miercuri, 23 noiembrie 2011

Postul Craciunului si deciziile politice firesti + haosul cotidian

Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com


Astazi avem mai multe stiri. Romanesti, prin asta intelegandu-se infioratoare. Oribile. Incredibile si dureroase, lovind in mod egal in toata lumea. Voi incepe cu ceea ce e sigur. Apoi voi trece la potentialitati. Care, stim deja, intotdeauna se realizeaza. Murphy nu trebuia sa se nasca in America si sa spuna pilde in limba engleza, pentru ca tara in care legitatile sale se manifesta acut este una singura: Romania.
Realizari: ieri parlamentul format din alesii poporului a decis: maidanezii vor putea fi eutanasiati. Pentru ca sunt agresivi (unii dintre ei), pentru ca locul lor nu este pe strazi (corect, dar nici in groapa comuna inainte de a le veni vremea) si pentru ca, in general, conform ONG-urilor, de pe urma crimei se vor castiga banuti. Ce zic eu banuti? Banoi! Purcoaie! Exista cineva in tara asta, “pe felie” cu cine trebuie, care a descoperit ca se pot scoate bani si din piatra seaca. Sau ma rog, din maidanez mort. Din pensionar viu. Din profesor neplatit la timp. Si tot asa. Veti spune: da, dar vor putea fi eutanasiati numai dupa ce se va organiza consultarea populatiei. Consultarea populatiei? Ma faceti sa rad! Stiti ce a declarat aici primarul unui sector din Bucuresti? Ca va cere opinia tuturor presedintilor de asociatii de proprietari. Ei urmand a se exprima in numele populatiei. Pe aceasta linie ma intreb si de ce mai votam. Ar trebui sa ii lasam pe presedintii de asociatie/sefii de la serviciu (care avem asa ceva…) sa decida in numele nostru. Ce rost mai are sa facem alegeri? Referendumuri? Ca se cheltuiesc bani. Mai bine desemnam un om- paznicul blocului, sau presedintele asociatiei, sau incasatorul de la lumina… si-l lasam pe el sa se exprime in numele populatiei. Ce atata consultare a populatiei? Sa si voteze in locul nostru. Ce conteaza ca de “rezultatele” optiunilor lor ne vom “bucura” cu totii? De la maidanez la om al strazii, de la angajat la pensionar, de la persoana cu dizabilitati la orice alta categorie sociala vulnerabila? Nu conteaza. Ideea in Romania e sa ucidem. Cat mai multi si cat mai repede. Nu stiu ce credeti voi, dar parerea mea e ca e ceva foarte rau cu poporul nostru. Avem un trecut sangeros si viitorul promite sa ne aduca acelasi lucru. Unde te uiti, in istoria Romaniei, vezi sange. Al dacilor care s-au luptat cu romanii. Apoi cu turcii, cu ungurii, cu aliatii si apoi cu nemtii. Al detinutilor politici. Ulterior, adica in zilele noastre, al pensionarilor. Al bolnavilor. Al politistilor. Al copiiilor care se nasc fara vreo sansa in viata si mor la fel. E ceva rau cu poporul nostru, ceva foarte rau. De cate ori se ia cate o decizie inrosita de sange… e post. Sau mare sarbatoare religioasa. Ne mai miram ca Romania a decazut atat? Romania a executat oameni de Craciun (de Craciun, pentru numele lui Dumnezeu!). Romania a decis, in timpul postului Craciunului, masacrul populatiei canine. Ce urmeaza? O dara rosie de sange care va indica, pe hartile lumii, localizarea Romaniei…


In alta ordine de idei presedintele de ieri al Senatului a fost exclus din partid. Cu aproape majoritate. A urmat un discurs din care n-am inteles bine ce va face- se va duce in alt partid, isi va face unul nou, sau va ramane independent- si cererea de revocare a sa, din partea partidului, de la conducerea Senatului. Cu asa o opozitie nici n-are nevoie puterea sa se strofoce sa lupte. E suficient sa astepte- politicienii opozitiei se decimeaza intre ei. Ca poporul roman. Acum urmeaza, pentru opozitie, muscari de degete (parerea mea, caci cred ca vor pierde sefia Senatului) si felicitari, masa si dans in randul puterii. Nimic nu e mai placut decat sa vezi ca adversarii tai sunt idioti. Si, in loc sa se concentreze pe lupta politica din exteriorul partidului, se focuseaza pe ranile interne si incep sa si le sfasie cu ciocul, precum o pasare nebuna.
Cu realitatea am vazut cum stam. Poate la capitolul “promisiuni/potentialitati” o fi mai bine. De exemplu Hidroelectrica (cel mai mare si mai ieftin producator de electricitate) s-a dus la ANRE (autoritatatea nationala de reglementare in domeniul energiei) si a cerut, pentru la anul, majorari de tarif pentru populatie…. de pana la 50%. 50%!!! In timp ce asa numitii baieti destepti (aia pe care ii tot clameaza autoritatile dar nu-i gasesc/executa niciodata) vor suferi majorari de vreo 3%. In conditiile in care ei oricum beneficiaza de o energie electrica de vreo 3 ori mai ieftina decat ceea ce I se factureaza populatiei. Probabil ca, in virtutea metodelor propagandistice brevetate, va iesi un oficial si ne va spune: nu acceptam marirea costurilor pentru populatie cu 50%. I-am obligat sa scumpeasca numai cu 10-15%. Deci, aplaudati-ne. Si romanul, fraierit inca o data, va aplauda frenetic in timp ce se va intoarce catre vecinul de cotet si ii va spune: ai vazut ca nu-s chiar asa de rai? Le pasa de noi. Nu i-au lasat pe aia sa faca ce vor. Cu regret va informez, dragi concetateni, ca asta se face in Romania in ultimii ani- se pune pe tapet o scumpire exagerata, ceva care, sosit brusc, ar putea duce la miscari sociale adevarate- si apoi se instituie tot o scumpire, dar ceva mai mica. E ca si cum i-ai spune unui om ca o sa cada in prapastie in urmatoarele 5 secunde. Daca ii spui insa ca ai prevenit alunecarea, si o sa moara de innec in urmatoarele 5 minute… iti va fi recunoscator pe viata. Pentru ca ai inlocuit un pericol imens iminent cu altul, la fel de mare si de iminent, dar impachetat mai bine.
Pensionarii romani au protestat ieri in piata Victoriei. Ii durea de veniturile lor, de dubla impozitare a pensiilor, de neindexare, de impingerea batranilor Romaniei la periferia societatii. Credeti ca a sosit cineva sa discute cu ei? Nu. Ministrul care in mod normal ar trebui sa se ocupe de negocierile din domeniu si-a vazut de treaba pana a gasit niste camere de televiziune. Si atunci a declarat, ritos, ca “manifestarile publice nu aduc bani la buget”. Si ca nu-s bani. Lipsa confirmata, fireste, de achizitiile si cheltuielile nebunesti comise de executiv. Ura, sa ne bucuram! Cine iese in strada… o face pe cont propriu. In sensul ca poate urla pana face lariginta, poate sta acolo pana ingheata sau poate sa se apuce de furat. O paine. O haina. Si atunci oamenii legii vor fi asmutiti pe nenorocit, justitia il va condamna si alesii poporului vor molfai in continuare cozonacul public, linistiti ca nimeni nu va mai indrazni, a 2-a oara, sa ii conteste.
Pentru ca, nu-i asa, avem cei mai buni alesi din lume. Ei stiu perfect ce trebuie facut, cand trebuie facut, iar daca poporul nu simte… inseamna ca e nesimtit. Deoarece… “Vestile nu sunt foarte bune. Europa se intoarce spre austeritate”. Ce urmeaza atunci? Noi taieri de pensii, de salarii si noi majorari de preturi. Nimic nou sub soarele Romaniei. Romanii se intorc la austeritate cand nici macar n-au apucat sa beneficieze de prosperitate. Nu stiu de ce dar ma astept ca rata sinuciderilor sa creasca. Nu pentru ca vin sarbatorile, dupa cum ar spune statisticienii, ci pentru ca vine viitorul. Care, pentru romani, suna din ce in ce mai rau.
O fi mai bine prin lumea asta mare. Sau nu. 
Ungaria tocmai si-a majorat TVA-ul la 27% pentru 2012. Cel mai mare nivel din UE. Ce deducem? Ca se poate intotdeauna si mai mult. Romanii au doar 24% TVA. Si cele mai mici venituri. Inseamna ca mai este loc pentru scumpiri. Inca nu a murit tot poporul.
Costurile mobilizarii fortelor de ordine pentru miscarea Occupy Wall-Street s-au ridicat la 13 milioane de dolari, sustin autoritatile americane. Pai exista 2 posibilitati: ori nu mai lasati pe nimeni sa se adune, ii luati la baston cand ii vedeti in public 2 cate 2- ca poate sunt special organizati ca sa conteste puterea- ori demisionati voi, politicienii. Si ii lasati pe altii, mai putin intelesi cu bancile, sa conduca si sa faca ceva si pentru popor. Dar cum sa faci asa ceva? Sa demisionezi! E rusinos! Numai cine are onoare practica demisia. Si politicienii nu-si permit sa fie onorabili.
Ultima veste a zilei de azi, pentru articolul meu, vine tot din Romania: ziua de 22 decembrie a fost desemnata de catre Parlamentul Romaniei ziua Victoriei Revolutiei Romane si a Libertatii. Cred cu tarie ca politicienii nostri sunt iresponsabili, inconstienti. Sa riste sa le aminteasca romanilor ca, relativ recent in istoria tarii, si-au putut schimba viitorul. In rau, fie spus, dar au avut forta de a-si impune decizia. In ciuda unui aparat de represiune puternic. Despre victorie… am dubii. Nu a reusit revolutia, ci s-a schimbat un lider. Nebun, dictator, cum vreti, numai ca patriot. Si s-a inlocuit cu ce traim pe pielea noastra. 
Cat despre Libertate… inca ma mai intreb :
Cat de liber poti fi cand mori de foame?…


Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu