vineri, 15 iulie 2011

Pentagonul ştia de acum şapte ani despre criza de azi

Foarte interesant, daca e sa ne uitam cu sapte ani in urma, la un articol aparut in 2004, in The Observer si citat acum de The Guardian, asupra unui raport al serviciilor secrete militare si care a starnit ceva valva la vremea lui, dar care, mai apoi, ca atatea altele, a fost dat uitarii. In fapt, articolul cu pricina prezinta la acea vreme ceea ce e pe cale sa se intample azi, sau un mecanism care s-a declansat deja. Va invitam sa-l cititi in cele ce urmeaza si sa comentati acest raport al US Defence & Intelligence, ce a intrat in posesia presei britanice cu sapte ani in urma:
“Climatul se va schimba peste 20 de ani, putand genera o catastrofa globala, traducandu-se in milioane de vieti pierdute datorita razboaielor si, mai ales, dezastrelor naturale. Un raport secret al US Defence & Intelligence, obtinut de The Observer, atrage atentia asupra faptului ca majoritatea oraselor importante europene se vor scufunda sub nivelul mariilor, iar Marea Britanie va fi la randul ei transformata intr-o a doua Siberie, pana in 2020. Conflicte nucleare si amenintari de conflicte nucleare, ca si revolte populare masive vor eupe in toate colturile lumii. Documentul prezice ca schimbarea abrupta a climatului va duce planeta pe marginea anarhiei. (…) Tratatul de stabilitate globala, care va aparea in aceste circumstante, il va inlocui pe cel de combatere a terorismului. Tratatul va fi o masura de forta a tarilor care detin arma nucleara si numai in acest fel, prin forta, se va putea opri mega-revolta planetara impotriva puterilor mondiale, pe fondul foametei, lipsei de bani, de resurse, inclusiv de apa. Pe acest fond, cred analistii Pentagonului, omenirea se va confrunta cu o noua criza a razboaielor, pe o puternica criza economica si alimentara. Inca o data omenirea va ajunge la nivelul legilor junglei, va castiga cel care e mai puternic, iar sute de razboaie vor invrajbi natiulie, ca in epoca primitiva si ca in antichitate. Vor renaste noi imperii si se vor prabusi altele, atrag atentia analistii Pentagonului in raportul obtinut de The Observer si care a fost supervizat de expertul Andrew Marshall. Acest scenariu bazat pe schimbarile climatice si pe declansarea revoltelor ar putea, in maximum 20 de ani, sa instaureze un guvern mondial, bazat pe cele mai puternice natiuni militare, cu arsenal nuclear, dar si un sef planetar, un presedinte care va dicta unamitatii. numai in acest fel, prin forta si prin teroarea armelor, natiunile vor putea fi tinute sub control, mai spune raportul US Defence & Intelligence. Deja, in 2004, conform Randall and Schwartz, planeta ducea o populatie umana mai mare decat o putea sustine din punt de vedere alimentar si al climatului mondial. Randall a explicat pentru The Observer ca viteza cu care se schimba climatul global, cutremurele masive ce vor aparea, eruptiile vulcanice, tornadele, tsunamiurile, vor fi reactii normale ale unui organism terestru ranit si in urma carora vor muri milioane si zeci de milioane de oameni, asupra caror catastrofe naturale, noi oamenii, nu vom avea niciun control.” (The Observer, februarie 2004)
Sursa: News.ro Ştiri pe Blog

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu