luni, 16 mai 2011

Previziune calugar Alexandru-Probabilitate 42,87%

Semne premerg, după fratele Alexandru, o catastrofă planetară: “În curând, pământul va arde, punându-se în joc cele mai nimicitoare arme din istoria omenirii, iar un sfert din omenire va muri (…). Turcia va pieri în cea mai mare parte, Spania de asemenea, iar multe dintre insulele de pe glob vor fi căutate în zadar. Cetatea Vaticanului va fi ameninţată, dar nu atacată. Palestina va fi prădată, dar nu de război”.
După acest haos se va forma o federaţie a statelor lumii, care, după mai multe
încercări de a-şi găsi un sediu, se va instala în România! Liderul acesteia ar urma sa fie un
om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, blând, bun şi înţelegător”. La mica distanţă de Bucureşti, “din dărâmăturile trecutului” se va înălţa prima capitală a lumii unite, iar centrul ei administrativ şi spiritual se va numi “Noul Ierusalim”.România va interzice, pe teritoriul său, vrăjitoria, fumatul şi beţia. Cei care înjură de cele sfinte vor fi pedepsiţi prin lege, iar duminicile şi zilele de sărbătoare vor fi riguros respectate.
Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara împărţită în secţiuni, aparţinând
diferitelor naţiuni, pentru a vedea egalitatea şi dragostea înfăptuită”. În mijloc va trona
Biserica Mântuirii Neamurilor, rotundă “asemenea unei coroane împărăteşti”, înaltă de 300
de metri, în care vor încăpea 1.500.000 de suflete. “Planul cetăţii se va da prin descoperire
divina”. Biserica va fi construită numai din marmură albă, de către americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orăşel. Cele 51 de locuinţe ale preoţilor “neprihăniţiîn duh” vor fi adevărate buncăre. “Un resort uriaş va roti aceste locuinţe, astfel încât ele să nu poată fi violate de atacatori”.

Sursa: Ai grija ce visezi-Se indeplineste!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu