marți, 15 noiembrie 2011

Nemţii cer formarea Statelor Unite ale Europei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a spus în faţa membrilor propriului său partid, CDU, că provocarea statelor europene este acum crearea unei uniuni politice.
Provocarea, pentru generaţia noastră, este să terminăm ceea ce am început în Europa, şi anume să realizăm, pas cu pas, o uniune politică”, a declarat Angela Merkel, după ce a reiterat ideea că „Europa traversează în aceste momente una dintre cele mai grave crize de după al doilea război mondial, probabil cea mai gravă”.

„Problemele Irlandei sunt şi cele ale Slovaciei. Problemele grecilor sunt şi problemele olandezilor, iar problemele spaniolilor sunt problemele noastre. Responsabilitatea noastră nu se opreşte la graniţele noastre” a spus cancelarul german, citat de
presa franceză.

Germania, cea mai puternică economie din Europa, este şi ţara care va contribui cel mai mult la salvarea zonei euro dar nemţii au pus totuşi câteva condiţii: au refuzat constant ideea introducerii unor obligaţiuni comune ale întregii zone euro şi cer din ce în ce mai vocal schimbarea tratatelor europene astfel încât statele membre ale zonei euro să fie sancţionate mult mai dur, până la expulzarea din zona euro, în cazul în care încalcă disciplina bugetară stabilită la Bruxelles.

Ideea unei mai mari integrări politice a Europei a tot fost vehiculată în ultimul timp, şi chiar preşedintele României a vehiculat ideea creării Statelor Unite ale Europei, spunând că naţiunile europene trebuie să decidă în doi-trei ani asupra acestui lucru.
Sursa: Money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu