luni, 14 noiembrie 2011

Merkel: Europa se află în cea mai gravă criză de după Al Doilea Război Mondial. Dacă euro se va prăbuşi toată Europa va eşua

Criza datoriilor suverane a aruncat Europa în cea mai dificilă perioadă de după Al Doilea Război Mondial, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel. Merkel a declarat, într-un discurs la o reuniune a propriului partid, că se teme că dacă euro se va prăbuşi întreaga Europă va eşua şi a promis să facă tot posbilul să împiedice o astfel de situaţie.
Angela Merkel (Imagine: Gabriel Pecheanu/Mediafax)
Europa trebuie să-şi creeze noi structuri pentru o integrare mai puternică a statelor membre, a adăugat Merkel, potrivit CNBC.
Sunt necesare sancţiuni care să se activeze automat în cazul ţărilor care încalcă Pactul de Stabilitate şi Creştere. Şeful guvernului german a reluat apelul pentru introducerea unei taxe asupra tranzacţiilor bancare şi interzicerea vânzării de acţiuni în lipsă, dacă nu la nivel global cel puţin în zona euro. În cazul unei vânzări în lipsă, un broker împrumută pentru o anumită perioadă acţiuni de la proprietarul acestora. Brokerul vinde acţiunile şi mizează, pentru a obţine profit, pe o scădere a cotaţiei până la momentul când va trebui să cumpere pentru a înapoia titlurile.
Cancelarul a încercat să-şi pregătească formaţiunea politică, Uniunea Creştin Democrată, pentru următoarele luni de luptă împotriva crizei şi pentru eforturile de a promova o integrare politică şi fiscală mai puternică a Europei, notează CNBC.
"Aceste evenimente pot fi foarte importante pentru asigurarea de sprijin în interiorul partidului. Am văzut câteva guverne doborâte de criză. Este clar că Merkel trebuie să prezinte susţinătorilor argumente puternice privind actualul curs", a spus Gerd Langguth, cercetător în ştiinţe politice la Universitatea din Bonn şi biograful cancelarului Merkel.
Uniunea Creştin Democrată este partidul fostului cancelar Helmut Kohl, care a condus trecerea Germaniei la euro.
După 13 ani însă, mulţi dintre membri partidului sunt nemulţumiţi de folosirea banilor Germaniei pentru salvarea unor state cu probleme din zona euro, resping puternic derapajele fiscale din ţări precum Grecia şi se tem că ar putea fi compromisă independenţa Băncii Centrale Europene. O parte a membrilor consideră chiar că întregul proiect al zonei euro a fost o greşeală care trebuie acum reparată.

Sursa: mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu