Minciuna are legătură cu adevărul doar în sensul în care ea există, ca escamotare a adevărului, altfel ea nu are nici în clin nici în mânecă cu acesta, fiindu-i potrivnică. Minciuna este rezultatul actului de a minți, acesta venind în limba română, se pare, de la minte, cea care a fost dată omului creat de Dumnezeu ca să cunoască Adevărul și adevărurile din lumea sa și, în egală măsură, să creadă și să trăiască în Adevăr, precum și să spună adevărurile lumii sale semenilor.
Nu este nicio îndoială că omul este singura ființă de pe pământ care minte. Deși mintea este cea prin care omul poate descoperi pe Dumnezeu din el și se poate racorda la Cuvântul Său, totuși el folosește mintea în multe cazuri pentru a minți, însușire cum nu se poate mai josnică pentru om. Nu sunt puțini oamenii care-L tăgăduiesc chiar pe Dumnezeu și fac din această necredință o profesiune de credință.
Mintea omului, atunci când minte, și minte de multe ori, minte prin cuvânt pe care îl folosește ca instrument de transmitere a unor mesaje neadevărate, adică neconforme, neconcordante cu realitatea înconjurătoare, cu modul în care ea se desfășoară. Omul poate minți însă, deși mai dificil, și prin expresia feței, dar tot mintea este responsabilă de transmiterea mesajului facial.
Cum mintea este cea care a fost dată de Dumnezeu omului pentru ca acesta să se afle în legătură permanentă cu Creatorul său, minciuna pornită din minte și confingurată prin cuvinte nu poate însemna decât că omul mincinos, mintea acestuia se îndepărtează de Dumnezeu. Dar îndepărtarea de Dumnezeu se face totdeauna pentru a săvârși păcatul, ceea ce înseamnă că păcatul atrage după el în mod inevitabil minciuna, fie pentru a-l tăgădu-i, fie pentru a ajunge la el, fie pentru a rămâne în el. Drept aceea, minciuna trebuie socotită cel mai mare păcat al omului, fiindcă îi caută temei oricărui alt păcat săvârșit de acesta.
Când sau în ce scop minte omul? Excluzând pe cei la care minciuna este o stare patologică, oamenii mint, în general, pentru a realiza ceva de pe urma minciunii. Așa cum am spus mai sus, cel mai adesea oamenii obișnuiți mint în strânsă legătură cu păcatele lor. Un alt temei al minciunii este scăparea de pedepse sau oprobiu pentru fapte care aduc atingere intereselor semenilor sau care lezează personalitatea acestora. Însă,de mult timp, minciuna este larg și intens asociată fugii sau luptei după câștig și putere, ceea ce a făcut din minciună una dintre cele mai redutabile arme de reușită pe acest tărâm.
Sfinții Părinți, cu toate că includ minciuna printre păcatele omului, nu o situează printre cele mai mari păcate, semn că pe atunci dorința de câștig și de putere nu pusese stăpânire prea mare pe acea parte a lumii cunoscută lor. Nici perioada Evului Mediu nu a fost prea mult bântuită de minciună, deși negustorii internaționali și-au făcut prezența pe arii din ce în ce mai mari în Europa și în alte părți ale lumii. Acest fapt s-a datorat prezenței vii a Bisericii în viața creștinilor, precum și împrejurării că negustorii internaționali nu aveau încă puse la punct instituțiile necesare subjugării dorințelor oamenilor câștigului bănesc și nevoii de putere în relațiile cu semenii lor.
Abia cu apariția capitalismului și apoi cu marșul trimfal al acestuia dorința de câștig, de consum și de putere a pus stăpânire pe o lume din ce în ce mai largă, prin grija și strădania comercianților și finanțiștilor internaționali, care s-au ocupat pe-ndelete și de dezbinarea credincioșilor creștini și de discreditarea Bisericii. Odată cu impunerea dorinței de căștig (bănesc mai ales) și de putere, le-a fost transmisă oamenilor în mod generalizat meteahna minciunii ca mod de parvenire, pentru că trebuie reținut: nu există comerț fără minciună și comerciant fără să mintă.
Astfel, a început să se mintă din ce în ce mai mult în legătură cu:
ü infailibilitatea rațiunii și a științei;
ü inutilitatea sau chiar nocivitatea religiei;
ü posibilitățile nelimitate ale omului de a cunoaște și stăpâni natura, fără a fi nevoie de Dumnezeu;
ü nevoia de rang social obținut prin câștigul de bani și consumul de produse fabricate;
ü posiblitatea pentru oricine de a deveni bogat și puternic, doar prin muncă multă și cinstită, în cadrul pus la dispoziție de oraș și de capitalism.
Pentru ca minciuna să capete înfățișarea de tehincă nevinovată pentru atragerea unui cât mai mare număr de oameni în mrejele câștigului de bani, de consum de bunuri și de putere socială, au fost „inventate” diverse tertipuri ce poartă numele de: reclamă, publicitate, propagandă, dezinformare, manipulare, politică iar cel mai redutabil de democrație. Astfel, minciuna a fost instituționalizată. Cuvântul devenit minciună în gurile sau scrisul mass-mediei stăpânită în întregime de instituțiile statale, dar mai ales de cele internaționale, face ravagii asupra lumii întregi.
Instituțiile internaționale, vizibile sau invizibile, folosesc minciuna, prin tehnicile sau tertipurile amintite mai sus, ca pe o teribilă și eficientă strategie de dominare a lumii. Se minte global, se minte repede și fără existența vreunei posibilități imediate de a riposta împotriva ei prin arătarea adevărului oamenilor căzuți pradă procesului global de manipulare și dezinformare, pus la punct de internaționaliștii autentici.
· Se minte la dezlănțuirea de războaie, revolte sau revoluții, indicându-se pricini mincinoase în locul celor adevărate (a se vedea doar cazul războaielor din Irak și Afganistan, a recentelor revolte din Orientul Mijlociu și Nordul Africii și a așa-ziselor revoluții din Europa de Est, dar întreaga istorie modernă este plină de astfel de exemple).
· Se minte în legătură cu procesul de apariție și derulare a crizelor financiare și economice, el nefiind în niciun caz rodul mecanismelor pieții, ci rodul mașinațiunilor de planificare și organizare a lui de către forța finanțiștilor internaționali care controlează totul.
· Se minte în legătură cu originile unor boli sau molime și cu remediile ce trebuiesc folosite.
· Se minte în legătură cu principiile alimentare pentru un trai sănătos.
· Se minte în legătură cu principiile morale necesare unui trai virtuos și tămăduitor, ca și cel alimentar, dacă nu chiar mai tămăduitor.
· Se minte în legătură cu neputința lumii de a eradica sărăcia, nefăcându-se nimic concret și semnificativ în acest sens decât aruncarea către țările sărace a unor rămășițe de la masa bogaților, prin instituții controlate de cei care conduc lumea și care au de grijă să arunce mereu praf în ochi celeilalte părți a lumii (cea neaflată în sărăcie generalizată) pentru a nu vedea și înțelege adevărata stare a lucrurilor.
· Se minte în legătură cu trecutul (falsificându-l) cu prezentul și chiar cu viitorul posibil al omenirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu