miercuri, 3 august 2011

IMAGINI SPECTACULOASE: Cum arăta Universul, la câteva microsecunde după Big Bang

Telegraph publică trei imagini spectaculoase din timpul unei reconstituiri a Big Bangului, desfăşurată la Marele Accelerator de Particule (LHC) din Geneva (Elveţia).
Particulele de plumb care se deplasează aproape cu viteza luminii se cionesc unele de altele, iar LHC înregistrează energia fiecăreia. Astfel, se creează un caleidoscop de culori surprins de camerele foto, scrie sursa.
În plus, Big Bangul din laborator determină degajarea unui val de căldură de mii de ori mai intensă decât cea a soarelui, iar ionii care se ciocnesc dau naştere unor "particule exotice".

O altă imagine dată publicităţii de specialiştii de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetarea Nucleară) arată o simulare a bosonul Higgs, particula ipotetică despre care oamenii de ştiinţă presupun că există, dar pe care nimeni nu a desoperit-o până în prezent. Cercetătorii speră ca, odată identificată, particula să ofere explicaţii referitoare la modul de formare a atomilor.

O a treia imagine arată urmele lăsate de particulele subatomice care călătoresc prin hidrogenul lichid din LHC. Acestea se mişcă haotic din cauza câmpului magnetic foarte puternic din jur.
Bosonul trebuie să "apară" până la sfârşitul lui 2012
"Aceste particule subatomice includ toate părţile componente ale atomilor. Studiindu-le, putem afla mai multe despre părţile componente ale universului şi, posibil, despre modul cum acesta s-a format", explică fizicianul Christine Sutton, care este şi purtător de cuvânt al CERN.
Săptămâna trecută, cercetătorii au declarat că, în termen de un an şi jumătate, vor stabili cu exactitate dacă bosonul Higgs există cu adevărat. Chiar dacă niciunul dintre ei nu a văzut particula, aria în care aceasta ar putea apărea este restrânsă constant, astfel că specialiştii ar putea fi aproape de un răspuns.
"Unii fizicieni au spus că detectoarele de la CERN ar fi indicat prezenţa bosonului, dar este prea devreme să ne pronunţăm. Răspunsul la întrebarea shakespeariană 'a fi sau a nu fi' va fi dat la sfârşitul lui 2012", spune Rolf-Dieter Heuer, directorul CERN.
Articol de Mihai SCHIAU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu