vineri, 15 iulie 2011

ŞAMANISM ŞI ŞAMANI

Sub pretextul superstiţiei, omul de astăzi se lipseşte de conştiinţa sa intuitivă.

Nu demult – de-abia de vreo douăzeci de ani – cuvintele şamanism şi şaman au trezit ecou, încă destul de vag, în spiritul publicului. Până atunci, doar etnologii erau la curent cu aceste practici magico-religioase care sunt şi astăzi, printre riturile cunoscute şi inventariate, dintre cele mai misterioase, dintre cele mai bizare. In privinţa slujitorilor lor, şamanii, ei continuă să sfideze legile naturii. Şi ale ştiinţei…
Adevăratul şamanism a luat naştere acolo unde el mai există sub forma lui cea mai autentică, adica în Asia Septentrională, mai ales la populaţiile siberiene sau altele, cum sunt samoiezii şi tunguşii. Acest şamanism din nordul îndepărtat, vechi de mai multe milenii, încă n-a putut fi studiat în întregime, deoarece regiunile unde şamanii îşi exercită talentele sunt, şi astăzi, greu de explorat. în plus, climatul neospitalier care domneşte acolo nu e propice turismului. Astfel încât, acolo, în singurătatea îngheţată aSiberiei, s-au păstrat cel mai bine tradiţiile samanice.
Cu toate acestea, asemenea tradiţii lasă impresia că s-au practicat pretutindeni în lume. Riturile de cinste la populaţiile de la poli (laponi, eschimoşi, indienii din Alaska, din Nordul canadian) se apropie de riturile siberiene. Cele păstrate la indienii din America de Nord şi la triburile primitive din Indonezia şi Oceania prezintă. îndeaproape, incontestabile similitudini. Etnologii, care au preferat să nu se piardă înir-un hăţiş de diviziuni şi de subdiviziuni, au făcut din cuvântul şamanism numitorul comun al tuturor riturilor ce prezintă asemănări, mai mult sau mai puţin evidente, cu ei. E de netăgăduit faptul că leagănul şamanismului se situează în Siberia europeană sau asiatica.
Nu este exagerat să spunem că şamanul e un personaj excepţional, un individ enigmatic, căruia nu i se poate lipi usor o eticheta. Deoarece şamanismul nu e o religie, şamanul nu e preot. Folosindu-şi puterile magice ca să-şi ajute semenii, el nu e usor vrăjitor, cel puţin în sensul peiorativ pe care-l dăm termenului.
Aceste „puteri miraculoase”, atestate de călătorii şi cercetătorii care au fost martori – martori de netăgăduit -şamanul le deţine şi le pune în slujba comunităţii când se transpune (voluntar) în stare de transă extatica. Căzut în această transă care-l rupe de lume, el calatoreste în domeniul astral, îi vizitează pe zei şi le adresează rugămintea lui. In mijlocul grupului, rolul său ocupă un loc de prim plan. însă sacerdoţiul lui nu e întru totul de invidiat. Relaţiile pe care le întreţine cu Celălalt Tărâm nu sunt lipsite de primejdii.
Şamanismul se bazează, într-adevăr, pe realitatea unei lumi interzise profanului şi deschisă cu generozitate şamanului. Această capacitate de a circula în planurile supranaturale, de a intra în contact cu Supraumanul, şamanul o dobândeşte concomitent cu puterile sale miraculoase, prin suferinţă şi teroare. E supus unor probe initiatice atât de dure. încât, uneori, îşi pierde viaţa sau minţile. EI primeşte învăţătura de la Spirite, sub formă de vise care iau o turnură dramatica. Dacă trece depiedicile iniţierii, află după aceea de la un şaman-strămoş teoriile extazului, folosirea obiectelor magice şi secretele pe care orice şaman trebuie să le cunoască. Atunci, e în stare să-şi exercite funcţia, iar savanţilor care s-au apropiat de acest personaj curios nu le e permisă îndoiala. In transă, el facedovada unor incontestabile însuşiri de clarviziune şi telepatle şi vindecă bolnavii.
Intre viziunile pe care le aduce din domeniul astral şi imaginile ce aparţin domeniului terestru, şamanul nu face usor o diferenţă. Visul lui concurează realitatea, viziunile sale nu sunt halucinaţii.
Ar trebui cu adevărat să ne îndepărtăm de ştiinţa tradiţională, prea mult legată de fenomenele vizibile, care se repetă, pentru a încerca să înţelegem şi să acceptăm şamanismul, ştiinţă a naturii şi a sufletului, mai evoluată, mai profundă decât psihanaliza. Câmpul ei de acţiune e nelimitat. Cunoaşterea pe care şamanul a dobândit-o n-are nevoie să pună sufletul în formule sau ecuaţii.
Un mare şaman este deopotrivă, un psiholog. Probele initiatice au facut din el un om puternic, cu o stabilitate psihica de neatacat. Depăşind limitele umanului, ştie cum să transmită celorlalţi echilibrul pe care aceştia l-au pierdut şi se arată mai abil decâl cel mai vestit dintre psihiatri. E capabil să ghiceascagândurile celuilalt, să practice telepatia dirijând visele, sentimentele dirijând indivizii. Acolo unde nu există şaman, sufletul colectiv al tribului riscă să se descompună pentru că şi-a pierdut elementul stabilizator.
Astăzi, şamanul siberian aminteşte tot mai mult de personajul din trecut, de elementul folcloric. Civilizaţia care n-a pătruns, până în ultimele decenii. în mijlocul acestor regiuni îngheţate, invadează acum. odată cu teoriile moderne. în ciuda acestei evoluţii, şamanul rămâne miracolul unei ştiinţe care armerita să determine ştiinţa noastră să se intereseze de el în loc să-1 dispreţuiască.
http://shaman70.ablog.ro
Sursa: Misterele Lumii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu