joi, 14 iulie 2011

SUA: După Moody's, şi S&P ameninţă cu retrogradarea

Standard & Poor's (S&P) a avertizat în particular politicienii americani şi marile companii că ar putea reduce ratingul de credit al Statelor Unite chiar dacă guvernul reuşeşte să-şi plătească datoriile, în cazul în care ar rămâne în urmă, spre exemplu, cu plăţile sociale, potrivit WSJ.
Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru Wall Street Journal că S&P ar putea reduce ratingul de top "AAA" al SUA în cazul în care guvernul nu va reuşi să se achite de orice fel de obligaţie financiară, nu numai de plata obligaţiunilor şi a altor datorii ajunse la scadenţă, transmite Reuters, citat de MEDIAFAX.

Agenţia de rating include astfel ajutoarele sociale şi alte beneficii plătite de stat, precum pensiile, în categoria obligaţiilor financiare pe care guvernul trebuie să le respecte pentru a-şi păstra ratingul "AAA".

Presedintele Barack Obama a avertizat marti ca nu poate garanta plata pensiilor si a asigurarilor sociale incepand cu data de 3 august daca democratii si republicanii nu ajung la un acord asupra ridicarii plafonului de indatorare a Statelor Unite.

Moody's, care a produs indignare în Europa după ce a redus ratingurile Portugaliei şi Irlandei până la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii),a avertizat că ar putea reduce şi ratingul maxim AAA acordat Statelor Unite, din cauza posibilităţii de eşec în ridicarea plafonului de îndatorare.
Sursa: Mediafax
Sursa: Money.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu