vineri, 5 august 2011

Bursele s-au prăbușit azi noapte. Apocalipsul vă bate la ușă!

Joia Neagra din nou. Pentru ca nu v-ați învățat minte!International Business Times:
“Toți cei 3 indici majori din SUA au pierdut tot ce se câștigase de la începutul anului. In ultimele 10 zile, indicii americani s-au prăbușit cu peste 10%”.
“Aurul a atins un preț record de 1684.7 dolari pe uncie”.
“Micii întreprinzători ne transmit ca SUA a intrat intr-o spirala a prăbușirii”.
“Prăbușire si pe piețele Europene: indicele britanic FTSE, cel german DAX si cel francez CAC-40, au scăzut cu peste 3%” (articolul întreg aici).
Președintele Băncii Centrale Europene:
“Suntem intr-o perioada de mare incertitudine, nu numai in zona euro, ci la nivel global”.

Money.ro:
“Sentimentul masacrului: Bursa din București se îndreaptă spre -6% încă din deschidere” (articolul întreg aici).

Compromisul de la Casa Alba, respins de oamenii de afaceri.
Luni, președintele Obama anunțase ca republicanii i-au dat voie sa împrumute mai mulți bani, cu condiția sa taie masiv din programele sociale. Democrații au considerat asta o înfrângere totala si o cedare in fata republicanilor “extremiști”. (vezi articolul SUA: o sa luam de la săraci, o sa dam la bogați)
Iată ca oamenii de afaceri sunt si mai extremiști. Lor nu le pasa de acordurile politicienilor si de negocierile stupide din parlamente. Pentru ca un om de afaceri, un investitor, își risca banii lui, fericirea lui, viața lui. Îmi pui impozite ca sa dai pomana si medicamente la cerșetori? Ca sa plătești salarii bugetarilor tai? Ei uite, ca nu mai fac nici o afacere in tara ta de rahat! Nu-ti mai plătesc taxe, opresc orice investiție, îmi iau banii, ii bag in aur si te las cu ochii-n soare! Sa te vad ce poți sa-mi faci!
Criza de azi noapte arata un singur lucru: ca adevărata putere aparține nu “poporului” si politicienilor, ci oamenilor de afaceri, oamenilor cu bani. Intr-o singura zi, ei l-au îngenuncheat pe președintele SUA, cel mai puternic politician din lume. De gașca Basescu-Ponta-Antonescu ce sa mai zic? Numai daca sufla firmele spre Parlament si Guvern , rămân politrucii români pe drumuri!
Cum oprim prăbușirea?
Simplu: dam patronilor ce vor – puterea!
  • Guvernarea trebuie preluata de firme private. Președintele Obama si ceilalți politicieni din tarile amenințate de faliment (bineînțeles ca si România) sa renunțe la putere, ca oricum n-au fost in stare de nimic. O tara trebuie condusa ca o firma.
  • Sistemul de sănătate de stat, desființat. Pensiile de stat, desființate. Ajutoarele sociale si subvențiile, desființate. Bugetarii concediați si serviciile statului – privatizate. Cheltuielile militare trebuie in schimb crescute. Statul trebuie sa redevină ce a fost timp de mii de ani: câinele de paza al averilor si al proprietății private.
  • Taxele, reduse cu 90%.
  • Drepturile angajaților, desființate. Un salariat trebuie tratat de lege exact ca orice firma, fără nici o favoare speciala. Contractele de munca trebuie transformate in contracte de prestări servicii.
  • Imperialismul si colonialismul in cea mai dura forma, trebuie reinstaurate. La ce bun sa plătești petrolul unei tari inferioare, când poți sa-l iei gratis? Războaiele resurselor sunt oricum inevitabile; cu cat începi mai repede cu atât câștigi mai multe resurse.
  • Votul universal – desființat. Gata cu populismul. Drepturile costa, democrația costa: e o prostie sa le dai pe gratis! (vezi articolul Fără drept de vot pentru cerșetori!).
Când ieșim din criză?
Toate acestea s-au mai întâmplat si se vor întâmpla din nou. Toate statele care nu au ținut sub control populismul, care au început sa împartă pâine si circ gratis, s-au prăbușit în haos, violență si război civil. Doar cărțile de istorie mai vorbesc acum despre ele. La fel se va întâmpla si cu Uniunea Europeana si Statele Unite. Distrugerea lumii așa cum o cunoaștem e inevitabila. Orice societate care favorizează oamenii slabi devine ea însăși slaba si vulnerabila. Statul social și egalitarist va rămâne o amintire a ratatului secol 20.
Economia occidentala a avut nevoie de 400 de ani de duritate si lăcomie capitalista ca sa fie construita. Dar au fost de ajuns doar 40 de ani de risipa socialista ca sa fie distrusa. Când își va reveni economia? Când vom ieși din criza? Când va fi iar cald, frumos si bine? Pai nu cred ca veți mai apuca asta.
Si ce este mai rău încă n-a venit. Încă n-au încetat împrumuturile, statele încă mai au bani. Credeți ca șomajul, scăderea salariilor, oamenii care se spânzura din cauza datoriilor neplătite sunt un dezastru?
Va înșelați: ăsta e doar Purgatoriul. Iar pe voi, dragi cititori, vă așteaptă Iadul. 
Articol de

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu