joi, 18 august 2011

Secta producătorilor şi consumatorilor de endorfine

Zilnic sute sau poate mii de bucureşteni ies în parcuri la alergat. Formează o comunitate a producătorilor şi beneficiarilor de endorfine, substanţe chimice create de propriile corpuri care acţionează precum morfina şi care îi ajută să atingă o stare de beţie naturală, aşa numita „runner’s high".
Majoritatea preferă să alerge seara, după serviciu. A devenit aproape un ritual. Te echipezi cu şort şi maiou uşor lipit de burta de care nu ai reuşit încă să scapi. Nu uiţi gleznierele, genuncherele sau faşele elastice, alergatul pe teren dur îţi poate distruge zgârciurile. Apoi masezi frenetic picioarele cu alifii mentolate, nu mai ai timp şi de încălzire. Apoi pui adidaşii cu talpă groasă, luaţi astă-vară din outlet de la reduceri, şi hai să arăţi ce poţi. A, şi nu uita player-ul cu căşti. Nu vrei să-ţi aduci aminte de vremurile când îl considerai un moft văzându-l la alţii şi când te speriai de propriile bubuieli ale inimii care îţi răsunau în timpane.
"I've got the power", da, da, e bine să te mişti, puterea e la tine, ce bine că ai scăpat de biroul ăla şi de scaunul pe care nu mai ştii ce poziţie să găseşti. Te gândeşti zâmbind că toată ziua ai depus "efortul" de a mişca mouse-ul şi degetele pe tastatură. Şi melodia îţi aduce aminte de tinereţe, ce bine ar fi fost dacă n-ai fi fumat. Poate acum îţi era mai uşor să alergi. Şi cu mâncatul ai exagerat, şi cu băutul poate...[...]
Îţi dă o senzaţie de bine să vezi câţi oameni aleargă în parc, deşi nu înţelegi de ce. Îi simţi într-un fel fraţi de suferinţă. Faptul că şi alţii sunt la fel de chinuiţi parcă domoleşte un pic durerea fizică care s-a extins de la picioare în tot corpul. Şi bicicliştii, şi copiii care aleargă peste tot transformă orice zi a săptămânii în una de week-end. Aproximezi că mai ai un kilometru şi jumătate, distanţă pe care Gabi Szabo îşi făcea probabil încălzirea. O nimica toată.
Şostakovici îţi aduce mereu linişte, e bun pentru starea de agitaţie. Valsul lui te face să te mişti ca şi cum abia te-ai fi apucat de alergat. Chiar dacă muzica se pierde uşor şi pulsul îi ia locul în timpane. Ajungi într-un final acolo unde ţi-ai propus, ai alergat cu câteva sute de metri mai mult decât ieri. Eşti mulţumit, durerea dispare, ai o stare de bine, de linişte, care te face ca şi mâine să ieşi să alergi. De ce? Alergi după endorfine, chimicalele fericirii pe care ţi le produci singur fără să plăteşti încă un impozit sau o taxă.
 Autor: Adrian Ţone
 Sursa: BusinessMagazin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu