duminică, 31 iulie 2011

CUM SA VA APARATI DE RADIATIILE NUCLEARE

După catastrofa din Japonia, multe țări europene au cerut fie închiderea tuturor centralelor nucleare construite înainte de 1980 (Germania), fie testarea rezistenței acestora (Austria), pentru că în Europa există 143 de centrale nucleare dintre care 35 reprezintă un pericol major.
Cu toate că există centrale nucleare mai periculoase în funcție de specificul tehnologic, cele din Ungaria (4), Slovacia (4) și Cehia (6) nu au sisteme de siguranță și, precum reactoarele de la Fukushima, reprezintă un pericol demn de luat în considerare.
Pe locul doi ca grad de periculozitate sunt cele din categoria proiectelor canadiene Candu, România având două reactoare. Acestea sunt periculoase pentru că, după Havenrkam, dacă ar fi oprite pe rând ar exista riscul de supraîncălzire.
Centrala de la Cernavodă rezistă la un cutremur de 7,5 – 7,6 grade pe scară Richter, deci un seism asemănător celui din Japonia ar șterge Dobrogea de pe fața Pământului.
Al treilea grup se referă la reactoarele care folosesc gaz ca agent de răcire în loc de apă. Din acest tip există 18 în Marea Britanie. În al patrulea grup intră reactoarele vechi de 30 de ani, ca acelea din Germania, care vor fi închise.
Și în Moscova există probleme, în sensul că reactoarele experimentale de la Institutul Kurceatovskogo nu ar rezista unei situații similare cu cea din Japonia unde, după cutremurul major, au urmat 200 de replici, câteva în jur de 6 grade pe scară Richter.
Cercetătorul Alexander Borovoj avertizează că reactoarele experimentale de la Institutul Kurceatovckogo nu sunt adaptate pentru a rezista la fluctuații seismologice. Mai exact, un cutremur de tipul celui de pe tărâm japonez n-ar lăsa în Moscova nicio casă în picioare, deci n-ar mai fi cine să se îngrijoreze de nivelul de radiații.
Odată cu exploziile petrecute la centrala nucleară de la Fukushima tot mai mulți oameni se tem de pericolul unui nor radioactiv sau chiar de o explozie, având în vedere numărul mare de centrale nucleare aflate în funcțiune atât în Europa cât și peste ocean. Dacă am intrat în era catastrofelor atunci trebuie să fim conștienți de pericolul ce ne paște în caz că, în urma unui cutremur, va fi o explozie nucleară.
Experții susțin că ar fi mai sănătos, uneori, ca oamenii să rămână în case, decât să fie evacuați. Totul depinde de evenimentul radioactiv care se petrece, informează ABC News. Riscul cel mai mare este apariția unei boli precum cancerul. Totuși, ținând cont de forța distructivă a exploziei nucleare inițiale și ororile care urmează acesteia, șansele de supraviețuire sunt deprimant de mici!
Exploziile nucleare au în comun o mulțime de caracteristici ușor de recunoscut și seamănă cu exploziile convenționale. Există o detonare inițială și apoi urmează o undă de șoc sferică încât trebuie să vă adăpostiți imediat. Rezultatul unei explozii nucleare poate transforma un oraș în deșert.
Sub zona de explozie se evaporă toate materialele solide, iar deasupra acesteia apare o minge de foc infernală, mai fierbinte decât suprafața Soarelui. Urmează apoi ca tot praful iradiat ridicat de explozie să cadă înapoi pe Pământ (Fallout), praf periculos, radioactiv.
O explozie nucleară generează un puls electro-magnetic mare. Acest lucru va dezactiva toate dispozitivele electronice (de la telefoane mobile la automobile, echipamente medicale, echipamente electrice și energetice). Deci dacă observați că toate vehiculele și electronicele din zona dvs. imediată nu mai funcționează, atunci sunt șanse mari să fi avut loc o explozie nucleară.
În cazul unei explozii nucleare nu trebuie să vă uitați la lumina orbitoare primară (ca cea de blitz), dar nici la lumina următoare care va trece prin mai multe culori tentante, pentru că poate fi provocată orbirea temporară sau permanentă.
Căutați-vă repede un adăpost pentru a vă feri de unde de șoc. Cel mai bine este să vă adăpostiți într-o clădire cu pereții groși, departe de ferestre.
După explozie, sunteți supus unui alt pericol: expunerea la radiații prin căderi masive de cenușă radioactivă. Acest risc este de obicei cel mai grav la scurt timp după explozie, așa că timpul este vital. În funcție de magnitudinea exploziei, radiațiile pot dura până la 3 săptămâni, dar variabile cum ar fi viteza vântului, terenul și vremea pot schimba acest lucru.
Supravieţuitorii prinși la înălțime, la suprafața solului, sau în partea superioară a clădirilor în timpul exploziei sunt într-o situaţie precară pentru că totul – de la îmbrăcăminte până la păr este probabil contaminat şi expunerea prelungită la acest mediu poate duce la îmbolnaviri datorate radiațiilor şi în cele din urmă la moarte.
Următoarea prioritate ar trebui să fie găsirea de alimente, apă şi căutarea unui adăpost izolat (orice puncte de acces care ar putea să permită pătrunderea rezidurilor radioactive să fie închise). Găsirea unei locaţii izolate împotriva căderilor radioactive reprezintă doar o mică victorie din întregul război.
Trebuie să vă găsiți un refugiu și, în cazul în care ați luat contact cu exteriorul, înainte de a intra trebuie să vă periați hainele foarte bine și să vă spălați cu apă și săpun foarte bine pentru a elimina măcar în parte, radiațiile de pe suprafața pielii dvs.
Asta trebuie să faceți imediat după ce a avut loc un astfel de eveniment, dar foarte importantă este întărirea premergătoare a sistemul imunitar printr-o alimentație cât mai sănătoasă, bogată în vitamine și minerale, prin respectarea riguroasă a unui program de somn, prepararea de ceaiuri care să contribuie la întărirea sistemului natural de apărare al organismului într-un timp util. (cât mai repede și cât mai eficient!)
De asemenea, trebuie să mâncați cât se poate de sănătos pentru a vă întări pielea și mucoasele pentru ca organismul să poată lupta cât mai mult cu radiațiile.
Este recomandat să mâncați alimente bogate în clorofilă, cum sunt alegele marine și spirulina. Acestea conțin minerale și antioxidanți, care previn afectarea tiroidei de către radiații. De asemenea, este recomandat să mâncați alimente antioxidante ce conțin vitamina A, precum cireșele, afinele, rodiile și morcovii care ajută corpul să se curețe de toxine și însănătoșesc pielea.
Nu în ultimul rând beți numai apă filtrată, luați vitaminele A,C,E și D și mâncați și beți ceaiuri din mentă, păpădie, urzică pentru că și acestea ajută la detoxifierea organismului. O altă vitamină recomandată de specialiști pentru imunostimularea organismului este beta glucanul – o substanță extrasă din pereții celulelor de drojdie.
Așa cum am menționat mai sus, cel mai bine este să stați în casă după o explozie nucleară. În cazul în care ați fost prins pe stradă, trebuie să vă găsiți un adăpost cât mai rapid – sub nicio formă nu ieșiți pe stradă în căutarea ajutoarelor. Cel mai bine este însă să vă aflați în casă, atât pentru că acolo aveți posibilitatea de a închide geamurile și ușile pentru a împiedica intrarea radiațiilor, dar și pentru că, în general, la o astfel de explozie trebuie să stați la adăpost timp de aproape 3 săptămâni pentru ca norul de cenușă să se așeze și să mai dispară pericolul direct al radiațiilor.
În perioada în care stați în casă trebuie să aveți rezerve de apă filtrată, sa nu dați drumul la sistemul de ventilare și să țineți închise geamurile și ușile. Închideți aragazul și mașina de gătit sau stingeți focul din sobă, dacă este cazul.
În cazul în care trebuie să ieşiţi din casă datorită unor motive bine întemeiate, purtaţi un echipament de protecţie de tipul: salopetă, căciulă, mănuşi şi bocanci sau cizme. Reveniţi cât mai repede posibil, spălaţi-vă imediat folosind o sursă de apă curentă sau apă de rezervă în caz că apa la robinet este oprită, iar echipamentul de protecţie dezbrăcaţi-l înainte de intrarea în casă (pivniţă), împachetaţi-l şi închideţi-l în saci de plastic.
Puteți improviza echipamentul cu care va trebui să ieșiți – pentru protecția căilor respiratorii puteți crea dintr-un prosop înfășurat pe lungime în interiorul căruia se introduce vată, se umezește și se leagă de ceafă, peste gură și nas. Pentru protecția ochilor puteți folosi ochelari de protecție peste ramele cărora se pune un brâu de vată. Pentru a vă proteja pielea, trebuie să vă încheiați hainele până sub gât și să vă acoperiți cu pelerine de ploaie sau de pescar, cu materiale de fâș sau plastic, cu haine de piele sau pânză țesută foarte des, din folii de polietilenă. Neapărat să vă acoperiți capul cu o căciulă/șapcă peste care se pun folii sau pungi de plastic. La fel se procedează si pentru protecția palmelor și picioarelor – mănuși peste care se pune material plastic, respectiv cizme de cauciuc, ghete de piele sau înlocuitori protejate, la fel, de un material plastic.
Un mod de protejare împotriva iodului radioactiv este de a lua pastila de iodură de potasiu (KI). Pastila de KI este mult mai eficientă dacă este luată înaintea expunerii la iod radioactiv. În acest caz, pastila de KI poate asigura o reducere a dozei încasate cu 98%. Dacă este luată la 4 ore după expunerea la iod radioactiv, pastila vă asigură o reducere a dozei încasate cu 50%. Administrarea de pastile KI trebuie făcută numai în cazul unei urgenţe. Din păcate sunt foarte greu de găsit.
Cel mai important desigur este să luați în serios pericolul de expunere la radiații și să începeți pregătirile de pe acum!
MESAJ PRIMIT PE MAIL




Sursa: 2000 si CeVa…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu