luni, 5 decembrie 2011

BANII CASH VOR FI ÎN CURÂND DE DOMENIUL TRECUTULUI

Citez>În curând, vom uita de bancnote! Vom plăti cu ceasul sau cu telefonul 
Banii devin tot mai virtuali. Din ce în ce mai multe tranzacţii sunt digitale oricum, dar în curând chiar şi cele pentru care credem că banii cash sunt esenţiali – operaţiunile cu valoare scăzută care constituie circa 65% ca volum (dar mult mai puţin ca valoare) din tranzacţiile anuale din Marea Britanie – se vor face digital.

Britanicii își pot plăti prânzul cu un ceas
De anul viitor, londonezii îşi vor putea folosi cardurile Visa pe monitoare în autobuze şi staţiile de metrou pentru a-şi plăti călătoriile. Se poate folosi şi un ceas care costă 99 de lire şi care poate fi încărcat cu bani şi utilizat pentru a plăti masa de prânz/cafele/vin, în lanţuri ca Pret A Manger, metrou, McDonalds sau Oddbins. Tranzacţiile sunt limitate la maximum 15 lire odată şi sunt disponibile şi pentru părinţii care doresc ca odraslele lor să-şi plătească unele lucruri. Birch crede însă că sistemul “watch2pay” va fi un eşec: “Copiii nu poartă ceasuri. Îşi folosesc celularele”, spune el.
Tocmai mobilul este cel care va potenţa schimbarea modului în care cheltuim banii. Sandra Quinn, director de comunicare la Payments Council, care se ocupă de tranzacţiile la băncile de compensare majore, spune: “Unul dintre lucrurile importante pe care le-am examinat este dacă există suficient interes în rândul băncilor de a dezvolta o structură de plată prin celular. Foloseşti mobilul pentru a transfera bani, să zicem, celui mai bun prieten – trimiţi băncii textul şi îi spui să-i trimită lui Pete 20 de lire”.
Sună futurist? Ceva similar are loc în Africa din 2003: numit M-PESA (stabilit cu finanţare de la “Department for International Funding and Development” din Marea Britanie), le permite oamenilor să transfere credite pe telefoane mobile, pe care le pot schimba apoi pentru cash în diferite puncte de vânzare.
Omului îi place să simtă banul în mână
Adevărata problemă este însă atitudinea oamenilor faţă de bani şi tranzacţii. Ei ţin la felul vechi de a face lucrurile. Atunci când “Payments Council” a anunţat în urmă cu doi ani că cecurile vor fi eliminate treptat până în octombrie 2018, s-au auzit proteste vehemente şi s-a ajuns la interpelări în Parlament. S-au semnat “Early Day Motions”, echivalentul parlamentar al unei petiţii pe Facebook. În faţa furtunii mass-media, Consiliul a cedat. Cecurile pot rămâne.
Dar, în secret, experţii se aşteaptă ca ele să dispară. Quinn spune că tinerii de 18 ani – care obişnuiesc să cumpere lucruri online, fie folosind carduri, fie credite Facebook, vaucere iTunes, PayPal sau alte metode virtuale – probabil că nu vor dori să mai folosească o bucată de hârtie. Vor avea un sistem de tip M-PESA care le va permite să plătească şi un constructor şi prânzuri şcolare.
Birch este şi mai caustic: “Sunt exasperat că Payments Council a revenit privind dispariţia cecurilor. Există o mulţime de ţări în care oamenii nici nu ştiu ce este un cec. Ideea ca până în 2018 să nu fii capabil să faci cu un mobil nimic din ceea ce poţi face cu un petic de hârtie şi un pix este ridicolă”.
Se pregătesc plățile prin telefon
Unele dintre cele mai mari nume din telefonia mobilă împing deja lucrurile în această direcţie. Google a inclus în softul său Android de pe smartphone sisteme care permit telefoanelor echipate corespunzător utilizarea “Near Field Communications” (NFC), în care telefonul stochează date de pe cardul de debit sau de credit, introduci un PIN şi faci plăţi. În contextul în care peste jumătate din populaţia Marii Britanii deţine un smartphone şi cel puţin o treime din populaţia SUA, telefoanele capabile să facă tipuri de tranzacţii pe mobil sunt în creştere.
Birch crede că unul dintre cele mai mari beneficii ale banilor digitali este abilitatea lor de a ajuta guvernele. Toţi banii la care au acces guvernele sunt deja digitali şi într-un sens imaginari.Fondul European de Stabilitate Financiară este doar un număr într-un computer. Dar banii care cauzează probleme sunt cei reali, care schimbă mâinile atunci când unii doresc să evite depistarea tranzacţiilor lor, ceea ce înseamnă că guvernele care duc lipsă majoră de încasări fiscale nu se bucură de ei.
Unul dintre primele acte ale lui Mario Monti după preluarea postului de premier al Italiei a fost să anunţe scăderea plafonului pentru tranzacţii în numerar la 300 de euro. Franţa face acelaşi lucru, reducând plafonul la 1.500 de euro. De aceea este din ce în ce mai greu să obţii sume mari de cash de la bancă, impresia fiind că faci ceva ilicit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu