miercuri, 7 decembrie 2011

MESAJ DE LA SFATUITOAREA

Dragii mei cititori,
Imi pare rau sa va anunt ca pentru o perioada de timp nu voi mai putea posta materiale pe blog. Starea de sanatate imi impune o pauza, pentru a face anumite investigatii. Nu stiu cat anume va dura aceasta pauza si sincer, sper sa se incheie cu bine.
As fi recunoscatoare daca rugaciunile voastre ma vor insoti pe parcursul acestor investigatii.
Va multumesc pentru interesul pe care l-ati manifestat si sper din toata inima ca am reusit sa ma tin de cuvant si sa fac putina lumina in evenimentele care au fost si mai ales in cele care vor veni.
Desi sunt constienta ca multi oameni au inca nevoie de sfaturile mele, raspunderea pentru familia mea ma indeamna sa fac aceasta pauza.
Va multumesc si va asigur ca rugaciunile mele va vor insoti !
Dumnezeu sa ne binecuvanteze si Ingerii Lui sa ne calauzeasca in drumurile noastre ale fiecaruia!
Cu mult drag,
Sfatuitoarea 

UN ALTFEL DE POST DE SF.NICOLAE


Renunta la a-i mai judeca pe altii:
- descopera-l pe Cristos care traieste in ei !

Renunta la a-i mai judeca pe altii:
- descopera-l pe Cristos care traieste in ei !


Renunta la a mai spune cuvinte care ranesc:
- umple-te de cuvinte care vindeca !


Renunta la a mai fi nemultumit:
- umple-te de recunostinta !


Tine post de nervi:
- umple-te cu rabdare !


Tine post de pesimism:
- umple-te cu speranta !


Tine post de preocupari inutile:
- umple-te de incredere in Domnul !


Renunta la a te mai plange:
- umple-te de respect pentru acea minune care este viata !


Renunta la a-i mai stresa pe altii:
- umple-te de o rugaciune neincetata !


Renunta la a mai fi acru:
- umple-te de bunatate !


Renunta la a-ti da importanta:
- umple-te de compasiune pentru ceilalti !


Renunta la teama pentru lucrurile tale:
- umple-i pe ceilalti de darul tau !


Renunta la a mai fi descurajat:
- umple-te de entuziasmul
credintei !


Tine post de tot ceea ce te separa de Iisus:
- umple-te de tot ce te apropie de El !


“Numai cu inima poti vedea, esentialul este invizibil pentru ochi.”
                                                      Antoine de Saint-Exupery

ESTE HAR .

- sa iubesti fara sa fii iubit.
- sa slujesti fara sa fii pretuit.
- sa daruiesti fara sa ti se multumeasca.
- sa te jertfesti si fara sa ti se recunoasca.
- sa ierti fara sa fii iertat.
- sa-l sustii pe cel care te-a lepadat.
- sa ramai linistit, desi esti nedreptatit.
- sa crezi desi nu vezi fata in fata.
- sa crezi desi nu esti deplin lamurit.
- sa investesti cladind fara sperante.
- sa taci pentru a nu face rau aproapelui.
- sa vorbesti de dragul adevarului.
- sa induri fara sa
murmuri, fara sa cartesti..
- totul sa-ti apartina, dar tu de toate bucuros sa te lipsesti.


LUPTA-TE SUFLETE CA SA PRIMESTI ACEST HAR !!! Si LUPTA-TE TRUPULE,
facand o jertfa “de mancare”, si vei fi mult mai puternic (a)!!!!!
Fiindca Dumnezeu rasplateste orice lupta duci,(SUFLETEASCA ORI
TRUPEASCA), care este dreapta, adevarata, si spre folosul aproapelui
tau si al tau personal!!!!
AMIN!

Sursa: blogul meu

CUTREMUR PUTERNIC IN 2012 IN ROMANIA, CONFORM PRESEDINTELUI SECTIEI DE PREDICTIE A COMISIEI EUROPENE DE SEISMOLOGIE


Profesorul seismolog George Purcaru, deţinătorul recordului pentru cea mai exactă predicţie din lume, anunţă un cutremur puternic în viitorul apropiat.
În 2010, la Congresul european de seismologie de la Montpellier, profesorul de la Universitatea “J.W. Goethe” din Frankfurt şi preşedintele Secţiei de Predicţie al Comisiei Europene de Seismologie George Purcaru a prezentat o predicţie pentru Vrancea în 2012. Lucrarea este o completare a unui studiu mai vechi, care anunţa drept probabil un seism mediu în perioada 2000- 2012. Cutremurul, pe care profesorul îl prevede între 6,34-7,1 pe scara magnitudine- moment, este estimat a fi unul mediu. Cercetătorul spune că, deşi anul 2012 nu poate fi considerat absolut fix, o eroare de un an este acceptabilă ştiinţific. Purcaru mai spune că cercetătorii români sunt la curent cu această dezvăluire deoarece a vorbit cu ei la Congresul din Franţa, când au cerut să afle cum s-a ajuns la această dată.
Studiul despre cutremurul din 2012 a început în 1979. Dar din lista de cutremure studiate (începea cu anul 1100) lipseau două. După ce cercetătorii ruşi în seismologie au aflat de graficul său, i-au oferit informaţiile despre cutremurele lipsă. În 2008 a făcut rectificarea, iar în 2009, la un Congres ce s-a ţinut în Statele Unite, “European Seismology Calculation”, profesorul a vorbit pentru prima dată despre cutremurul ce ar putea să aibă loc în România în 2012.
România nu are cutremure majore
Preşedintele Secţiei de Predicţie a Comisiei Europene de Seismologie spune că în ţara noastră cel mai mare cutremur poate atinge 8 grade pe scara Richter. “În România, cutremurele mai mari pot avea o magnitudine de 6 până la maximum 7,7 (+-0,1) grade pe scara Richter”, este părerea cercetătorului. El adaugă că aceasta este o apreciere aproximativă, rezultată în urma multor calcule.
O PLECARE LEGALĂ
Poveste de viaţă şi de emigrare
“În 1972 are loc Congresul de Seismologie la noi în ţară. Eu îmi dădeam doctoratul în matematică şi aveam trei lucrări pe care voiam să le prezint. Pe atunci nimeni nu discuta în Europa de problema predicţiilor. Eu urma să-mi dau doctoratul cu Octav Onicescu, faimos în teoria probabilităţilor. Am făcut o lucrare de predicţie în seismologie, dar pur matematică”, povesteşte Purcaru.
Pe lângă aceste studii, Purcaru urmase cursurile de Astronomie şi Seismologie la Institutul de Astronomie şi Seismologie. “La pauză au venit trei norvegieni la mine de la Norsar (Royal Norwegian Council for Scientific and Industrial Research – n.r.), nu ştiam cine sunt, şi mi-au cerut să le dau lucrarea de predicţie. Am spus că nu este lucrare, ci notiţele mele, dar le-am dat-o. Au revenit a doua zi şi miau spus că mă invită să lucrez pentru un an de zile la Norsar”, rememorează Purcaru.
“Eu pe atunci mergeam la institutul de matematică şi am văzut că Zoe Ceauşescu ajuta matematicieni să plece din ţară. Zvonurile spuneau că ea a iubit un bărbat, un matematician. Şi că mama ei l-a omorât pe băiatul acesta. Ca răzbunare, îi ajuta pe matematicieni. Eu le-am cerut norvegienilor să-mi trimită toate actele. Într-o lună primisem tot, inclusiv bilet de avion. Am făcut dosarul şi l-am trimis la cadre. Acolo mi se spune:«Tovarăşu Purcaru, dumneavoastră nu puteţi părăsi ţara». Am întrebat de ce. «Păi cine pleacă peste şase luni în străinătate şi nu este membru de partid, tovarăşa Elena Ceauşescu nu este de acord». Ea era preşedinta CNST-ului. În 1974 am reuşit să plec şi în timpul acesta norvegienii mi-au trimis în fiecare an biletul de avion. Şeful de la cadre descoperise că pot pleca în străinătate peste şase luni dacă semnează un vicepreşedinte al consiliului de miniştri. Şi acesta a fost Ion Păţan. Am plecat legal, n-am fugit pentru că altfel n-aş fi putut să mă angajez la o Universitate”, subliniază Purcaru.
Acum profesorul seismolog are dublă cetăţenie, româno-germană.
Când a plecat, Securitatea a vrut să-l păcălească şi să-l facă să plece cu paşaport de serviciu –pe motiv că-şi păstrează şi salariul din România. “Dar ştiam de la Institutul de Matematică că dacă rămâi, te pune să plăteşti toată şcoala. I-am zis atunci: «Dă-mi paşaport de turist că cutremurele n-au graniţe», şi i-am dat şi nişte bani şefului de la cadre”.
EŞEC
Purcaru a anticipat cutremurul din 1977 cu trei ani înainte, dar avertismentele lui nu au fost ascultate
Profesorul George Purcaru a anticipat cutremurul din 1977 cu patru ani mai devreme, fapt atestat de o lucrare. A fost prima lui predicţie seismologică.
“Lucrarea din 1974 am prezentat- o în faţa tuturor marilor seismologi ai lumii. Am făcut-o în Norvegia, apoi am plecat cu ea la Cambrige să o arăt. Tot în 1974 a avut loc Congresul European de Seismologie de la Trieste. Au fost şi români acolo. Mai mult Radu Cornel a sunat la Norsar şi a cerut lucrarea mea şi a primit-o”, povesteşte Purcaru. El adaugă: “După cutremurul din 1977 am vrut să vin în România, dar şeful secţiei de seismologie, Radu Cornel, a spus că eu sunt fugit din ţară şi a dat indicaţii ambasadei din Germania să nu mi se dea viza să intru în ţară. Înainte de cutremur, directorul Institutului meu a fost foarte încântat de această predicţie şi a apărut în presa germană, într-un ziar anticomunist. Mi s-a luat un interviu şi la finalul acestuia jurnalistul o acuza pe tovarăşa Elena Ceauşescu că nu se ocupă de ştiinţă. Or, ea era preşedinta CNST-ului. Din cauza acestui interviu n-am mai fost primit în ţară”.
Cearta cu Mărmureanu
Contradicţiile dintre seismologul Geoge Purcaru şi directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului Gheorghe Mărmureanu sunt binecunoscute şi nu de puţine ori al doilea a fost acuzat de amatorism de către profesorul George Purcaru.
Anul trecut preşedintele Comitetului Europen pentru Seismologie de pe lângă Comisia Europeană a infirmat ştirea cu privire la iminenţa unui cutremur devastator în Vrancea. “Este o minciună totală ce s-a scris despre Aleksandr Kendzera, directorul adjunct al Institutului de Geofizică al Academiei ucrainene. El nu a afirmat niciodată că va fi un cutremur de magnitudinea 7 în România. Canalul TV 24 de la Kiev a lansat zvonul că va fi un asemenea cutremur. Gheorghe Mărmureanu l-a atacat pe nedrept când a spus că ucraineanul vrea să câştige bani în acest mod. Ucraineanul nu l-a cunoscut niciodată pe Mărmureanu”.
Mai mult, Purcaru spune că Aleksandr Kendzera a sctris o scrisoare oficială către Comitetului European pentru Seismologie de pe lângă Comisia Europeană în care dezminte aceste zvonuri. “Primul mare escroc al României este Hâncu, Mărmureanu este cel de-al doilea”, concluzionează Purcaru, referindu- se la predicţii seismologice în care susţine că “Mărmureanu nu are pregătirea necesară”.

Profesorul are la activ patru predicţii referitoare la cutremure majore care s-au adeverit. Cel dintâi s-a produs în România, în 1977, al doilea a zguduit Italia în 1981, iar profesorul a avertizat doar asupra locului. Următorul seism, cel din Insulele Aleutine (1994), care i-a adus şi recunoaşterea pentru cea mai exactă predicţie din lume (loc, perioadă şi magnitudine), l-a prezis alături de doi americani. Al patrulea este cel din Insulele Solomon (2007) – a anticipat locul şi magnitudinea.
Cititi va rog si:

Obiect neidentificat de dimensiuni gigantice, observat în apropiere de Mercur (VIDEO)


Imagini incredibile cu un obiect cilindric de dimensiuni impresionante au fost surprinse de un telescop al NASA, în apropierea planetei Mercur.
Vânătorii de OZN-uri consideră că apariţia misterioasă este de fapt un OZN, teorie susţinută de faptul că obiectul nu se aseamănă cu niciun corp ceresc.

Reprezentanţii NASA nu au oferit niciun detaliu cu privire la obiectul neidentificat, însă astronomii spun că obiectul nu reprezintă niciun pericol pentru Terra.

Sursa: jurnalul.ro

marți, 6 decembrie 2011

VATICANUL PROMOTORUL NOII ORDINI MONDIALE!


Vaticanul a cerut, pe 26 octombrie, o reformă radicală a sistemului financiar mondial, inclusiv crearea unei autorităţi politice globale care să administreze economia şi a unei bănci centrale mondiale, anunţă cotidianul Washington Post. 
Propunerea, înaintată luni de Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace al Vaticanului, urmează unui enciclice, mesaj adresat tuturor catolicilor, a Papei Benedict al XVI-lea din 2009, care a denunţat mentalitatea profitului cu orice costuri ca fiind responsabilă de prăbuşirea financiară.
Noul document subliniază că “economia are nevoie de etică” şi sugerează ca procesul de reformă să înceapă cu Organizaţia Naţiunilor Unite ca punct de referinţă.Vaticanul cere înfiinţarea “unei autorităţi publice globale” şi a unei ‘bănci centrale mondiale” care să conducă sectorul financiar, întrucât acesta a devenit depăşit şi deseori ineficient în a face faţă crizelor, potrivit Reuters, citată de Mediafax.
“Criza economică şi financiară prin care trece lumea impune tuturor să analizeze în profunzime principiile şi valorile morale şi culturale aflate la baza coexistenţei sociale”, se arată în document.Vaticanul condamnă ceea ce numeşte “idolatrizarea pieţelor” şi “gândirea neoliberală”, care caută doar soluţii tehnice la problemele economice.
“Criza a scos în evidenţă comportamente precum egoismul, lăcomia colectivă şi acumularea de bunuri la scară mare. Dacă nu sunt găsite soluţii la diferitele forme de nedreptate, efectele negative care vor urma la nivel politic, economic şi social vor crea un climat de ostilitate tot mai mare şi chiar violenţă, iar în final vor submina fundamentele instituţiilor democratice, chiar şi pe ale celor considerate foarte solide”, avertizează documentul.
Vaticanul cere înfiinţarea unei “autorităţi supranaţionale” active la nivel global şi cu “jurisdicţie universală” pentru a dirija politicile şi deciziile economice.O astfel de autoritate ar trebui să înceapă cu Naţiunile Unite ca punct de referinţă, dar să devină mai târziu independentă, şi să aibă puterea de a împiedica ţările bogate să exercite “o putere excesivă asupra statelor mici”.
FMI nu mai are forţa sau abilitatea de a stabiliza sistemul financiar mondial prin reglarea lichidităţilor şi nu mai poate veghea asupra riscurilor asumate de sectorul financiar.Lumea are nevoie de “un set minim de reguli comune pentru adminitrarea pieţei financiare mondiale” şi de “o formă de management monetar la nivel global”.
“În fapt, se poate observa o necesitate tot mai mare pentru un organism care să îndeplinească funcţiile unui fel de «bancă centrală» care reglează sistemul şi fluxul tranzacţiilor monetare similar băncilor naţionale”, potrivit experţilor Vaticanului.În document, care a fost prezentat luni într-o conferinţă de presă, se recunoaşte că astfel de schimbări vor întâmpina rezistenţă şi se pot face în câţiva ani.


COMOARA DIN AFGANISTAN – ADEVARATUL MOTIV AL INVAZIEI AMERICANE? / NICU PARLOG


Un intelept proverb din vechime spune ca “Minciuna are picioare scurte”. O scurgere recenta de informatii privind zacamintele naturale care se ascund in subsolul afgan ne ofera o perspectiva diferita a campaniei internationale impotriva terorismului, initiata de administratia Bush dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 si concretizata in ocuparea Afganistanului. Banuielile diversilor analisti politici internationali care invinuiau Statele Unite ale Americii ca doresc, de fapt, cotropirea si insusirea bogatiilor naturale ale Afganistanului (despre care circulau cifre imense in cercuri restranse), sunt pe cale sa fie confirmate. Unii estimeaza ca valoarea bogatiilor subterane depaseste suma astronomica de 1 trilion de dolari. Se zice ca razboaiele si banii impart acelasi miros. Razboiul din Afganistan poarta cu sine aroma ametitoare a peste 1000 de miliarde…

Un simplu comunicat de presa

Cate poate spune sau cate poate ascunde un simplu comunicat de presa? Mai ales atunci cand acesta este remis cu girul oficial al Pentagonului si preluat de marile agentii de presa ale lumii? Subiectul este extrem de sensibil si actual: razboiul impotriva terorismului, pacificarea Afganistanului , vanatoarea de talibani, distrugerea Al-Qaeda, normalizarea vietii dintr-o tara care nu a mai cunoscut pacea de peste 30 de ani si, nu in ultimul rand, goana dupa metale pretioase si gaze naturale, ambele aflate la mare pret in zilele noastre.
Revenind la comunicatul in cauza, acesta a trecut aproape neobservat chiar si in presa internationala. A lasat in urma doar comentarii acide sau resemnate venite din partea analistilor specializati in politica internationala, economia mondiala si impartirea zonelor de influenta. In luna noiembrie a anului trecut, surse din interiorul Pentagonului declarau sub anonimat ca mai multe expeditii geologice americano-afgane sustineau ca rezultatele obtinute pana la acea data indica prezenta a mari depozite minerale in adancurile acestei tari din inima Asiei.
Este ascunsa, oare, in muntii afgani una dintre cele mai mari comori ale lumii?
Cu toate acestea, goana dupa bogatiile unei tari sarace (!), a inceput mult mai devreme. In luna ianuarie a anului 1984, directorul Departamentului Afgan de Geologie publica un raport conform caruia subsolul tarii dispune de o mare varietate de resurse minerale, incluzand aici: fier, crom, aur, argint, sulf, talc, magneziu, marmura si lapis lazuli. Era doar o estimare superficiala, geologii afgani nedispunand la acea vreme de aparaturaperformanta cu ajutorul careia sa evalueze toate mineralele din subsol sau macar dimensiunea zacamintelor in cauza. Informatiile aduse de geologii afgani ajunsesera deja la urechile sovieticilor, care de la infiintarea lor in Afganistan, banuiau ca aceasta tara arida ascunde si alte bogatii in afara de uriasele depozite de gaze naturale, despre care Kremlinul avea cunostinta inca din anul 1957, cand geologii rusi investigau rezervele de gaze naturale din apropierea fluviului Amu Daria.
Razboi impotriva terorismului sau pentru “securizarea” bogatiilor subterane?*
Guvernul afgan din acea perioada era o marioneta sustinuta de Uniunea Sovietica: prin urmare, autoritatile de la Kabul se pregateau sa dezvolte si sa exploateze resursele minerale pe baza tehnologiei de extractie si prelucrare sovietica, alaturi de inginerii pregatiti la Moscova. Evident ca U.R.S.S-ul intentiona sa-si pastreze partea leului pentru sine. O alta comoara indelung cautata dupa care jinduiau ochii sovieticilor, consta in rezervele de uraniu afgane, foarte apreciate in intreaga lume deoarece furnizau materia prima pentru armele nucleare a caror dezvoltare era la apogeu spre mijlocul anilor ‘80. Peste planurile sovieto-afgane s-a asternut insa praful dupa infrangerea U.R.S.S-ului de catre mujahedini, eveniment incheiat cu fuga rusinoasa a rusilor din anul 1989.

Cum sa furi un Trilion?

Pe data de 13 iunie 2010, cotidianul The New York Post titra pe prima pagina un eveniment de importanta majora pentru geo-politica mondiala. Cu putine zile in urma, cercetatori din cadrul U.S. Geological Survey (forul suprem al geologiei si mineritului american), aparati de soldatii U.S. Army si ghidati de agentii CIA, descoperisera cea mai mare parte din potentialul subsolului afgan. La o prima estimare a geologilor, zacamintele afgane valorau peste 1 trilion de dolari. Un trilion! Adica un tren de 25 vagoane incarcate ochi din podea pana la acoperis cu hartii de cate o suta de dolari!
In acest moment, Afganistanul se confrunta cu o saracie lucie
La Washington ochii sticleau lacom, iar mainile se strangeau cu bucurie. La Moscova, privirile impasibile ascundeau noi strategii. La Teheran, ingrijorarea si temerile erau pe noi culmi. La Beijing, strategii intrau in sedinta urgenta, pe cand la Bruxelles era pe deplin stapana surpriza si surorile ei – stupoarea si frustrarea.
Doar capeteniile tribale din Afganistan nu aveau habar de ceea ce se intampla. Impasibili si aparent absenti, afganii isi vedeau de treburile si cutumele lor stravechi. Viata stapanilor de drept ai bogatiilor de sub pamantul stramosilor lor continua netulburata. De fapt, 99% dintre cetatenii afgani nu au aflat nici astazi despre descoperirea care le poate schimba vietile. Definitiv.
Kabul – o capitala a coruptiei si saraciei
Sumele de bani rezultate de aici ar putea schimba din temelii Afganistanul, daca bineinteles se vrea asta… ceea ce, conform majoritatii analistilor politici, este foarte putin probabil sa se intample vreodata. Chiar si un sfert din suma colosala de bani ar fi suficienta pentru construirea unei infrastucturi moderne de secol 21, asigurarea bazelor unor economii locale durabile, alaturi de punerea la punct a unor sisteme de invatamant si sanatate eficiente.
Guvernul afgan si presedintele in exercitiu, Hamid Karzai, au fost anuntati printre ultimii de descoperire, un oficial american din Afgansitan comentand ironic ca mai era putin si Executivul afgan afla vestea de la CNN, in loc sa primeasca informatiile direct de la « prietenii » de la Washington. Intr-un sfarsit, oficialii afgani si americani au cazut de acord sa discute in privinta noii descoperiri care schimba total datele jocurilor geopolitice.
Hamid Karzai, un presedinte lipsit de putere
In ciuda exacerbarii conflictelor armate alimentate de ofensiva talibanilor si in ciuda suplimentarii cu trupe americane anuntata inca de anul trecut de catre Presedintele Barack Obama, ofensiva lansata de trupele americane la Marja, in sudul Afganistanului, bate pasul pe loc, cu toata superioritatea zdrobitoare a tehnicii de lupta americane. Colac peste pupaza, acuzatiile de coruptie si favoritism continua sa curga asupra capetelor membrilor guvernului Karzai. Data fiind situatia, oficialii americani se vad nevoiti sa ia in considerare faptul ca noua comoara este pe cale sa se transforme intr-o arma cu mai multe taisuri.
In loc sa aduca mult sperata pace si prosperitate, noile bogatii naturale pot determina talibanii sa se angajeze cu si mai multa furie in lupta, avand inca un motiv sa faca tot posibilul pentru recastigarea controlului asupra Afganistanului. Coruptia, care se afla deja pe un trend ascendent in randul membrilor guvernului Karzai, risca sa fie alimentata din plin de tentatia uriasa a noilor bogatii. Cu atat mai mult cu cat o mana de oligarhi locali si actuale capetenii tribale razboinice sunt deja stapani peste pamanturile care ascund bogatiile fabuloase.
Razboiul impotriva terorismului bate pasul pe loc. Regiuni intregi sunt inca controlate de talibani

Povestea comorii

Nu mai departe de anul trecut, ministrul afgan al minelor a fost acuzat de oficialii americani ca a acceptat o mita in valoare de 30 milioane de dolari, venita din partea unor afaceristi chinezi carora le acordase dreptul de a-si exploata propria mina de cupru. Ministrul a fost demis.
Luptele nesfarsite dintre armata afgana si liderii tribali continua nestingherite de posibilitatea incheierii macar a unui acord de pace pe termen scurt. Afganistanul beneficiaza de o lege nationala a mineritului, intocmita cu ajutorul consilierilor Bancii Mondiale, cu observatia ca intr-o tara ca Afganistanul legea este pur si simplu inaplicabila in contextul actual.
Observatia deputatului subsecretar pentru Aparare si Comert si lider al echipei Pentagonului care a descoperit zacamintele, Paul A. Brinkley, este mai mult decat elocventa: “Aici legile tarii nu conteaza, nimeni nu poate anticipa reactia populatiei in cazul unei confruntari intre guvernul afgan sprijinit de noi si capeteniile tribale care controleaza provinciile unde am facut descoperirile. Ministrul minelor nu este pregatit sa se ocupe de situatie. Este de datoria noastra sa-l ajutam in acesta privinta”.
In acest moment, afganii isi exploateaza bogatiile subterane in cel mai rudimentar mod
In anul 2004, geologi americani trimisi in Afganistan ca parte a unei echipe de reconstructie, au descoperit o serie de harti ciudate in depozitul Oficiului Geologic Afgan din Kabul. La o prima evaluare, hartile prezentau date noi asupra zacamintelor minerale ale tarii. Echipa americana a aflat, ulterior, ca datele au fost colectate de catre expertii minieri rusi detasati aici pe perioada ocupatiei sovietice a Afganistanului.
In graba retragerii din 1989, toate hartile si materialele intocmite de rusi au fost abandonate. In timpul haosului anilor ‘90, cand Afganistanul a fost macinat de nesfarsite razboaie civile si de regimul de fier al talibanilor, un mic grup de geologi afgani a reusit sa protejeze hartile, ascunzandu-le in propriile case. Geologii afgani le-au returnat Oficiului Geologic Afgan doar dupa invazia americana si rasturnarea regimului taliban din anul 2001.
In harta geologica de mai sus se pot observa foarte clar bogatiile afgane: cu galben este marcat deserul si zonele aride. Restul culorilor reprezinta bogatiile subsolului care zac ingropate aici
“Hartile au fost realizate cu mult timp in urma, locurile erau stiute, dar dezvoltarea mineritului a fost inexistenta in cei 30-35 ani de razboaie continue”, intareste Ahmad Hujabre, un inginer afgan care a lucrat in anii ‘79 in cadrul Ministerului Minelor.
Inarmat cu vechile harti rusesti, U.S. Geological Survey a inceput inca din anul 2006 o serie de survolari la inaltime asupra Afganistanului. Specialistii americani s-au folosit de echipament de ultima ora bazat pe masuratori magnetice si gravitationale. Echipamentul a fost atasat pe un avion de tip Navy Orion P-3, care a survolat astfel peste 70% din suprafata tarii. Datele obtinute au fost intr-atat de producatoare de sperante pentru Wshington, incat, un an mai tarziu, echipa de geologi s-a reintors pentru un studiu si mai sofisticat, de data acesta la bordul unui avion britanic de bombardament echipat cu instrumente care ofereau imagini tridimensionale ale depozitelor minerale de mica si mare adancime. A fost cel mai detaliat si avansat studiu asupra subsolului afgan realizat vreodata.

Capitala miniera a lumii

Rezultatele au fost – aparent – uitate, pentru ca in noiembrie 2009, o forta speciala delegata de Pentagon cu misiunea de a afla datele finale asupra bogatiilor afgane s-a infiintat de urgenta in “teatrul de operatiuni impotriva terorismului”.
Pana in prezent, conform datelor Pentagonului, cele mai mari depozite naturale investigate contin zacaminte majore de fier si cupru. Zacamintele sunt atat de voluminoase incat fac, teoretic, ca la ora actuala Afgansitanul sa detina cele mai mari rezerve de cupru si fier din lume. Alte descoperiri includ mari depozite de Niobiu, un metal usor, foarte rar, folosit in obtinerea de oteluri cu proprietati superconductoare.
Rezervele de gaze naturale ale Afganistanului contin aproximativ 150 de miliarde de metri cubi. Zacamintele de carbuni din acesta tara insumeaza, de asemeni, cifra enorma de peste 400 milioane de tone.
In anul 1983, in Muntii Khwaja Rawash situati la nord de Kabul, expertii sovietici erau in extaz: identificasera unul dintre cele mai mari zacaminte de uraniu din lume. In anul 2009, americanii gustau un extaz si mai mare: tocmia descoperisera ca Afganistanul mai detinea depozite similare de uraniu in Koh Mir Daoud, langa Herat si Kharkiz, in provincia Khandahar.
Muntii Khwaja Rawash care contin un imens zacamant de uraniu se afla chiar in proximitatea aeroportului international din Kabul.
De asemenea, saraca tara asiatica mai detine importante zacaminte de azbest natural, aur, argint, nichel, zinc, mercur, bauxita, potasiu, grafit, turmaline, smaralde, safire si rubine. Insa marea bogatie a subsolului afgan consta in depozitele sale de fier cu o puritate nemaintalnita. La o prima estimare, depozitele feroase contin circa 2 miliarde de tone de amestecuri din hematite si magnatite, amestecuri care contin circa 62% fier pur.
Cel mai mare depozit de cupru din Afganistan se afla undeva la 50 km nord de capitala Kabul, in valea Aynak. Zacamintele contin peste 300 milioane tone de minereu cu o puritatea a cuprului de 0,7-1,5%.
Nu mai putin de 80 % din rezervele mondiale de lapis-lazuli, o piatra semi-pretioasa, sunt inca neexploatate, fiind ascunse in subsolul afgan. Inainte de invazia sovietica din anul 1979, minerii afgani extrageau, anual, circa 6.000 tone de lapis-lazuli, o cantitate infima fata de grosul zacamintelor.
Litiul este un metal foarte pretios pentru ca este rar… mai putin in Afganistan
Insa, probabil cea mai ravnita comoara din Afganistan consta in imensele zacaminte de litiu descoperite de americani in toamna anului trecut. Singure, doar rezervele de litiu ar putea scoate Afganistanul din saracia crunta din prezent si – teoretic – l-ar transforma intr-o tara mai bogata decat toate statele est-europene intrate in U.E. cu ocazia ultimului val de integrare. Litiul este materia prima pentru bateriile si unele componente din laptop-uri, telefoane mobile si alte echipamente, de la cele de buzunar la navetele cosmice!
Pe plan mondial, cerinta pentru litiu este atat de mare incat Afganistanul ar putea ajunge in viitor « Arabia Saudita a litiului » dupa cum estimeaza expertii americani de la U.S. Geological Survey.
Nici zacamintele de aur ale Afganistanului nu sunt modeste. Ba din contra, unii experti estimeaza ca daca se va trece la exploatarea tuturor zacamintelor aurifere afgane, piata mondiala a aurului va scadea cu peste 50% in doar prima luna de exploatare.
Cu aceste noi date in fata, se pare ca scopurile americanilor in Afganistan sunt mai « nuantate » si nu-i vizeaza doar pe teroristi, fanaticii musulmani sau de negasitul Osama bin Laden.

Ok, Ce faceti cu chinezii si rusii?

“Oh, Doamne, este un potential absolut urias aici. Practic aceasta tara sta pe comori”, exclama recent, intr-un interviu, generalul David H. Petraeus, comandantul fortelor americane din Afganistan, uluit si el de grandoarea datelor prezentate in raportul geologilor americani. Cum saracacioasa economie afgana consta, de fapt, in agricultura si pastoritul de subzistenta, produsul intern brut de aici este printre cele mai scazute din lume. Pe baza ultimei descoperiri, o parte a oficialilor afgani, satui de razboi, viseaza cu ochii deschisi la reconstructia tarii.
Generalul David H. Petraeus, omul care stie despre ce e vorba
“Acest moment, va deveni coloana vertebrala a proaspetei economii afgane. Va deveni piatra pe care ne vom reconstrui patria” declara emotionat Jalil Jumriany, un consilier al ministrului afgan al mineritului. Este, totusi, greu de crezut ca presupunerile senine ale afganilor se vor transforma prea curand in realitate.
Statele Unite ale Americii au fost, deja, acuzate ca impun un monopol economic si financiar asupra firavului stat afgan. In plus, cei doi mari rivali ai Unchiului Sam, Rusia si China, nu s-au impacat deloc cu situatia si pandesc deja la orizont. Cu atat mai mult cu cat lumea nu mai este impartita in sfere clare de influenta, cum era in perioada Razboiului Rece, iar marile puteri se zbat pentru stabilirea de noi ierarhii. China si Rusia incearca sa profite din plin de criza care inca bantuie o America condusa de Barack Obama un presedinte (inca) popular dar – pana acum – slab.
Hu Jintao, presedintele Chinei, priveste cu interes spre Afganistan
In ciuda masivelor investitii din regiune si a prezentei trupelor americane, o serie de oficiali americani se tem de China – singura tara din lume care nu a simtit criza economica mondiala, ba mai mult de atat: a prosperat mai mult ca oricand in ultimii doi ani. Noul colos economic al lumii nu se sinchiseste prea tare de sentimentele si interesele americanilor. Foamea economiei chineze este tot mai mare, iar bogatiile naturale ale Afganistanului si Iranului, state aflate in imediata apropiere a Chinei, sunt singurele care o pot astampara. Iar, in prezent, China nu mai are niciun motiv sa se teama de S.U.A. Astazi, S.U.A. au ajuns sa se imprumute in dolari la Banca Chinei, iar 90% din bunurile de larg consum de pe piata americana sunt fabricate in China. Influenta Marelui Dragon de la Rasarit este atat de mare, incat pana si unele componente ale armelor din dotarea armatei americane au ajuns sa fie fabricate in China.
Beijingul nici nu a stat prea mult pe ganduri. La inceputul acestui an, chinezii au cumparat deja de la capeteniile tribale, valoroasa mina de cupru din Aynak, provincia Logar. Situatia este din ce ince mai tensionata, Beijingul nesfiindu-se sa aplice Washington-ului presiuni dintre cele mai diverse.
.
Rusii au spalat putina (sic!), in 1989, cand trupele sovietice s-au retras din Afganistan dupa un extenuant razboi de guerilla. Astazi, duo-ul de la Kremlin incearca sa recastige influenta fostului U.R.S.S. in Asia. In conditiile in care informatiile despre bogatiile subterane din Afganistan sunt adevarate, acesta devine pretendentul principal la titlul de perla coroanei tarului de la Moscova.
Nici Moscova nu se limiteaza la rolul de observator. Stapana de odinioara a comorii cunoaste inca multe secrete. Recentele tulburari din Turkmenistan, Kazahstan, Tadjikistan si Kirghistan, concretizate in caderea regimurilor pro-americane, sugereaza o apropiere discreta, dar insistenta a Rusiei. In plus, apropierea fara precedent dintre Rusia si China, alaturi de posibilitatea tot mai clara de prefigurare a unei Eurasii unite, nu face decat sa puna bete in roata proiectellor americane in Afganistan.
Din nefericire, dupa cum putem astazi sa prefiguram viitorul, sunt slabe sperante ca afganii, proprietarii de drept ai comorii, sa se bucure de mostenirea din subsolul patriei lor.
Update! Trilionul este, mai nou, trei trilioane de dolari!!!
La inceputul lunii septembrie, anul curent, Ministrul Minelor din Afganistan, Wahidullah Shahrani a iesit la rampa cu o declaratie care, literalmente, rastoarna cursul burselor din Londra, New York si Tokyo.
Oficialul afgan afirma ca, in urma cercetarilor de ultima ora efectuate de o echipa de geologi americani si de specialisti ai Pentagonului, valoarea depozitelor de minereuri naturale, estimate initial la circa 1 trilion de dolari, este, de fapt, cu mult mai mare.
Potrivit datelor remise de catre specialistii americani, numai rezervele de litiu din Afganistan sunt mai mari decat cele detinute de Bolivia, tara considerata, in prezent, primul exportator mondial.
La fel, rezervele naturale de cupru si fier sunt cu mult peste cele estimate initial. Numai rezervele de fier din provincia Bamyan sunt mai mari decat cele din Europa occidentala.
Shahrani declara in continuare ca datele americanilor, potrivit carora rezervere minerale descoperite ar fi valorat “doar” 1.000 miliarde de dolari, au fost lansate special, deoarece pe atunci Washingtonul nu dorea sa destabilizeze pietele de profil prin anuntarea unei potentiale sume de 3.000 de miliarde $.
*