sâmbătă, 10 septembrie 2011

Dacii şi romanii, într-o reconstituire de mari proporţii. Vezi o galerie foto impresionantă

Dac Fest  începe astăzi la ora 17.00, cu o paradă a costumelor şi armelor antice organizată în centrul Devei. Deschiderea oficială are loc însă la statuia lui Burebista, diseară, la ora 19.00, unde va fi reconstituit şi un ritual antic.
Concursuri de spart oale cu bâtaZiua de sâmbătă se anunţă a fi însă cea mai spectaculoasă. Pe platoul de la Costeşti, aproape de prima capitală cunoscută a Daciei, vizitatorii vor putea gusta din bucate tradiţionale de sorginte dacică, vor avea ocazia să vadă meşteşuguri vechi de 2.000 de ani şi se vor putea juca cu arcuri, săbii, scuturi şi suliţe, ori în tabăra dacică, ori în cea romană. Nu va lipsi nici reconstituirea unei bătălii daco-romane, a cărei derulare este programată să înceapă, tot la Costeşti, în jurul orei 18.00. “Bătălia” va fi urmată de un spectacol folcloric oferit de “dacii liberi”, şi de aprinderea unui foc de tabără. Duminică manifestările vor avea loc în aceeaşi zonă ca şi sâmbătă, iar doritorii se vor putea întrece în probe precum trasul frânghiei, spartul oalei cu bâta, tir cu arcul sau aruncarea suliţei.

“Ediţia din acest an sperăm să fie şi mai reuşită decât cea de anul trecut. Cred şi sper că vom avea cel puţin 3.000 de spectatori, în total. Evenimentul este unic în ţară şi avem semnale că vom avea participanţi care vor veni chiar şi din oraşe mai îndepărtate, precum Iaşi sau Bucureşti”, spune Nunu Brilinsky, unul dintre organizatorii manifestării.
Castel reanimat ca-n secolul XV
Peste 120 de cavaleri şi domniţe, provedind de la ordine medievale din Hunedoara, Braşov, Sibiu, Cluj – Napoca şi Mediaş, se află în acest sfârşit de săptămână la Castelul Corvinilor pentru prima tabără de arheologie experimentală cu speficiv de Ev Mediu organizată în România. La Castelul Corvinilor sunt susţinute ateliere de pielărie, tâmplărie şi fierărie. Vizitatorii vor putea vedea cum erau făcute armele şi costumele medievale şi vor avea ocazia să asiste la recitaluri de dans medieval, să deguste mâncăruri după reţete vechi de secole întregi şi să vadă ritualuri de nuntă şi înmormântare. Toate activităţile sunt urmărite de arheologi, antropologi şi muzeografi de la mai multe muzee din ţară, astfel încât acestea să se apropie cât mai mult cu putinţă de realitatea istorică.
Sursa: Identitate Nationala

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu