marți, 12 iulie 2011

Obama cere Congresului reducerea cât mai amplă a deficitului bugetar: Dacă nu acum, atunci când?

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut luni, liderilor Congresului, un acord pentru reducerea cât mai amplă a deficitului bugetar, punând întrebarea retorică "dacă nu acum, atunci când?".
Obama cere Congresului reducerea cât mai amplă a deficitului bugetar: Dacă nu acum, atunci când? (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Obama a declarat într-o conferinţă de presă că se va întâlni în fiecare zi cu congressmenii, astfel încât să fie încheiat un acord până la 2 august, termenul limită necesar pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a guvernului federal.
Un eşec al negocierilor ar putea readuce Statele Unite în recesiune, ar provoca un şoc pe pieţele financiare şi ar pune în pericol statutul dolarului de principală monedă folosită la constituirea rezervelor valutare, la nivel mondial.
Obama este prins într-o dispută politică cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, liderul republican John Boehner, în legătură cu propunerea administraţiei de reducere a deficitului bugetar cu 4.000 de miliarde de dolari, în decurs de zece ani.
Planul ar majora taxele, spre nemulţumirea republicanilor, şi ar reforma programe considerate sacre, precum cele de asistenţă medicală Medicare şi Medicaid. În plus, programul prevede reducerea cheltuielilor guvernamentale, ceea ce îi îngrijorează pe democraţi.
Obama a arătat că mesajul său către ambele părţi a fost "dacă nu acum, atunci când?".
Nu este clar dacă Obama va reuşi să îi convingă pe republicani să accepte propunerea, criticată de Boehner la sfârşitul săptămânii trecute.
În aceste condiţii, este posibil ca cele două părţi să negocieze un acord de anvergură mai mică, de 2.000 de miliarde de dolari.
Sursa: mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu