la modul tau de a fi si la comportamentul tau. A invinovati pe altcineva pentru propriile tale probleme este un mod de a scapa si de a nega; tu singur esti responsabil pentru tine si pentru ceea ce ti se intampla. Rabdarea este necesara – schimbarea nu vine peste noapte, asa ca acorda timp schimbarii.
Regula nr. 5 – Invatarea este un proces continuu
Cat traim invatam. Intra in “ritmul vietii”, nu i te impotrivi. Asuma-ti angajamentul de a invata si de a schimba – fii suficient de umil pentru a-ti recunoaste propriile slabiciuni, si indeajuns de flexibil pentru a te adapta, pentru ca rigiditatea va nega libertatea noilor posibilitati.
Regula nr. 6 – “Acolo” nu inseamna mai bine decat “aici”
Cealalta parte a dealului s-ar putea sa fie mai verde decat a ta, dar existenta ta acolo nu garanteaza fericirea eterna. Fii recunoscator si bucura-te de ceea ce ai si de calatoria ta. Apreciaza mai bine ceea ce este bun in viata ta, decat sa acumulezi lucruri care nu te vor conduce catre fericire. Trairea in prezent te ajuta sa obtii pacea.
Regula nr. 7 – Ceilalti sunt oglinzi ce te reflecta pe tine
Iubesti sau urasti ceva la o persoana raportat la ceea ce iubesti sau urasti la tine. Fii tolerant; accepta-i pe ceilalti asa cum sunt si straduieste-te sa constientizezi; straduieste-te sa te intelegi si sa percepi obiectiv propria ta persoana, gandurile si sentimentele tale. Experientele negative sunt oportunitati de a vindeca ranile pe care le ai. Ajuta-i pe ceilalti, si astfel te vei ajuta pe tine. Unde ai fost incapabil sa-i ajuti pe ceilalti este un semn ca nu raspunzi corespunzator propriilor tale nevoi.
Regula nr. 8 – Ce se intampla cu viata ta este alegerea ta
Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asuma-ti responsabilitatea asupra ta. Invata sa renunti atunci cand nu poti schimba lucrurile. Nu te enerva – gandurile amare iti intuneca mintea. Curajul este in fiecare dintre noi – foloseste-l atunci cand trebuie sa faci ceva bun pentru tine. Cu totii avem o putere innascuta si un spirit aventuros, pe care ar trebui sa le folosim pentru a imbratisa ceea ce urmeaza.
Regula nr. 9 – Raspunsurile sunt la tine
Ai incredere in instinctele tale si in sentimentele tale, chiar daca le auzi ca o voce slaba sau daca apar ca o sclipire de moment. Asculta-ti sentimentele ca si cum ar fi sunete. Vezi, auzi si ai incredere. Foloseste inspiratia innascuta.
Regula nr. 10 – Vei uita toate acestea la nastere
Toti ne nastem cu aceste capacitati – primele noastre experiente ne conduc intr-o lume fizica, departe de sentimentele noastre, acestea devenind nehotarate, cinice si lipsite de credinta si incredere. Cele 10 reguli nu sunt porunci, ele sunt adevaruri universale care se aplica tuturor. Cand te ratacesti, apeleaza la ele. Ai incredere in puterea spiritului. Aspira catre intelepciune – aceasta este ultima incercare a vietii si nu cunoaste limite in afara acelora impuse de tine.
de Cherie Carter-Scott
CultivateGreatness.com
Traducerea: Raluca Dascalu
http://www.damaideparte.ro/index.php/10-reguli-pentru-a-trai-experienta-umana/229/