sâmbătă, 15 octombrie 2011

Parintele Justin despre “revolutia” din 15 oct. 2011: “Sub nicio forma sa se nu iasa in strada, pentru ca este o capcana!”

Iata ce aflam din articolul Părintele Justin despre “revoluţia” din 15 oct. 2011: “Sub nicio formă să se nu iasă în stradă, pentru că este o capcană!”:
Părinte un pericol social care se întrezăreşte la ora actuală îl reprezintă posibilitatea unor revolte generale, pe care nişte conducători din umbră le dirijează şi scot populația în stradă să protesteze faţă de criza în care ne aflăm. Chiar există nişte anunţuri de mobilizare generală programată anul acesta, oricum cât de curând. Ce sfătuiți oamenii să facă?
Sub nicio formă să nu iasă în stradă, pentru că este o capcană mai mare decât își pot vreodată închipui. Sunt manevre politice, în care românul nostru a picat de multe ori. Aşa cum ne-au ameţit şi ruşii şi americanii; după ’44 toţi săreau în sus că vin americanii şi vin americanii! Românii noştri peste tot aşteptau americanii. Şi securitatea înregistra toate persoanele care propovăduiau acest americanism. Americanii nu au mai venit, bineînţeles, au umplut însă puşcăriile de români, condamnări – 15-20 de ani de puşcărie. De aceea eu atenţionez şi acum, pentru că niciodată nu poţi şti ce e pus la cale şi care sunt înţelegerile şi dedesubturile dintre ei. Cetăţeanul, înainte de a ieşi la o manifestaţie sau revoltă, trebuie să îşi pună mai întâi întrebarea: Cine pune la cale această revoltă? Cine o conduce? Că spontană e o naivitate să crezi că e. Dacă se va informa va vedea că în spatele acestor mişcări sunt oameni ai sistemului, nişte criminali care se folosesc de mulţime spre a-şi câştiga ei autoritate şi putere. Împotriva cui te revolţi? Se ştie măcar cine e de vină pentru această criză? Nu e limpede că ea este provocată tocmai de bancherii şi oamenii sistemului în scopuri murdare? Aşadar cine se va face părtaş la astfel de revoluţie își va periclita şi libertatea pe care o mai are şi răspunde şi pentru întreaga omenire care se va afunda într-o dictatură nemaiîntâlnită până acum. Nu vă încredeţi în manipulările mass-mediei. Şi chiar de ar avea un scop bun o revoluţie, cine să mai dirijeze o societate în zilele noastre? Toţi stăpânii netrebnici s-au făcut, nu mai este niciun drept care să poată dori binele omenirii. Numai Dumnezeu ne poate scăpa de urgia care vine. De abia aici este justificată cuminţenia. Deci să avem cuminţenia cea bună şi să nu cădem în laţurile unei politici nefaste.
extras din interviul ce va apărea în ATITUDINI, nr. 19

Sursa: Saccsiv’s Weblog

2 comentarii:

  1. ... care revolutie ? ... sa fim seriosi ... in Romania nu va mai fi o revolutie asa usor ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba da va fi, la fel ca cea din '89, una manipulata...
    Sfatuitoarea

    RăspundețiȘtergere