vineri, 22 iulie 2011

Oamenii de ştiinţă resping ipoteza sfârşitului lumii în 2012

Un grup de oameni de ştiinţă mexicani şi străini au respins teoria că în textele străvechi ale civilizaţiei maya s-ar regăsi profeţii privind sfârşitul lumii şi mari cataclisme, în decembrie 2012, cum asigură un mare număr de susţinători ai acestei ipoteze, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
O Apocalipsa ratata inseamna sfarsitul pe plan financiar al celor care si-au dat posesiunile pe provizii
O Apocalipsa ratata inseamna sfarsitul pe plan financiar al celor care si-au dat posesiunile pe provizii
În ediţia  revistei de Arheologie Mexicană editată de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) expertul Anthony Aveni analizează conţinutul calendarelor maya şi asigură că “la examinarea datelor ştiinţifice şi culturale, predicţiile asupra unui cataclism s-au dovedit foarte îndoielnice”.
Aveni, specialist în astronomie şi antropologie la Universitatea Colgate (New York) şi autor al cărţii „The end of time: The maya mistery of 2012”, este de părere că „lecţiile istorice şi progresele realizate de mayaşi, şi de alte culturi complexe, au o atractivitate intrinsecă”.
Expertul american a amintit că în ultimii ani au proliferat viziunile catastrofale atribuite mayaşilor potrivit cărora la “21 decembrie 2012 sistemul calendaristic al civilizaţiei maya va reveni la zero pentru a-şi reîncepe ciclul său de 5.125 de ani”.
Înaintea de încheierea acestui de ciclu, profeţii moderni prevestesc formarea unei găuri negre în centrul galaxiei prin alinierea planetelor cu soarele care va rupe echilibrul, “aruncând o mare cantitate de particule”, ceea ce va modifica axa magnetică a Pământului.




Sursa: misteriosii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu